Evoluţia postoperatorie a lui Sergiu Nicolaescu este lent favorabilă, persistând unele probleme respiratorii care necesită supraveghere medicală, astfel că regizorul va rămâne internat mai multe zile, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Spitalului Elias din Bucureşti.

Actual

Regizorul Sergiu Nicolaescu va rămâne în spital de Revelion

“Evoluţia postoperatorie a domnului Sergiu Nicolaescu este lent favorabilă, cu persistenţa unor probleme respiratorii care necesită supraveghere şi continuarea îngrijilor medicale”, a explicat conducerea spitalului.

În aceste condiţii, regizorul va rămâne în spital în zilele următoare, inclusiv de Revelion.

Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias din Capitală, “în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.

Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.

“Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.

“Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”, au mai precizat reprezentanţii spitalului.

Spitalul Elias preciza, joi, că Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top