Să nu uitați ce v-am spus mai demult (deși Băsescu nu a înțeles): liderii americani nu au „foști” prieteni. Îi au doar pe cei noi

Au trecut 15 ani de la declanșarea a ceea ce s-a numit „Primăvara Arabă”, ce a constat într-o serie de mișcări de protest care au avut loc în mai multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, începând cu sfârșitul anului 2010. Au avut loc manifestări de stradă ample care s-au desfășurat în principal în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit și Iran, dar și în Sahara Occidentală, Sudan, Djibouti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită și Oman.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Conform Wikipedia, „În Egipt, Yemen și Tunisia, demonstrațiile au devenit adevărate revoluții care au dus la înlăturarea președinților tunisian (Zîne El Abidine Ben Ali) și egiptean (Hosni Mubarak), iar ulterior și a președintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. În Iordania și Cisiordania guvernele au fost dizolvate de regele Abdullah, respectiv președintele Autorității Palestiniene Mahmud Abbas. 

Existența mijloacelor de comunicație modernă precum Facebook sau Twitter au înlesnit organizarea revoltei, fapt pentru care guvernele din mai multe țări afectate de proteste au blocat accesul la ele sau chiar la întregul Internet. Accesul mass-media internaționale în mai multe țări a fost sever restricționat, iar reporterii mai multor posturi internaționale (CNN, Al Jazeera etc.) aflați pe teren au fost amenințați, reținuți de poliție sau chiar bătuți”.

Am sentimentul, dar s-ar putea să mă înșel, că se pregătește intens o „Primăvară Europeană”.

Criticile americane la adresa „democrațiilor” din Europa (Germania, România sau Marea Britanie), mișcările de amploare din Serbia, Germania, Polonia arată că Europa este un creuzet unde mocnesc (și sunt stimulate) mișcări pentru schimbări revoluționare. Discuțiile despre expansionismul teritorial ce ar afecta și state europene, opinii despre partide considerate extremiste – încurajate de „ideologul” președintelui Trump, lecția de dirigenție de la Munchen a vicepreședintelui Vance pentru „elevii” europeni, ignorarea Europei în negocierile referitoare la Ucraina dovedesc accelerarea unei formule de schimbări politice în Europa, într-un model neo-imperialist cu trei centre de putere SUA, Rusia și China și cu sferele respective de putere. Pentru acceptarea noii paradigme, Europa trebuie „fezandată”. De aceea, mișcări de stradă, proteste, rețele de socializare, libertatea de exprimare dusă la extrem pentru a favoriza instalarea furiei și a haosului sunt necesare. 

Pare că unii lideri europeni nu înțeleg acest fapt și că nu realizează că ar trebui să se grațieze pe ei și familiile lor pentru orice fapte, inclusiv pentru cele viitoare astfel încât să se încadreze în nouă formulă de democrație atlantică și apoi să părăsească puterea.

Vin vremuri grele peste Europa. Sunt sigur, Călin Georgescu ne va da pildă cu tatăl care îi învață pe fiii săi că mănunchiul de săgeți legate împreună nu poate fi rupt, în timp ce fiecare săgeata, luată separat, poate fi ruptă cu ușurință.

Și să nu uitați ce v-am spus mai demult (deși Băsescu nu a înțeles) – Liderii americani nu au „foști” prieteni. Îi au doar pe cei noi.