Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis miercuri după-amiază instituirea STĂRII DE ALERTĂ începând din 29 ianuarie, ora 15,00, și în județele Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, având în vedere avertizarea de COD ROȘU de viscol, a declarat premierul în deschiderea comandamentului de iarnă reunit la Palatul Victoria.

Actual

Stare de alertă în șapte județe din țară

 

“Având în vedere că s-a emis COD ROȘU pentru alte patru județe, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, vom decide astăzi în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență extinderea STĂRII DE ALERTĂ care este deja în vigoare în trei județe, Vrancea Brăila și Buzău, și în județele Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a precizat că “nu este vorba despre restrângerea niciunuia dintre drepturile cetățenești prevăzute de Constituție și nu este vorba de alocări financiare”.
“Este vorba despre alocări de forțe și de sprijin și concentrarea acestora din județe care nu sunt afectate în mod grav de intemperii. Deci, toate forțele pe care le avem, Interne, Armată, Transporturi, Sănătate, autorități locale le coordonați, domnule vicepremier (Liviu Dragnea — n.r.), către aceste zone. Și dacă în această seară, într-adevăr, vremea se mai liniștește, vreau să fie toată lumea în acțiune “, a explicat premierul.
Ponta a mai precizat că, în rest, la nivel național aeroporturile sunt deschise și cel puțin căile feroviare spre Constanța funcționează, chiar dacă autostrada este închisă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top