Actual

Scrisoarea a III-a, pentru Cîțu

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a fost invitat pentru a treia oară, printr-o scrisoare (potrivit protocolului) la audieri în Comisia economică și de buget din Senat.

Ministrul Finanțelor ar trebui, în cazul în care ar onora invitația comisiilor parlamentare, să dea explicații referitoare la „derularea Programului IMM Invest România, strategia de administrare a datoriei publice, programul de convergenţă 2020, perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni, aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020”.

Audierea ar trebui să aibă loc astăzi la ora 12.00.

Comisiile de specialitate din Senat l-au invitat pe 10 şi 15 iunie la audieri pe ministrul Cîţu, dar acesta nu a venit, motivând agenda încărcată.

Daniel Zamfir, președintele comisiei economice din Senat i-a transmis lui Florin Cîțu să nu se joace cu focul.

„Ii transmit public ministrului finantelor, sa nu se joace cu focul! Legea raspunderii ministeriale il obliga-sub sanctiune penala- sa dea explicatii in fata comisiilor parlamentare CE A FACUT CU BANII IMPRUMUTATI! Bugetul tarii nu e unul privat, imprumuturile nebunesti ale lui Citu pot avea consecinte iremediabile!
Asadar, dle ministru, nu scapi sa dai socoteala romanilor!
Ne vedem maine la 12!”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top