Actual

Programul „Rabla 2016” primește buget suplimentar de 23 de milioane lei

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a decis suplimentarea Programului „Rabla Clasic” 2016 cu peste 3.500 de vouchere aceasta fiind cea de-a treia suplimentare a programului din acest an, după cele din iulie (4.000 de tichete electronice) şi octombrie (aproximativ 2.000 de tichete).

„Această nouă suplimentare, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, confirmă succesul istoric pe care l-a înregistrat, anul acesta, programul RABLA. Cumulând bugetul iniţial al Programului şi suplimentările din iulie şi octombrie, ne aşteptăm să depăşim 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului. Interesul faţă de Programul RABLA continuă să fie foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să identificăm resursele pentru a înlocui şi mai multe maşini vechi cu autovehicule noi, mai puţin poluante”, a transmis Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Programul Rabla

Potrivit sursei citate, nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la data emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, aceasta fiind şi data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul programului. De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice și juridice se pot înscrie la producători, și anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016.

În plus, a fost introdusă posibilitatea prelungirii, până la data de 31 martie 2017, a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate de către producătorii validaţi cu Administraţia Fondului pentru Mediu.

Producătorii validați care vor să beneficieze de prelungirea valabilității contractelor pentru finanțare nerambursabilă până la 31 martie 2017 și depunerea ultimei cereri de tragere în 15 decembrie 2016 sunt invitați la sediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pentru semnarea actelor adiționale, începând cu 21 noiembrie 2016, precizează MMAP.

AFM a lansat „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național” (Programul „Rabla”) pentru persoanele fizice în 14 iunie 2016.

Pentru acest an, bugetul alocat inițial celor două axe ale Programului „Rabla” a fost de 220 de milioane de lei, din care 75 milioane de lei alocate extensiei „Rabla Plus”, atât pentru achiziționarea de autovehicule noi electrice și electrice hibride, cât și pentru finanțarea rețelei de stații de încărcare a acestora.

Ulterior, programul a beneficiat de două suplimentări de buget, prima în 18 iulie, cu 4.000 de tichete electronice, iar cea de-a doua în 12 octombrie, cu 2.000 de tichete, în valoare de 12 milioane lei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top