Parlamentarii se pregătesc să supună, astăzi, dezbaterii în plen noul statut care le va reglementa activitatea în Parlament.

Intern

Statutul parlamentarilor ar putea fi trimis la Cotroceni tot în forma pe care preşedintele Băsescu a respins-o

Acesta ar putea fi trimis spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu în forma pe care acesta a respins-o întrucât niciunul dintre amendamentele acestuia nu au fost introduse în statut.

Astfel, dacă săptămâna trecută, într-o primă fază, parlamentarii deciseseră să introducă în lege prevederea potrivit căreia senatorii şi deputaţii îşi pierd mandatul dacă nu contestă decizia de incompatibilitate a ANI, după o serie de contre între PSD şi PNL, la propunerea fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, aceasta a dispărut din forma care va fi, astăzi, votată în plen. Practic, parlamentarii şi-au lăsat o portiţă deschisă în sensul că, dacă sunt declaraţi incompatibili de ANI, pot să-şi păstreze mandatul dacă nu contestă decizia, scrie gândul.info.

“Eu cred că prin toată discuţia cu acel amendament ne-am cam bătut singuri un cui în talpă, după ce m-am uitat juridic. Fiind în Legea ANI, nu trebuia să mai punem în Statut. Sau nu trebuia să-l scoatem. Sau, oricum, am avut grijă să ne încurcăm singuri cu chestia aceea”, a comentat premierul Victor Ponta.

O altă modificare de care Traian Băsescu s-a arătat nemulţumit se referă şi la derularea, în paralel, a unor proceduri de verificare a incompatibilităţii unui deputat sau senator, din statut reieşind că starea de incompatibilitate se constată de către Camera din care face parte respectivul parlamentar.

Cu toate acestea, prevederile iniţiale au rămas în legea pe care parlamentarii vor să i-o trimită preşedintelui la promulgare. Ei s-au mulţumit să explice că procedura de declarare a incompatibilităţii este făcută de Camera din care face parte parlamentarul în cauză pentru a rezolva „cu celeritate cazurile de incompatibilitate”.

Dacă statutul se întoarce în această formă la preşedinte, acesta este obligat legal să îl promulge. PDL a anunţat însă că va contesta legea la Curtea Constituţională, aceasta urmând să ajungă pe masa preşedintelui după verdictul judecătorilor CCR.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top