Mihai Covaliu a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport
Foto: Grigore Popescu/Agerpres
Actual

Mihai Covaliu îi răspunde lui Eduard Novak. „Sportul românesc n-a murit, nu e mort şi nici nu va muri când va dori sau va spune cineva”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a răspuns astăzi fostului ministru al Sportului Eduard Novak, care în urmă cu două zile a postat pe pagina sa de Facebook mesajul „RIP, sportul românesc”.

Fostul campion la scrimă Mihai Covaliu a subliniat că acea postare este singurul lucru care nu-i face cinste lui Novak, subliniind că „nu suntem veșnici pe scaun”. Covaliu i-a spus fostului ministru că, în lumina rezultatelor de anul trecut și de anul acesta, nu se poate spune că sportul a murit.

„Am văzut că domnul Novak a avut ieri conferinţa de sfârşit de mandat, toată lumea a auzit bilanţul dânsului ca ministru. Un singur lucru nu îi face cinste, acea postare pe reţelele sociale făcută din postura de ministru al Sportului. O poziţie importantă, dar trecătoare. Trebuie să ştim că în anumite perioade mai au loc şi schimbări, nu suntem veşnici pe un scaun şi nu putem reprezenta la nesfârşit un domeniu. Suntem temporari acolo. De aceea trebuie să arătăm mai mult respect atunci când obţinem ceva, când suntem acolo şi după ce plecăm. Anul trecut am avut 7 titluri mondiale, anul acesta am văzut rezultatele sportivilor noştri de la Europene… aşa că sportul românesc n-a murit, nu e mort şi nici nu va muri când va dori sau va spune cineva”, a explicat Covaliu la sediul UNEFS.

El a menţionat că preşedintele care va conduce Agenţia Naţională pentru Sport trebuie să înţeleagă faptul că pregătirea sportivilor nu poate fi în niciun fel întreruptă.

„Sigur că un minister este important şi este reprezentativ. Dar noi ne-am concentrat mereu pe ceea ce putem noi să facem şi ceea ce trebuie să facem. Şi am demonstrat acest lucru. Ia noi, cei de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ne uităm în viitor să vedem ce putem să facem, iar cei care doresc să colaboreze în beneficiul sportului românesc vor avea în noi cel mai loial şi dedicat partener. Aştept o colaborare bună cu noul preşedinte al agenţiei (n.r. – Agenţia Naţională pentru Sport), pentru că vine un an an foarte important, sunt multe competiţii de calificare la Jocurile Olimpice şi este nevoie să susţinem acest proces de pregătire. Noi când vorbim despre bugetul pe un an, de fapt ne gândim la un ciclu olimpic. Aşa că indiferent cine vine preşedinte la agenţie trebuie să înţeleagă această continuitate în pregătire care nu poate fi oprită şi trebuie susţinută”, a mai spus Covaliu.

Întrebat dacă şi-ar dori ca federaţiile sporturilor olimpice să treacă în subordinea COSR, Covaliu a răspuns: „Este o variantă de discuţie, cred că am putea fi mult mai performanţi. Am avea un control mult mai aproape de ceea ce se întâmplă. Noi putem veni cu know-how-ul pe care îl avem în sprijinul federaţiilor, al cluburilor, de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel”.

Fostul campion olimpic, mondial şi european la scrimă Mihai Covaliu (45 de ani), în prezent preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a primit, astăzi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. Ceremonia, desfăşurată în Sala de Marmură a UNEFS, face parte dintr-o serie de evenimente prin care Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport celebrează 100 de ani de existenţă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top