Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, s-au întâlnit pentru prima dată, la Panmunjom, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două Corei, relatează Agerpres.
Citește și: După memorandum, vizită în Israel
După ceremoniile iniţiale, cei doi s-au aşezat faţă în faţă la o masă ovală din Casa Păcii şi au rostit primele alocuţiuni televizate în direct.
Moon şi-a exprimat speranţa că „în peninsula coreeană s-ar putea să fi venit primăvara„ şi a apreciat gestul curajos al lui Kim de a trece pentru prima dată frontiera cu Coreea de Sud ca pe un „simbol al păcii”. „În momentul când preşedintele Kim a trecut linia de demarcaţie militară, Panmunjom a devenit un simbol al păcii, nu al diviziunii”. „Vreau să îmi exprim din nou respectul pentru decizia preşedintelui Kim Kong Un de a face posibile convorbirile de astăzi”, a insistat el.

Yonhap notează că titlul de preşedinte, cu care Moon s-a referit la liderul nord-coreean, se referă la funcţia acestuia la conducerea comisiei pentru probleme de stat de la Phenian. Oficial, şeful de stat al Republicii Populare Democrate Coreene este Kim Yong Nam, aflat în delegaţia care îl însoţeşte pe Kim Jong Un.
La rândul său, Kim a vorbit despre „recuperarea timpului pierdut”. „Declar în faţa preşedintelui Moon şi a mulţimii de jurnalişti de aici că voi purta discuţii bune cu preşedintele Moon, cu o atitudine deschisă, sinceră şi cinstită şi voi obţine un rezultat bun”.
Ambii lideri s-au arătat încrezători în posibilitatea ca primul dialog inter-coreean la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu să producă rezultate pozitive, în urma unor „decizii curajoase”, după cum s-a exprimat preşedintele Moon.
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, au încheiat prima rundă de convorbiri după aproximativ două ore. Kim a revenit pe teritoriul Coreei de Nord într-o limuzină neagră, înconjurată de bodyguarzi.
Programul primului summit inter-coreean după mai bine de un deceniu continuă cu prânzul, pe care Kim şi Moon nu îl iau împreună. Ei se vor întâlni din nou după-masă (ora locală) şi vor relua dialogul după ce vor planta un copac la frontieră.














































