Zelenski: Sunt sigur că morții noștri i-au spus lui Dumnezeu adevărul despre acest război

Vă prezentăm discursul integral al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, rostit azi, la Kiev, din buncărul prezidențial unde a lucrat după 2022, cu prilejul împlinirii a patru ani de la momentul invaziei ruse în țara sa. Un discurs bine articulat, emoționant, și care pare să transmită intenția de a continua războiul cu orice preț, scrie Inpolitics.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

„Dragă ucraineni!

Astăzi se împlinesc exact patru ani de când Putin a început ofensiva sa de trei zile pentru a cuceri Kievul. Și asta, de fapt, spune multe despre rezistența noastră, despre cum a luptat Ucraina tot acest timp. În spatele acestor cuvinte stau milioane de oameni ai noștri. În spatele acestor cuvinte stau un curaj imens, o muncă incredibil de grea, rezistență și drumul lung pe care Ucraina l-a parcurs începând cu 24 februarie.

Acest birou – această cameră mică din buncărul de pe strada Bankova – aici am avut primele mele conversații cu liderii mondiali la începutul războiului. Aici am vorbit cu președintele Biden și chiar aici am auzit: Volodimir, există o amenințare. Trebuie să părăsești Ucraina urgent. Suntem gata să ajutăm cu asta. Și aici am răspuns că am nevoie de muniție, nu de o plimbare.

Și nu pentru că suntem cu toții neînfricați sau făcuți din oțel – suntem cu toții oameni și în acea zi, fiecare dintre noi, toți ucrainenii, am simțit frică și durere; mulți erau în șoc și mulți nu știau ce să spună. Dar pe un nivel invizibil, toți știam că nu avem altă Ucraină, că aceasta este casa noastră și toți am înțeles ce trebuia făcut.

Așa a fost alegerea. Alegerea pe care milioane de ucraineni au făcut-o atunci. Oamenii noștri nu au ridicat un steag alb – ei au apărat cel albastru și galben. Și ocupanții, care credeau că vor fi întâmpinați aici cu mulțimi fluturînd flori, au văzut în schimb cozi la centrele de recrutare. Oamenii noștri au ales rezistența. Și războinicii noștri au stat fermi, iar civilii au apărat orașe și sate, străzi și curți. Oameni obișnuiți, absolut, formând ziduri vii, au oprit coloane de vehicule militare și toți împreună i-au arătat Rusiei rătăcite singurul drum corect.

Toți au înțeles: fiecare zi de mîine trebuia câștigată. Ucraina trebuia să reziste – statul trebuia să reziste indiferent de ce. Și în ciuda a tot, Ucraina noastră trebuia să continue să funcționeze. Multe au fost făcute aici; nu am arătat niciodată această facilitate înainte – acum este goală, desigur, dar la începutul războiului erau sute de oameni aici.

Am lucrat aici, apoi m-am dus sus să mă adresez vouă, oamenilor. Aici era echipa noastră, guvernul, coordonarea zilnică cu armata, apelurile telefonice, căutarea soluțiilor – totul necesar pentru ca Ucraina să reziste. Armele trebuiau livrate. Medicamentele și mâncarea au fost livrate în orașe blocate de inamic. Pentru a păstra viața pentru care Ucraina luptă atât de disperat.

Și să fiu sincer, lucrurile au fost diferite uneori – aici s-a folosit atât limbaj formal, cât și direct, pentru că fiecare pachet de ajutor, fiecare sancțiune împotriva Rusiei, fiecare livrare de arme – pentru toate acestea trebuia luptat cu adevărat. Trebuia să luptăm cu dinții și cu unghiile pentru credința în Ucraina. Trebuia să ne asigurăm că lumea se implică.

Și acesta a fost mesajul cheie al apelurilor noastre către țările europene, către Congresul SUA, către majoritatea parlamentelor din lume – și către oameni, desigur. Către oameni obișnuiți – către milioane din întreaga lume – fiți cu noi, fiți cu Ucraina, credeți în noi, stați alături de Ucraina, fiți curajoși ca Ucraina!

Aceste apeluri au funcționat, pentru că ucrainenii au luptat într-un mod care îți taie respirația și această rezistență era vizibilă chiar și din spațiu, și asta era absolut inspirator, așa că foarte curând toată lumea a văzut-o – această mare albastră și galbenă: mii de oameni cu steagurile noastre în piețe din întreaga Europă și lume.

