El susţine că decizia spitalului Sf.
Ioan din Iaşi împotriva deputatului Tudor Ciuhodaru este o dovadă de "epurare politică" practicată de PDL, afirmându-şi sprijinul său şi al întregii opoziţii pentru noul membru PC. "Tudor Ciuhodaru va ajuta Iaşiul pentru că este născut să ajute, să salveze vieţi.Voi fi alături de domnul Ciuhodaru. Şi eu şi întreaga Opoziţie şi, sunt convins, orice persoana raţională, echilibrată şi înzestrată cu bun simţ.Tudor Ciuhodaru va acţiona în judecată conducerea Spitalului de Urgenţă din Iaşi şi va avea la dispoziţie o echipă excepţională de avocaţi", spune Voiculescu.Liderul onorific al PC spune că această "decizie evidentă de epurare politică" a fost asumată de managerul Spitalului Clinic de Urgenţe din Iaşi, Vladimir Poroch, care a fost numit în funcţie în decembrie 2009 de PDL. "
Acest abuz primitiv este caracteristic pentru întregul regim Basescu: agresiv, abject, decis să sacrifice totul, inclusiv viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru a-şi păstra privilegiile.Prin sancţionarea violentă şi injustă a medicului Ciuhodaru, Puterea a încercat sa dea o lecţie tuturor celor interesaţi să se alăture Opoziţiei. Însă, din răzbunarea rudimentară aplicată domnului Ciuhodaru putem trage mai multe învăţăminte", continuăVoiculescu.El explică fapxul că actuala situaţia demonstrează "principialitatea şi moralitatea" regimului Băsescu şi valorile "apărate isteric de propaganda portocalie". "Le este frică.
Atât de frică încât sunt dispuşi la orice abuz pentru a se salva", spune Voiculescu.El susţine că opoziţia trebuie să fie unită şi să acţioneze rapid pentru înlăturarea PDL de la putere, făcând un apel la UDMR, care este, conducând Ministerul Sănătăţii, este obligat să decidă dacă mai poate fi solidar cu acest regim. "UDMR, partid care deţine Ministerul Sănătăţii, este, astazi, obligat să decidă dacă mai poate fi solidar cu un regim discreţionar, dacă mai poate accepxa să fie folosit drepx instrument al abuzurilor PDL, dacă îşi poate asuma compromisul total de a sacrifica drepxurile şi libertăţile cetăţenilor români, inclusiv pe cele ale etnicilor maghiari, doar pentru a prelungi agonia regimului Băsescu", conchide Voiculescu, arătându-se sigur căCiuhodaru va câştiga conflictul cu spitalul din Iaşi.Conducerea Spitalului "
Sf.Ioan" din Iaşi îl acuză pe medicul deputat Tudor Ciuhodaru că a încasat necuvenit o sumă de aproape 30.000 lei declarând că a fost în unitatea medicală fiind de fapx la Parlament la Bucureşti.Comitetul director al Spitalului de Urgenţe "Sf.Ioan" din Iaşi a decis, luni, imputarea sumei de aproape 30.000 lei dr.
Tudor Ciuhodaru deoarece acesta ar fi încasat necuvenit banii, transmite corespondentul NewsIn.Potrivit managerului spitalului, dr.Vladimir Poroch, rezultatele unei anchete interne, demarată în decembrie 2010, arată căCiuhodaru, în perioada mai 2009 – noiembrie 2010, figurează prezent, în acelaşi timp, atât în Iaşi, la Spitalul de Urgenţe, cât şi în Bucureşti, la Camera Deputaţilor.În replică, Tudor Ciuhodaru a declarat că va acţiona în instanţă spitalul şi că acţiunea are substrat politic.











































