ROOT

Uniunea Salvați România (USR) nu va face alianță cu niciun partid, deci nici cu Partidul Național Liberal (PNL), de la care așteaptă în primul rând o reformă internă, a precizat, vineri, președintele Uniunii, Nicușor Dan.

„Doamna Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a început să ne facă oferte publice de colaborare, dorindu-și o susținere comună a unui viitor Guvern. Este, pe de o parte, un mod ușor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva USR și, pe de altă parte, o declarație prematură în absența unei voințe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparență și bună guvernare în administrația locală sau centrală. Răspunsul meu este următorul: 1. USR nu va face alianță cu niciun partid, deci nici cu PNL. (…). 2. Susținem un premier tehnocrat și un guvern care va prelua proiectele noastre în programul de guvernare. 3. Vom susține măsurile guvernamentale care vor duce la o mai mare transparență a actului sau deciziei publice, la debirocratizarea administrației și la o creștere a respectului față de lege, însă nu vom da un cec în alb niciunui Guvern. 4. PNL încearcă să se poziționeze într-un tandem cu USR pentru alegerile parlamentare. Nu este cazul. Așteptăm, înainte de toate, reforma internă a PNL”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top