Și așa – treptat, cu dificultate, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă – Ucraina a construit sprijinul care ne-a permis să rezistăm: când am supraviețuit primei zile de război. Cea mai lungă zi din viețile noastre. Apoi alta. Și alta. Apoi o săptămână. Două săptămâni. Și apoi – o lună. Și am văzut primăvara.

Am câștigat-o atunci – când părea că acest februarie nu se va sfârși niciodată, am câștigat prima noastră primăvară în mijlocul unui mare război. A fost un punct de cotitură și pentru prima dată, un gând a fulgerat prin mintea tuturor: putem face asta. Ucraina poate face asta.

Îmi place foarte mult fraza pe care toată lumea o redistribuia atunci – un fel de rezumat al primei etape a războiului la scară largă, cînd Ucraina a spus: Crezi că am căzut în genunchi? Tocmai mi-am încălțat cizmele tactice.

Și în fața noastră era un drum. Și chiar în acest tunel lung, nu ar putea încăpea nici a milioana parte din durerea pe care Ucraina a îndurat-o în acest timp. Durerea pe care Rusia a adus-o fiecărei familii noastre, fiecărei inimi ucrainene.

Bucea. Irpin. Borodianka. Groape comune. Hostomel. Mria. Harkov. Mkolaiev. Administrația regională de stat. Barajul Kahovka. Centrala nucleară Zaporijie. Kremenciuk și Krivoi Rog. Ternopil și Lviv. Olenivka. Ceasiv Iar. Kiev. Ohmatdît. Kramatorsk. Gara. O jucărie. Mariupol. Teatrul dramatic. Inscripția: Copii. Odesa. Bloc de apartamente. O fetiță. Trei luni. Vilniansk. Maternitate. Un bebeluș. Două zile…

Bărbații nu luptă așa. Oamenii nu acționează așa. Ucrainenii nu vor uita. Lasă aceste imagini să fie văzute de toți cei care nu au mustrări de conștiință, de toți cei care încă întind mâna răului rus și încă cumpără petrolul lui Putin.

Dar în tot acest timp, nu am lăsat furia să ne mănânce din interior. Ucrainenii și-au transformat propria furie în energie pentru luptă și au dovedit: ne putem coborî în adăposturi, dar este imposibil să îngropăm Ucraina pentru totdeauna. Ne ridicăm inevitabil, ne întoarcem, continuăm să luptăm – pentru că luptăm pentru viață. Pentru dreptul de a sta pe pământul nostru – și de a respira aerul nostru. Și Ucraina cunoaște bine aceste sentimente – când, în ciuda a tot, după alarma de terminare, ieșim din adăpostul anti-bombă și cu noi iese speranța, înălțându-se spre cer; ori de câte ori steagul ucrainean este ridicat – ori de câte ori s-a întors și se întoarce acolo unde îi este locul de drept.

Și aceasta a fost următoarea etapă importantă a luptei noastre – când Ucraina nu doar rezistă, nu doar ține apărarea, ci lovește înapoi. Când orașe întregi au făcut istorie. Orașe eroice. Orașe ale eroilor. Au mers înainte. Au fost primele ofensive, primele succese și ceea ce nu poate fi uitat – primele ochi, ochii ucrainenilor care așteptaseră pe ai lor. Balaklia, Izium, Kupiansk, Herson. Toată lumea a văzut cum ocupanții au fost alungați din regiunea Kiev, din regiunea Sumî, regiunea Cernihiv. Și toată lumea a învățat despre teleportul ucrainean către lumea cealaltă pentru inamic – Ciornobaivka. A văzut cum ultimatumurile rusești s-au transformat în gesturi de bunăvoință. Cum Insula Șerpilor a devenit din nou a noastră.

Cum cuvântul bavovna (aruncarea în aer a unor obiective n.n.) a câștigat un nou înțeles și cum ne-am bucurat când prima „bavovna” s-a auzit în Rusia. Nu este răutate – acesta este pur și simplu cum sună justiția în ucraineană. Sună ca Stuhna, Vilha, Neptun și vuietul cu care crucișătorul Moscova s-a scufundat. Atunci a fost un moment mare. Mai târziu, a devenit o tradiție.

