Ultima campioană. Constantina Diță s-a aliniat la startul altei curse lungi pe care vrea să o câștige

Pe malul stâng al Gilortului, după ce apele izvorâte din Parâng își vor fi potolit repezișurile la poalele Subcarpaților Gorjului, unde leneveala curgerii către Jiu face ca râul să pară un colier abandonat pe o masă de toaletă, își pășteau vitele gospodarii satului Spahii prin anii ’70. Colectivizarea forțată se încheiase cu vreun deceniu înainte, dar mulți gorjeni îi duseseră de nas pe comuniști, ducându-le „probe de pământ” din cele mai neroditoare grohotișuri, tăindu-le astfel elanul celor care visau producțiile-record de grâne, care prin anii ’80 aveau să umple hârtiile, nu hambarele. Astfel, IAS s-a făcut doar pe dealuri, unde s-a cultivat viță-de-vie.  

• Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”

Pășunile, livezile, izlazurile au rămas neatinse de colectivizare, astfel că țăranii gospodari, scăpați de mirajul industrializării și rămași la vatra satului, aveau unde să-și pască vitele care le asigurau traiul de zi cu zi. Crestele dealurilor, care urmau, de pe cealaltă parte a satului, cursul Gilortului, erau împădurite, așa că toamna dăruiau oamenilor vreascurile și buștenii pe care gurile sobelor îi înghițeau în iernile geroase. Nu toți aveau căruțe, așa că își cărau lemnele cu crosniile. La fel aduceau și fânul de pe livezi, cosit, risipit, adunat apoi în mușuroaie, în purcoaie, strâns în căpițe și mai apoi pus la păstrat în fânare sau în clăi ridicate în jurul parilor de care se țineau fetele mai băiețoase puse să joace fânul de jur-împrejur pentru a-l îndesi până sus, în vârful parului, unde se arunca o țoală cu gaură la mijloc, care ținea ploaia departe de miezul clăii.  

În familia Diță, postul era rezervat mai totdeauna Constantinei, pe care conformația fizică și sprinteneala o recomandau de departe să stea sus, la preluare. Ai ei aduceau fânul cu carul, al cărui jug îl deprinseseră două dintre cornutele care dădeau și lapte. Aveau multe animale, vaci, porci și orătănii făr’ de număr, de care toți cei șase copii ai familiei aveau grijă, alături de mama lor, căci tatăl lucra la IAS-ul comunei, acolo unde duceau și bidoanele cu rația de lapte impusă. 

SCÂNTEIA CARE A APRINS PASIUNEA PENTRU ATLETISM 

Când nu era la școală, Constantina era pe izlazurile de pe malul Gilortului sau pe dealurile cu livezi pe unde pășteau vitele. Sus, jos, încolo, încoace, du-te, vino, pleacă, stai… Era ca argintul viu cât era ziulica de mare. Sport? Nici prin gând nu-i trecea la vremea aceea. Abia când a văzut-o pe Maricica Puică la Los Angeles, cucerind aurul olimpic, o idee a început să încolțească și să prindă rădăcini în mintea ei. Era anul în care tocmai ce-și făcuse primul buletin, dar și anul în care tatăl lor, deși în floarea vârstei, avea să se prăpădească.  

Stâlp al casei rămăsese fratele cel mare, primul născut al familiei și singurul fecior între alte cinci surori. Dar pe el drumurile îl duseseră către Valea Jiului, unde scotea cărbuni pentru industria țării, iar surorile mai mari aveau să-și facă și ele rostul lor. Sub aripa ocrotitoare a mamei aveau să rămână fetele cele mici, Constantina și mezina Irina. Visul Constantinei de a ajunge ca Maricica a rămas undeva, într-un colț de inimă. Doar până la liceul din comună avea bilet de voie. Cu toate acestea, pe coclaurile din jurul satului nu era o palmă de loc pe unde să nu fi călcat.  

Abia în ultimul an de liceu a participat la un concurs de cros între licee și a ieșit prima, întrecând inclusiv toți băieții. Profesorul de sport a trimis-o mai departe, la un concurs ținut la Târgu Jiu, în parcul Coloanei fără sfârșit. Aici, în… tăcere, a primit… sărutul marii sale iubiri, atletismul, de care avea să o lege o carieră de peste două decenii. A terminat a treia cursa la care au participat atleți legitimați, cu ani buni de antrenamente în spate.  

