Victor Ponta, preşedintele PSD, anunţă pe blogul său că acceptă colaborarea cu Alianţa de Centru-Dreapta formată din PNL şi PC.

Politică

Victor Ponta dezvăluie protocolul PSD-ACD

Mai mult, el dezvăluie şi înţelegerile făcute cu preşedintele liberal, Crin Antonescu şi cu cel conservator, Daniel Constantin. Victor Ponta susţine că în perioada următoare cele trei partide aflate în Opoziţie vor înscrie Alianţa la tribunal.
Iată un extras din înţelegerea PSD-ACD ce este valabilă până în 2019.@ PSD şi ACD vor înregistra juridic, conform legii partidelor politice şi în vederea îndeplinirii cerinţelor art. 103 din Constituţia României, o alianţă politică (…), aceasta va avea copreşedinţi pe preşedintele PSD şi pe preşedintele ACD; termenul de funcţionare al acestei alianţe va fi cel de îndeplinire a obiectivelor Agendei 2019;@ Această alianţă va începe să funcţioneze la nivel politic şi parlamentar imediat după înscriere şi la nivel local în termen de maxim 3 luni;@ Toate partidele şi formaţiunile politice care aderă la Agenda 2019 se obligă să se consulte şi să acţioneze în comun în ceea ce priveşte votul pentru moţiuni simple şi de cenzură, acţiuni de suspendare a preşedintelui, învestire a guvernului, participarea la consultări cu instituţii naţionale şi europene, program de guvernare etc.@ Agenda 2019 este deschisă către orice partid politic democratic, formaţiune civică sau ONG care îşi asumă valorile şi obiectivele acesteia şi poate contribui la realizarea lor; aderarea se va putea face doar prin acordul PSD şi ACD; există o voinţă comună şi clar asumată de către toate părţile că nu va exista nicio colaborare sau raport politic cu Traian Băsescu şi PD-L, vinovaţi de situaţia actuală a României.@ PSD şi ACD, ca formaţiuni politice iniţiatoare ale Agendei 2019, vor lua toate deciziile privind funcţionarea şi realizarea obiectivelor fundamentale în comun, în urma consultărilor; acestea se obligă ca la fiecare nivel politic, parlamentar, guvernamental şi administrativ toate deciziile să se discute şi să se adopxe întâi în structura statutară a fiecărui partid şi apoi la nivel comun corespunzător (respectiv preşedinte, secretar general, BPN sau Comitet Executiv, grup parlamentar sau ministerial, consiliu judeţean sau local, consiliu naţional;@ PSD şi ACD vor desemna candidaţi comuni pentru alegerile privind funcţia de preşedinte al consiliului judeţean şi de primar al municipiului reşedinţă de judeţ; sistemul de selectare şi desemnare va fi propus de către un grup de lucru comun coordonat de secretarii generali ai celor două formaţiuni şi va fi aprobat de forurile statutare; acest sistem va putea fi extins, dacă există condiţii obiective în acest sens, şi la candidaţii pentru funcţiile de primar în oraşe şi comune; @ PSD şi ACD vor avea candidaţi comuni pentru preşedinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor, şi pentru preşedinţia comisiilor parlamentare; sistemul de selectare şi desemnare va fi propus de către un grup de lucru comun coordonat de liderii de grup ai celor două formaţiuni şi va fi aprobat de forurile statutare;@ PSD şi ACD vor avea un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al României în persoana care îndeplineşte cel mai bine astepxările electoratului şi va milita pentru îndeplinirea obiectivelor agendei 2019; sistemul de selectare şi desemnare va fi propus de către un grup de lucru comun coordonat de preşedinţii de onoare ai celor două formaţiuni şi va fi aprobat de forurile statutare;@ PSD şi ACD vor avea un candidat comun pentru funcţia de prim- ministru;
PSD şi ACD vor forma un guvern comun; structura şi componenţa guvernului va fi propusă de un grup de lucru coordonat de către preşedinţii celor două formaţiuni şi va fi aprobat de forurile statutare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top