Actual

Regizorul Roman Polanski, anchetat din nou de poliția americană

Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) îl anchetează pe regizorul franco-polonez Roman Polanski în cazul unei presupuse molestări a unei fetițe în 1975, au anunțat marți numeroase publicații din SUA, citate de Agerpres.

Citește și: Tarantino dedică următorul film actriței Sharone Tate

Cazul o implică pe Marianne Barnard, care a susținut că Polanski i-a făcut avansuri atunci când avea 10 ani, a relatat publicația Los Angeles Times, citată de DPA.

Barnard a dezvăluit în luna octombrie pe Twitter că Polanski i-a făcut fotografii goală și într-o haină de blană pe o plajă din Malibu și că apoi „a mers mai departe”. Ea a raportat incidentul la LAPD în aceeași lună, a indicat LA Times.

Avocatul lui Polanski, Harland Braun, a calificat acuzațiile drept „false” într-o declarație transmisă agenției DPA.

„Am contactat LAPD și vom transmite toate informațiile pe care le avem și le vom cere să efectueze o anchetă completă și aprofundată”, a indicat el.

Nicio acuzație nu poate fi formulată împotriva lui Polanski în acest caz, deoarece răspunderea penală s-a prescris.

Mai multe femei au formulat recent acuzații similare împotriva cunoscutului regizor.

Procurorii elvețieni au declarat în luna octombrie că anchetează o acuzație de agresiune sexuală formulată împotriva lui Polanski de o fostă actriță germană care a dezvăluit că Polanski a violat-o în Elveția în urmă cu 45 de ani, atunci când avea 15 ani.

O altă femeie, identificată doar ca „Robin”, a susținut în luna august că a fost agresată sexual de regizor în 1973, la vârsta de 16 ani.

În 2010, actrița britanică Charlotte Lewis a declarat la rândul său că Polanksi a agresat-o sexual în 1983, pe când era adolescentă.

Polanski a pledat vinovat în California, în 1977, pentru act sexual ilegal cu o fată de 13 ani, însă a fugit în Europa în 1978 înainte de a fi condamnat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top