Actual

Simona Halep, prima după Serena Williams. „Ce a făcut ea ține de științifico-fantastic”

Simona Halep este cea mai bună jucătoare a lumii, din ultimul deceniu, după Serena Williams. Topul a fost realizat de site-ul postului Tennis Channel. „Ce a făcut Simona ține de științifico-fantastic”, a mărturisit pentru Q Magazine fostul ei antrenor, Adrian Marcu.

„Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wimbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice”, scrie Tennis Channel.

Adrian Marcu, fost antrenor al Simonei Halep

„Este un loc meritat. Ceea ce a făcut Simona e de domeniul ştiinţifico-fantastic, având în vedere condiţiile avute şi ce scump s-a ridicat ea şi de ce a beneficiat. E fenomenal ce a realizat, rezultatele ei sunt fantastice. De atâţia ani stă în primii zece, iar la ora asta e prima în ceea ce priveşte prezenţa în top 10. E senzaţional ce a reuşit!

A avut în toţi aceşti ani constanţă, ceea ce nu e foarte uşor la fete. Multe au câştigat un Grand Slam, au fost numărul unu, iar apoi au căzut. Simona a stat atâta vreme acolo, ceea ce înseamnă că rezultatele ei fost de un nivel înalt.

Este o sportivă foarte pasionată de ceea ce face şi se pregăteşte mereu, este o persoană care urăşte să piardă şi vrea mereu să fie cât mai bună. Există foarte mulţi care vor să fie cei mai buni, dar la nivel de fapte lasă de dorit. Ea a reuşit în toţi aceşti ani să facă tot ce trebuia pentru a avea rezultate excepţionale.

Anul se încheie pentru Simona cu o pregătire pe care o face în Dubai. Munceşte până la finalul lui 2019. Trage tare pentru a avea un început de an foarte bun. Este foarte important pentru mental, pentru moral şi ei i-ar folosi foarte mult. Obiectivele Simonei pentru 2020 sunt legate de Olimpiadă şi sigur îşi doreşte să joace cât mai bine la Grand Slam-uri şi Cupa Federaţiei. , a declarat pentru Q Magazine Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep.

Locul 1 în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe trei se află germana Angelique Kerber. Poziţia a patra a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, iar pe locul cinci s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus. Daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7. Sportiva belgiană Kim Clijsters s-a clasat pe locul 8, iar japoneza Naomi Osaka a ocupat locul 9. Poziţia a 10-a în acest top i-a revenit rusoaicei Maria Şarapova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top