VISUL ROSTIT 

Mircea Zorilă, un antrenor cu ochiul format, a văzut-o și a convins-o imediat să lase alergarea pe coclauri pentru antrenamentele sistematice pe stadion. Cu mama însă a fost mai greu, căci nu era cu sufletul împăcat să-și știe fata pe drumuri, pe la Târgu Jiu, zi de zi, cum spunea Zorilă că trebuie să facă dacă vrea să ajungă campioană. S-a înduplecat însă, văzând cât de mult își dorea Constantina să facă sport, dar tot n-o slăbea cu planurile ei de a o vedea cu o școală de tehnicieni care să-i asigure un serviciu bun pe-acolo pe undeva, în industria extractivă, baza economică a județului multă vreme.  

A urmat un an greu, parcurgând zilnic 10 kilometri până la liceu, apoi după-amiaza naveta la Târgu Jiu, la antrenament. Ajungea acasă la ora 10 seara, iar dimineața o lua de la capăt. După ce a promovat examenul de bacalaureat, antrenorul său i-a găsit un loc de muncă la oraș. Lucra cu lemnul dimineața, nu avea scoatere din producție, iar Constantina nu făcea caz că zi de zi trebuia să-și scoată așchii din palme.  

A venit Revoluția, iar pentru atleții de la Pandurii Târgu Jiu vremurile bune au continuat o vreme. Se mergea la Felix în cantonament, unde platoul împădurit de deasupra stațiunii oferea cadrul ideal pentru antrenamentele alergătorilor de fond și semifond. Acolo, într-o seară, la o discuție motivațională, profesorul Zorilă i-a întrebat pe fiecare unde se văd ei în viitor, notându-și într-un carnețel răspunsurile. Atleții nu mai erau la grădiniță, să spună câte-n lună și-n stele, deci fiecare se evalua cam cât credea că-l țin balamalele, și ziceau ba medaliat la următorul concurs, ba campion național, iar unii se vedeau în lotul pentru balcaniadă… Constantina, când i-a venit rândul, a zis fără să șovăie că ea vrea să fie ca Maricica Puică. Ce înseamnă asta? „Campioană olimpică”, a precizat cu hotărâre, smulgând multora zâmbete în colț de gură. „Eu scriu!”, i-a zis Zorilă, și a pus pixul pe carnețel, mișcându-l în sus și în jos. 

ȘI BIBLIOTECĂ, ȘI STADION 

Aveau să treacă aproape două decenii până când Constantina a văzut ce scrisese profesorul Zorilă în carnețel. Nu făcuse nicio mâzgălitură, nu se prefăcuse. Chiar trecuse în dreptul numelui ei „campioană olimpică”. I-a arătat carnețelul la întoarcerea de la Beijing, în 2008. „Ai reușit, Pușa! Nimeni nu s-a ținut de cuvânt din toată lista asta în afară de tine, care aproape că ți-ai ales imposibilul!” – i-a spus primul ei antrenor cu lacrimi de bucurie strălucindu-i în ochi. 

Era a doua participare olimpică a Constantinei și, dacă cu 4 ani înainte, la Atena, pe când avea 34 de ani, nu reușise medalia la care spera, acum aproape nimeni nu-i mai acorda încredere. La Atena, făcuse o greșeală. A ieșit la încălzire înainte de cursă, deși afară temperatura se apropia de 50 de grade.  

Apoi, în anii care au urmat, tot aler-gând maratoane în America, s-a hotărât, alături de noul său antrenor, Valentin Tomescu, să rămână acolo să se pregătească. A ales Boulder, un oraș din Colorado, supranumit și orașul maratoniștilor.  

Pe acolo, dintr-un patriotism local adânc simțit în inimi, localnicii numesc cursa de 42 km Bolderthon, iar competiția cu rezonanță internațională este cursa de 10 km, numită Bolder.  

