Uncategorized

Procurorul General al României, despre dosarul Hexi Pharma: Marţi vom avea un prejudiciu

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat că marţi, procurorii care fac ancheta în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi vor stabili care este prejudiciul în cauză, precizând că suma se poate schimba pe parcursul zilelor următoare.


“Azi vom avea un prejudiciu. Ar putea să se identifice noi prejudicii în zilele următoare”, a declarat Augustin Lazăr la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referindu-se la dosarul privind zădărnicirea combaterii bolilor, în care se fac investigaţii privind dezinfectanţii diluaţi.

În ceea ce priveşte dosarul de ucidere din culpă, privind accidentul în urma căruia Dan Condrea ar fi decedat, procurorul General al României a precizat că se vor administra în continuare probe.

“În asemenea cazuri se efectuează expertize criminalistice, genetice, se realizează percheziţii informatice în mediile de stocare ridicate de la faţa locului. Vor fi audiate şi reaudiate toate persoanele de câte ori este necesar pentru a se clarifica toate aspectele”, a precizat Augustin Lazăr.

Marţi, medicii legişti au făcut autopsia iar partenera de viaţă a patronului Hexi Pharma, Uliana Ochinciuc, a recunoscut cadavrul ca fiind al lui Dan Condrea, au declarat surse din cadrul Serviciului Medical Ilfov pentru MEDIAFAX. Potrivit sursei citate, au fost aduse la serviciul de medicină legală şi probe din locuinţa lui Dan Condrea pentru a fi făcute testele ADN.

Potrivit unor surse judiciare, Dan Condrea conducea cu o viteză ridicată înainte de a se produce accidentul, urmând ca în urma unei expertize să se stabilească exact ce viteză a avut. De asemenea, s-au solicitat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, înregistrarea apelului la 112, unul dintre cei doi martori oculari fiind cel care a anunţat accidentul. Anchetatorii vor verifica daca omul de afaceri a lăsat un testament, au precizat aceleaşi surse.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top