Quo vadis, Europa?

Uniunea Europeană la răscruce cu 5 sau mai multe opțiuni. La 60 de ani de la Tratatul fondator de la Roma, construcția europeană se află, din nou, în fața unui moment important. Mult anunțatul Brexit și reconfigurarea politică din SUA au început deja să nască semne de întrebare asupra proiectului european și a destinului său. Drumurile duc din nou, la final de martie, la Roma. Dar, oare, se va consolida Uniunea Europeană alcătuită din 27 de țări?

1 martie 2017, Parlamentul European. Deși poate părea o zi obișnuită, așteptările au fost cumva schimbate de hotărârea președintelui Comisiei  Europene, Jean-Claude Juncker, de a prezenta în fața Parlamentului European un proiect, o carte albă despre viitorul Uniunii Europene. Câteva gânduri despre concretul imediatului cu care Uniunea Europeană se confruntă și 5 opțiuni viabile, care nu se exclud una pe cealaltă despre viitorul comunitar. Pe tot parcursul discursului său cifra magică a fost de 27 mizând pe ideea că la 25 martie, la Roma, va fi totuși o sărbătoare – 60 ani de la semnarea Tratatului de la Roma și nu o ceremonie funerară cu prilejul Brexit-ului mult anunțat. Concret, a fost vorba despre un discurs din care nu a lipsit noțiunea de prezent, însă alăturată întrebării antice Quo vadis, Domine? Devenită inevitabil Quo vadis, Europa?. 5 opțiuni care ar trebui să determine nașterea unei noi Europe, a celor 27, o Uniune mai puternică, sinceră și realistă cu așteptările pe care le are atât de la ea, cât și de la cetățeni. O Uniune care își propune să ofere atât cât atribuțiile îi permit și conform dorințelor celor 27 de state membre. Pentru Bruxelles, Regatul Unit deja e în capitolul trecut din manualul de istorie al Uniunii Europene. La Roma, Sfântul Petru a mers pentru a transmite mesajul hristic, însă pentru că a avut câteva îndoieli din cauza prigoanei declanșate de Nero, a vrut să plece din cetatea eternă. Întâlnindu-l iarăși pe Hristos, Cel ce venise pentru a fi din nou răstignit, Sfântul Petru a căpătat din nou curajul de a propovădui. Aidoma acestei frumoase tradiții, se va întâlni, oare, Uniunea Europeană cu salvarea sa la Roma?

Concret, doar ultimele trei opțiuni sunt demne de reținut, căci fie inspirat sau nu, ele sunt cele reale și, pragmatic, Uniunea Europeană s-a aflat mereu în situaţia de a le alege. Cei deja 10 ani de apartenență a României la UE ne demonstrează că dintotdeauna a existat o Europă cu mai multe viteze, căci construcția europeană e clădită pe cele 6 țări fondatoare la ale cărei principii și idealuri s-au alăturat, pe rând, fiecare după standardele și propria capacitate, alte 22 de țări.

Moștenirea europeană și viitorul Uniunii, construit prin forța legii

Uniunea Europeană nu a fost niciodată moștenitoarea Europei, căci și-a păstrat ascunsă bine într-un sertar o moștenire culturală și spirituală. Separația între țările membre UE e deja cunoscută și mult abordată, însă nu e proclamată în mod oficial, deși ea e realitatea simțită de cei peste 500 de milioane de cetățeni UE. Doresc cele 27 de țări oficializarea acestui contract? Vom afla doar la finalul lunii martie, la summit-ul de la Roma. Un alt scenariu demn de reținut e cel numit less is more, adică o Uniune Europeană care să fie eficientă în câteva aspecte pe care cetățenii ei le consideră cele mai importante precum: politica de securitate, problema granițelor și a spațiului Schengen, terorismul, etc. O Uniune competentă cu pași spre federalizare în câteva probleme esențiale ale cetățenilor ei.