Și puține lucruri ridică spiritele ucrainenilor ca imaginile cu facilitățile militare și rafinăriile de petrol ale inamicului arzând. Când s-a întâmplat prima dată – a fost o știre majoră. Acum – este aproape zilnic.

Și ceea ce odată părea de neconceput a devenit acum norma. Patriots, IRIS-T, NASAMS, F-16 – și ceva mai mare: armele noastre proprii, capacitatea noastră de rază lungă.

Doar realizați asta. Ucraina a parcurs un drum lung – de la punctul în care ni se dădeau veste antiglonț pînă la punctul în care producem singuri peste trei milioane de drone FPV pe an. De la zilele în care admiram Javelin și Bayraktar până la ziua în care avem propriile Sichen, Hor, Vampire, Palianytsia, Peklo, Ruta, Flamingo. De la cererea de a închide cerul până la capacitatea de a doborî sute de shahed într-o singură noapte. De la arici și fortificații pe străzile Kievului pînă la operațiunea Kursk și Pânza de Păianjen.

Dar asta încă nu este suficient – vom face mai mult, pentru că Rusia nu se oprește, din păcate, și poartă război prin orice metodă – împotriva păcii, împotriva noastră, împotriva oamenilor.

Putin înțelege că nu este capabil să învingă Ucraina pe câmpul de luptă și a doua armată din lume luptă împotriva blocurilor de apartamente și centralelor electrice. Și acum ucrainenii îndură cea mai grea iarnă din istorie. Și teroare aproape în fiecare noapte. Nu știu cine altcineva ar putea rezista la asta fără să se prăbușească sau să șovăie. Ucrainenii o fac. Și asta este o mare epuizare. Cu siguranță. Ce alt popor ar putea face asta? În ciuda războiului, a tuturor acestor atacuri, a tuturor acestor încercări – să învingă răul – să învingă disperarea și lipsa de speranță. Și să reziste. Și să reziste în unitate.

Și în mijlocul tuturor acestor – să obțină rezultate – peste tot. Să se recupereze după fiecare atac. De fiecare dată, să reumple apărarea aeriană cu rachete. Să meargă la muncă în fiecare dimineață. Să țină linia constant. Să vorbească cu lumea ca egali. Să obțină statutul de candidat UE, să aducă mii de prizonieri ai noștri acasă. Să facă fiecare platformă internațională – de la Davos la ONU – pro-ucraineană. Să facă vocea Ucrainei în lume puternică, să câștige Eurovision, să ia Oscarul și BAFTA, să fie campioni mondiali absoluți la box și să dovedească că ucrainenii au onoare de cea mai înaltă calitate – mult mai valoroasă decât orice aur al acestui IOC fără coloană vertebrală.

Din fiecare astfel de act, din toate astfel de pași, realizări și victorii mici, se formează marea Ucraină. Mare – pentru că vă are pe voi. Oameni care inspiră planeta.

Și ne amintim cum primii lideri străini au ajuns în Ucraina la începutul acestui război. Și termenul vizită oficială nu poate transmite în niciun fel ce au însemnat aceste întâlniri pentru noi. Am înțeles cine ne este cu adevărat frate și prieten, cine nu s-a temut, nu a ezitat, nu și-a pătat numele și nu s-a îngrijorat cum să nu-l enerveze pe Putin. Mulțumesc fiecărui lider care a ales partea luminii în istorie – a ales Ucraina. În Europa, Statele Unite, Canada, Japonia, Australia. Toți cei care stau alături de noi.

Și chiar vreau să vin aici cu președintele Statelor Unite într-o zi. Știu cu siguranță: doar venind în Ucraina și văzând cu propriii ochi viața noastră și lupta noastră, simțind oamenii noștri și enormitatea acestei dureri – doar atunci poate cineva înțelege ce este cu adevărat acest război. Și din cauza cui. Cine este agresorul aici și cine trebuie presat. Că Ucraina apără viața, luptă exact pentru asta și că asta nu este o luptă de stradă – este un atac al unui stat bolnav asupra unuia suveran și că Putin este acest război. El este cauza începutului său și obstacolul sfîrșitului său. Și Rusia trebuie pusă la locul ei. Pentru ca să poată fi pace adevărată.

