La început de an, Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, şi-a scurclasat adversarii politici chiar în timpul eclipsei de Soare.
Vadim a făcut un scandal-monstru în timpul încercării de evacuare a reprezentanţilor PRM din sediul central. Executorul judecătoresc, Paula Daniela Şomăldoc, a sosit, astăzi dimineaţă, însoţit de poliţişti la imobilul din strada Emile Zola 2, unde erau prezenţi 15-20 de membri PRM, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu. Şomăldoc le-a cerut celor prezenţi să părăsească sediul. În replică, Vadim Tudor i-a cerut acesteia să nu antreneze poliţia şi jandarmeria într-o "acţiune ilegală".El a ameninţat-o că o va da în judecată.Atât Vadim Tudor, cât şi avocatul PRM au susţinut că nu există o hotărâre judecătorească definitivă în baza căreia executorul să poată face evacuarea.Liderul PRM i-a adresat injurii executorului judecătoresc, acesta fiind stropit cu apă de Vadim Tudor.Un incident asemănător a avut loc şi în anul 2008 când Marius Marinescu, acum lider PRM, a stropit-o cu apă, în timpul unei dezbateri televizate, pe democrat- liberala Anca Constantinescu.În cele din urmă, Paula Daniela Şomăldoc le-a cerut poliţiştilor să fie legitimaţi toţi ziariştii şi să fie scoşi din sală, ceea ce a determinat protestul liderului PRM. "
Sunt demnitar european, arestaţi-mă pe mine!", a spus liderul PRM.Vadim Tudor a precizat că în imobil funcţionează alte două entităţi care nu sunt vizate de evacuare, respectiv ziarul "Tricolorul" şi biroul său de europarlamentar.El a menţionat că există trei procese pe rol şi nicio hotărâre judecătorească definitivă.I-au "violat" biroul Şi anul trecut s-a încercat evacuararea imobilului.Executorul judecătoresc Lucian Ezer, împreună cu avocatul Marin Petre, care îl reprezintă pe Nicolae Caranfil, cel care a revendicat imobilul, s-au prezentat, pe 26 noiembrie 2010, la sediul PRM, însoţiţi de poliţişti, pentru a pune în aplicare acţiunea de evacuare a PRM din sediul din strada Emile Zola.
Discuţiile cu liderul PRM au fost purtate în biroul acestuia, timp în care Vadim Tudor a strigat de mai multe ori că i se violează biroul şi i-a calificat pe Ezer şi pe Marin Petre drepx mafioţi.Evacuarea PRM din sediul din strada Emile Zola a fost amânată, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, executorul judecătoresc şi avocatul celui care revendică imobilul încheind un proces-verbal în acest sens.PRM anunţa atunci că va depune plângeri penale împotriva executorului judecătoresc Lucian Ezer, a şefului Secţiei 1 Poliţie şi a avocatului Marin Petre, pentru încercarea de a evacua partidul.











































