Senatorul Dan Şova a fost arestat preventiv, marţi dimineaţă, după ce instanţa supremă a admis cererea procurorilor DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Fostul ministru al Transporturilor este acuzat că ar fi luat 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Actual

Șova, arestat preventiv

Dan Şova era, din 4 decembrie, în arest la domiciliu, măsură luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia a fost contestată atât de Dan Şova, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au cerut atât în 4 decembrie, cât şi la contestaţie arestarea preventivă a senatorului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile a lui Dan Şova. Decizia este definitivă, Dan Şova fiind deja dus de la domiciliu în Arestul Poliţiei Capitalei, potrivit unor surse judiciare.
Dan Şova a fost la instanţa supremă luni, când s-a judecat contestaţia, el nefăcând nicio declaraţie nici înainte de începerea judecării contestaţiei şi nici la finalul dezbaterilor, care au avut loc în şedinţă nepublică.
Dan Şova a fost la instanţa supremă luni, când s-a judecat contestaţia, el nefăcând nicio declaraţie nici înainte de începerea judecării contestaţiei şi nici la finalul dezbaterilor, care au avut loc în şedinţă nepublică.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top