Se spune că timpul vindecă. Nu sunt sigur. Cel puțin nu știu cât timp va dura să vindecăm toate rănile noastre – toate aceste întrebări dureroase de Câți? care ard în interior. Câte lacrimi au fost vărsate? Câte atacuri și lovituri mârșave? Câte cicatrici în inimile noastre – câte steaguri în cimitirele noastre? Câte nume?

Da Vinci, Grenka, Juice. Jeha, Tîhîi, Nord. Petrîcenko, Mațievskîi, marinarul Vitalii Skakun, pilotul Oleksandr Oksancenko. Daria Delta Lopatina. Lana Sati Ciornohorska. Iulia Bereziuk, Marharîta Polovînko. Mii, mii de eroi care și-au dat viața pentru ca Ucraina să trăiască. Războinicii noștri apărători. Îngerii noștri păzitori.

Sunt sigur că ei i-au spus lui Dumnezeu tot adevărul despre acest război. Despre cum ne apărăm. Ne apărăm pământul, viața, independența, cultura noastră, istoria, Sfânta Sofia noastră, oamenii noștri. 1.462 de zile de război la scară largă. 12 ani de la începutul agresiunii Rusiei. Pentru unii – o viață întreagă. Desigur, toți vrem ca războiul să se sfârșească. Dar nimeni nu va permite ca Ucraina să se sfârșească. Vrem pace. Puternică, demnă, durabilă. Și înainte de fiecare rundă de negocieri, dau echipei noastre directive foarte clare. Ele vin întotdeauna în decrete clasificate, dar cu siguranță nu voi dezvălui un secret de stat dacă împărtășesc mesajul meu principal: să nu anulăm toți acești ani, să nu devalorizăm – întreaga luptă, curajul, demnitatea, totul prin care a trecut Ucraina. Asta nu poate fi predat, uitat, trădat. De aceea sunt atâtea runde de negocieri și o luptă pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare punct, pentru garanții reale de securitate, astfel încât acordul să fie puternic. Istoria ne privește atent. Acordul nu trebuie doar semnat – trebuie acceptat, acceptat de ucraineni.

Dragi oameni,

Puterea care ne-a susținut toți acești ani sunteți voi. Oamenii noștri. Rezistența noastră sunteți voi. Bărbați ucraineni. Femei ucrainene. Toți cei care nu renunță. Ochii noștri pot fi obosiți, dar spatele nostru este neîndoit. Și vreau să mulțumesc fiecăruia și fiecăreia care poartă independența pe umeri. Fiecărui războinic – pentru puterea voastră. Părinților voștri, copiilor voștri, soțiilor și soților – pentru rezistența lor. Mulțumesc tuturor celor a căror muncă face Ucraina mai puternică. Celor care aduc lumină și căldură înapoi în casele noastre. Celor care vindecă. Celor care voluntariază. Celor care predau. Celor care studiază – în universități sau în școli – și care învață cel mai important lucru: să fie umani, să fie ucraineni. Sunt mândru de voi. Cred în fiecare dintre voi. În toți voi cărora, fără exagerare, am onoarea să vă spun: Mare popor al unei mari Ucraine.

Privind înapoi la începutul invaziei și reflectând la astăzi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independența, nu am pierdut statalitatea. Ucraina există nu doar pe hartă. Ucraina este un actor în relațiile internaționale. Capitala noastră stă în picioare, la fel și Harkov, Sumî, Cernihiv, Dnipro, Zaporijjea, Kramatorsk, Odesa, Lviv. Alte orașe. Putin nu și-a atins obiectivele. Nu a frânt ucrainenii. Nu a câștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face totul pentru a asigura pacea și justiția.

Mai puțin de o săptămână până la primăvară. Trecem prin cea mai grea iarnă din istorie. Acesta este un fapt. Și este foarte dificil. Dificil pentru noi toți. Dar la fel ca în prima zi a războiului – continuăm să construim mâinele nostru – pas cu pas, sarcină cu sarcină, realizare cu realizare și fiecare rezultat, fiecare succes, fiecare Ucraina a făcut-o este meritul tuturor voștri. Poporul ucrainean. Slavă Ucrainei!”