Timp de alți patru ani, viața celor doi s-a desfășurat între stadion și biblioteca universitară a orașului. Tomescu a studiat în detaliu pregătirea științifică a alergătorilor, acordând mare atenție fiziologiei și refacerii după efort. Ceea ce se întâmplase la Atena fusese o lecție învățată.  

În 2008, doar ei credeau în medalia cu care Pușa s-a întors de la Beijing, acolo unde o ploaie torențială i-a aș-teptat la sosire. Toți se ascundeau care încotro, numai ei au primit-o ca pe un semn de belșug. Știau cât munciseră. Știau că sămânța bună dă rod bogat dacă e bine îngrijită… 

O STRADĂ CU NUMELE EI ÎN AMERICA 

În America, Pușa este iubită și apreciată într-atât încât o stradă din orașul Peoria din Ilinois, locul de unde se dă startul în cea mai importantă cursă de 4 mile din lume, a fost denumită „Gold Constantina Way”. Dar ea a ales anul trecut să se întoarcă în România. Ca o fericită coincidență, a fost anul în care și Nadia a decis că va petrece mai mult timp pe meleaguri natale. 

Constantina a candidat și a fost aleasă în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român pe unul dintre 
locurile rezervate personalităților sportive. De pe această poziție a ales să se implice și în impulsionarea dezvoltării mișcării atletice, depunându-și candidatura pentru funcția de pre-șe-dinte al Federației Române de Atletism. 

Viziunea sa este în concordanță cu ideile moderne promovate de World Athletics, federația internațională al cărei ambasador este.  

Împreună cu Inocențiu Voinea și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român Foto Cristina Anculete, Q Magazine

O NOUĂ DORINȚĂ: „LET’S SHINE AGAIN!” 

„Eu și echipa mea ne propunem o misiune complexă, o misiune pe care ne-o asumăm cu toată responsabilitatea. Letʾs Shine Again!, sloganul cu care abordez această candidatură, nu vreau să fie doar o lozincă”, a declarat Constantina Diță pentru Q Magazine, cu aceeași hotărâre cu care i-a spus antrenorului său ce vrea ea să ajungă, în seara aceea, după antrenament, la Băile Felix. 

„De fapt, întreaga mea viziune are în vedere standardele ridicate pe care World Athletics le-a stabilit. Nu putem rămâne în lumea bună a atletismului dacă nu ținem pasul sau dacă selectăm doar ce e ușor de făcut din tot angajamentul pe care World Athletics și l-a luat pentru dezvoltarea atletismului la nivel mondial. Suntem și noi parte din această mare familie, care pentru România nu înseamnă numai cei vreo 600 de atleți seniori pe care îi avem acum, și dintre care doar 10-15 ajung pe la marile competiții. Nu înseamnă nici măcar cei 6.000 de sportivi legitimați, la care am mai putea adăuga poate 1.000 de profesori și de antrenori, poate și corpul de arbitri sau alt personal implicat.  

Marea familie a atletismului înseamnă toți cei care cândva au intrat în contact cu această frumoasă disci-plină și de care avem nevoie în continuare. Suntem zeci de mii! Iată de ce viziunea mea este aceea că marea familie a atletismului nu trebuie să fie o încăpere în care pe o ușă se intră și pe alta se iese. Aceasta este o abordare liniară, pe care mi-o doresc înlocuită cu una circulară, în care toți cei intrați să rămână în fenomen, îndeplinind diferite roluri pe parcursul vieții și contribuind astfel la o dezvoltare durabilă a atletismului în țara noastră. E NEVOIE DE TOȚI și toți trebuie să simtă importanța pe care o au, și pe care eu personal o apreciez cum se cuvine”, a mărturisit Constantina Diță, pe care, pentru a-i scrie povestea, am vizitat-o la sediul COSR, unde, alături de Inocențiu Voinea, pe care l-a ales ca secretar general, și-a prezentat viziunea pentru care a primit toată susținerea.

Constantina Diță este o alergătoare de cursă lungă, iar ambiția sa de a nu rămâne ultima campioană olimpică a atletismului românesc, intrat de ceva vreme într-un con de umbră, are toate șansele de reușită. Este cel mai bun exemplu al faptului că niciodată nu e prea târziu. 

