In ciuda vocii groase, de fumatoare inraita, si a accentului de moldoveanca neaosa, Mona Pivniceru este o forta care da curaj magistratilor pe care ii reprezinta. Are o logica imbatabila, ca un bisturiu, este intransigenta, dreapta, echilibrata si, cel mai important, are idealismul de-a schimba lucrurile impotriva sistemului doar pentru ca are de partea sa adevarul.
Am apreciat intotdeauna eroismul, indiferent daca el ia forma unei expeditii alpine de cucerire a vreunui everest, fie ca ia forma infierii unui copil sau a luptei de unul singur cu gloata din dragoste si credinta intr-o idee. Astfel de oameni duc lumea mai departe, astfel de oameni aduc progresul, dar numai astfel de oameni mor raniti in lupta, in timp ce altii stau ascunsi in transee, rugandu-se la Dumnezeu ca “obuzul” dusman sa nu-i ajunga.
Mona Pivniceru nu a vorbit pana acum si am simtit-o complet surprinsa cand i-am povestit accidentul pe care l-a avut cu zece zile in urma. Era uimita ca stiu. A plecat de acasa si in drum spre Inalta Curte unde este judecator, i-a cazut o roata de la masina. S-a oprit intr-un stalp, dar n-a patit nimic. Surse din cadrul service-ului unde a fost dusa masina mi-au declarat, sub imperiul anonimatului, ca nu exista o alta cauza tehnica pentru care iti zboara o roata de la masina, decat daca cineva iti slabeste suruburile.
Aseara, Mona Pivniceru m-a rugat sa nu insist asupra acestui aspect si am inteles nu ca “nu a deliberat inca ” (mi-a placut expresia) pentru a avea o opinie cu privire la acest accident, ci ca se teme. Chiar si cei mai curajosi si idealisti dintre noi putem fi amutiti cu frica, un resort uman, dupa parerea mea, la fel de puternic precum iubirea.
Tot mai multi judecatori importanti de la Curtile de Apel sau de la ICCJ sunt chemati la DNA, nu neaparat pentru a-i trimite in judecata, ci pentru a le slabi nervii si forta de atac, pentru a li se arata cine are puterea si pentru a-i amuti atunci cand vor sa se revolte impotriva sistemului.
Este idealist si admirabil sa te lupti cu sistemul, insa lupta este inegala. Sistemul te striveste.
P.S. I-as aminti Monei Pivniceru ce spunea Petre Tutea: “Un tampit mai mare ca mine nu exista. Sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti. de asta numai eu am fost in stare…”. Si totusi, daca ne “inchinam” la Petre Tutea este tocmai pentru anii lui de temnita si invataturile acestora!












