Ultima variantă demnă de reținut e cea prezentată cu carismă de Guy Verhofstadt despre mai multă Europă. Un vis, poate, sau doar un plan strategic și puţin vizionar căci tot belgianul susținuse, nu cu mult timp în urmă, o Europă a cercurilor concentrice în care fiecare membru UE să împărtășească doar atât cât crede că are nevoie sau doar e capabilă într-un anume moment din principiile și drumul UE. Președintele Juncker menționa, pe bună dreptate, că vom fi judecați nu după ce am moștenit, ci generațiile viitoare vor avea în vedere tocmai ceea ce noi le-am oferit. În opinia sa, Uniunea Europeană e o alegere pentru viitoarele generații. Summit-ul de la Roma va fi, așadar, cel puţin se speră, momentul de naștere al Uniunii Europene în varianta cu 27 de țări – se pare că reprezentanții Regatului Unit nici nu vor mai face deplasarea în Cetatea Eternă invalidând, voit sau nu, expresia că toate drumurile duc la Roma.

Guy Verhofstadt

Discursul președintelui Juncker a fost unul realist, căci a insistat asupra greșelilor făcute și, îndeosebi, asupra așteptărilor pe care cetățenii le au de la instituțiile europene dar și în mod invers, asupra capacităților pe care le au în a îndeplini cerințele cetățenilor. Dar a fost și unul care a proiectat viitorul UE până în 2025, insistând pe gândurile părinților fondatori. „În urmă cu 60 de ani, părinții fondatori ai Europei au ales să unească acest continent prin forța legii, mai degrabă decât prin cea a armelor. Putem să fim mândri de ceea ce am realizat de atunci. Chiar și cea mai întunecată zi din 2017 este cu mult mai luminoasă decât oricare dintre zilele petrecute de înaintașii noștri pe câmpul de luptă”, spunea astăzi Juncker. Iar Guy Verhofstadt a pus accentul asupra faptului că tratatul de la Roma răspundea problemelor cu care se confruntau țările fondatoare în urma cu 60 de ani și, de aceea, nu trebuie privită declarația de atunci într-un sens imuabil.

România între minorat și o mai profundă integrare

Realitatea Uniunii Europene la 60 de ani este cu totul diferită. De aceea, comisarul european Corina Crețu vorbea despre România și șansă ei istorica din acest an 2017: „Prioritatea noastră, a Comisiei Europene, este menținerea unității familiei celor 27 de state membre, indiferent de scenariul care va întruni consensul statelor membre în lunile și anii următori. În ce privește România, alături de celelalte state membre, țara noastră are această oportunitate extraordinară de a fi implicată, pentru prima dată în istoria ei de stat membru UE, în acest proces al reformării Uniunii Europene cu 27 de state membre, care trebuie să îşi stabilească acum viziunea în funcție de așteptările cetățenilor, pe de o parte, și de voința politică a statelor membre, pe de altă parte. Salut angajamentul României de a fi un partener activ, în nucleul de bază al Uniunii Europene prezente și viitoare”.

Care va fi răspunsul nostru, ca țară membră a UE, la finalul lunii martie? Ce anume ne dorim de la Uniunea Europeană și ce îi oferim în schimb? Sunt două întrebări la care Parlamentul, Guvernul – Ministerul Afacerilor Externe și Președintele vor trebui să aibă un singur răspuns, agreat și asumat de toţi. Cum vedem noi, 18 milioane din cei 500, viitorul celei mai importante zone din întreaga lume? Care ne e locul și cum putem face ca vocea noastră să cuprindă nu doar ideile specifice nouă ca țară, ci și pe cele europene? Juncker insista asupra faptului că Brexit-ul nu va opri UE din drumul ei către viitor, dar totodată amintea că viitorul UE nu poate fi prizonierul unor alegeri politice, ci el trebuie să fie exprimat de cetățenii ei. Suntem noi capabili, ca europeni, să ne recunoaștem liderii, să simțim mersul istoriei pentru a fi în tabăra învingătorilor? Întotdeauna vom putea spune ca viitorul Europei e în mâinile noastre. Contează doar cu ce vom merge la Roma.

Cifre:

La 25 martie 1957, Belgia, Italia, Franța, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest, țări fondatoare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului au semnat Tratatul de la Roma ce prevedea extinderea cooperării anterioare și au înființat Comunitatea Economică Europeană alături de o uniune vamală. Acest tratat intrat în vigoare un an mai târziu, în 1958, și reprezintă fundamentul actualei Uniuni Europene denumită așa din 1992 – Tratatul de la Maastricht. Cu o populație de peste 500 milioane de locuitori, construcția europeană este alcătuită în prezent din 28 de țări și a cunoscut diverse momente importante în care state atât din Occident cât și din Estul Europei, în diferite situații, au aderat la proiectul statelor fondatoare de la Roma.