Inocențiu Voinea a practicat și el atletismul în adolescență la celebrul Club Sportiv Școlar 190 București. 

Inocențiu Voinea, un partener de cursă lungă 

Constantina Diță vrea să facă echipă cu Inocențiu Voinea la conducerea Federației Române de Atletism, care își va alege conducerea la 11 aprilie. 

De profesie jurnalist, multă vreme aplecându-se către genul sportiv, calitate în care, în anii de după pandemie, a fost nelipsit de la marile competiții atletice ale lumii, Campionate Mondiale, în sală și în aer liber, și Jocuri Olimpice. Este autor al mai multor volume, majoritatea cu tematică sportivă. 

Pe lângă activitatea antreprenorială, care a debutat la începutul anilor 2000, s-a implicat timp de trei mandate în partea decizională a administrației, fiind ales consilier local la Sectorul 3 al Capitalei. 

Unul dintre proiectele sale a fost de deschiderea curților școlilor pentru sport, ceea ce, ulterior, a devenit lege, votată de Parlament. Încă luptă pentru punerea sa în aplicare, întrucât, chiar dacă accesul liber al copiilor pe terenurile din curțile școlilor este reglementat acum legea nu se aplică în foarte multe locuri din țară. Se revoltă foarte tare când aude directori de școli care se opun de teamă să nu se spargă vreun geam pe care îl au pe inventar, și îi întreabă mereu ce ar face dacă ar avea pe inventar și sănătatea copiilor.  

O altă hotărâre adoptată ca urmare a unei inițiative ce îi poartă semnătura este cea prin care copiii primesc vouchere lunare pentru practicarea unui sport. În 6 luni de la adoptare, peste 3 milioane de lei au fost alocate unui număr de circa 3.000 de copii din Sectorul 3. Inițiativa s-a pus în aplicare și la nivelul altor sectoare din Capitală. 

Dotarea tuturor școlilor, grădinițelor și spațiilor publice din Sectorul 3 cu defibrilatoare automate pentru intervenție rapidă în caz de stop cardio-respirator este o altă realizare a lui Inocențiu Voinea, implementată după ce în țară s-au întâmplat cazuri în care copii care făceau sport n-au putut fi salvați tocmai din lipsa unor astfel de dispozitive medicale. „Apasă! Apasă! Nouă ne pasă!” a fost titlul proiectului care a dus la dotarea preventivă cu defibrilatoare automate a școlilor din Sectorul 3, demers dublat de organizarea de cursuri de prim ajutor adecvate diferitelor categorii de vârstă, de la grădiniță până la ultimii ani de liceu. 

O altă inițiativă este cea prin care Sectorul 3 oferă finanțare nerambursabilă pentru proiecte care vizează sportul de performanță. Până acum, aceste finanțări se acordau doar pentru sportul de masă, în valoare maximă de 150.000 de lei pe proiect, însă hotărârea Consiliului Local adoptată în urma expunerii de motive semnate de Inocențiu Voinea prevede o sumă dublă pentru proiecte care vizează sportul de performanță, respectiv 300.000 de lei pe proiect. 

În desfășurare se află și șantierul pentru amenajarea Parcului Pante-limon, care se vrea a fi un parc tematic distractiv, dar pentru care Inocențiu Voinea a militat să aibă și o componentă sportivă, respectiv dotarea cu facilități pentru practicarea sportului, de la piste de alergare sau de role, skate park, structuri de cățărare, facilități pentru canotaj și caiac-canoe, terenuri pentru jocuri sportive.  

Voinea a repetat în spațiul public, ori de câte ori a avut ocazia, că un leu investit în sport înseamnă 3 lei economisiți în sistemul de sănătate. 

Tot lui Voinea i se datorează și deschiderea primului parc muzical din București, un spațiu amenajat în vecinătatea Școlii de Arte nr. 5 și dotat cu instrumente muzicale pentru exterior, proiect pe care Primăria Sectorului 3 îl va extinde și în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” în vara acestui an. 

Cu această experiență în palmares, Inocențiu Voinea s-a alăturat proiectului „Let’s Shine Again!”.