40% din elevi nu au beneficiat de școala online în această perioadă

Profesor Dr. Camelia Gavrilă, Vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport, a declarat pentru Q Magazine că „școala online rămâne o soluție de etapă” și că există dificultăți chiar în familiile care au un laptop, dar au doi copii, cu atât mai mult în cele care sunt complet rupte de tehnologiile momentului.

Totuși, perioada acestei pandemii ne-a arătat că „uneori învățarea, studiul, viețile noastre  profesionale ies din tiparele cunoscute, iar adaptarea, alternativele trebuie să fie imediat accesibile pentru a depăși necunoscutul și imprevizibilul existențial.” „Digitalizarea, modalitățile de e-learning și dezvoltarea competențelor digitale devin trasee educaționale obligatorii pe care trebuie să le asumăm ca politică educațională de urgență.”, spune Camelia Gavrilă.

Ancheta integrală poate fi citită aici.

Viața noastră s-a mutat inevitabil în online

Constituția garantează ca statul să asigure dreptul la învățământ gratis și fără discriminare. În condițiile noului concept de școală online, cum va fi respectat aceste drept?

În mod cert nu putem vorbi la acest moment despre egalitate de șanse și echitate în privința învățământului online, întrucât sunt în România mii de elevi și sute de profesori care nu au nici mijloacele tehnice necesare și nici acces la Internet. Ministerul Educației trebuie să propună soluții viabile pentru toți elevii, indiferent de mediul de rezidență și de venitul părinților. Acum viața noastră s-a mutat inevitabil în mediul online ca formă de comunicare, modalitate de învățare, suport informațional. Acest sistem rămâne o  soluție de etapă pentru a evita stagnarea intelectuală, desprinderea de o anumită rutină de studiu, de activitățile cotidiene,  de atmosfera specifică școlii.

Mai mult decât atât, dacă ne referim la procesul de învățământ online, care necesită prezența în fața calculatorului în timp real, dificultatea este sporită chiar și pentru familiile din mediul urban, acolo unde există doar un singur laptop și doi sau mai mulți copii, în clase diferite.

 De menționat că o altă dimensiune a  învățarii online  implică transmiterea de materiale sau informații către elevi, explorarea și selecția de informații,  documentarea, preluarea și realizarea unor teme sau proiecte la un termen stabilit, context în care  procentul de reușită   poate fi sensibil mai mare.

Statul trebuie să asigure calculatoare fiecărui copil înscris în sistemul de învățământ și nu să „oblige copiii care au calculator să participe la cursurile online”, cum a declarat doamna Monica Anisie. S-a făcut o evaluare a ceea ce înseamnă efortul bugetar al statului pentru aceste dotări?

Măsurile lansate recent, cu obligațiile impuse și tonul imperativ al formulărilor sunt mai mult un demers de formă și de imagine, care nu poate fi nicicum transpus imediat în realitate. Nu știu dacă decidenții din Ministerul Educației trăiesc într-o realitate paralelă sau se mișcă în zona „formelor fără fond”. Constatăm că s-au amestecat în același document elemente de strategie pe termen mediu și soluții imediate, care ar fi trebuit să fie realiste și raționale.

Este firesc să intrăm cu adevarat în era digitală și în domeniul educației, dar costurile sunt semnificative și aceste schimbări de paradigmă, de activități didactice implică timp și pregătire, dar și un guvern competent și interesat de reușita educațională. Măsura neputinței actualului guvern este arătată chiar de soluțiile de compromis, prin propunerea parteneriatelor public-privat, a inițiativelor de sprijin din mediul de business, forme superficiale prin care se rezolvă doar secvențe din marile probleme ale domeniului. Un exemplu este  platforma NARADA, lansată de MEC printr-un parteneriat cu o companie privată, platformă unde până la mijlocul lunii aprilie, aproape 110.000 de elevi și peste 1.000 de profesori au solicitat sprijin pentru a putea continua educația în mediul digital.

Așadar, în loc să identifice fonduri nationale sau europene pentru dotarea urgentă a școlilor, a elevilor și a cadrelor didactice, MEC se transformă într-un mediator între mediul școlar și comunitate, sperând că vor exista companii sau persoane interesate să se implice și să susțină educatia. Acest tip de inițiativă este onorabil, dar nu va soluționa problemele decât parțial, iar procentul necunoscut al elevilor care nu au beneficiat de școală online după data de 11 martie 2020 este cu siguranță foarte mare, probabil in jur de 40%.

Ministerul Educației și Cercetării, prin ordinul emis zilele acestea plasează responsabilitatea spre școli, autorități locale sau inspectorate școlare, care trebuie să supravegheze realizarea orelor online, dar și către parinți prin asigurarea „obligatorie” a resurselor educaționale necesare elevului.

Mai întâi ar trebui dotate și conectate școlile

Nu este suficent ca un copil să aibă calculator, el trebuie să aibă și conexiune la internet. Cum va asigura statul această conexiune, având în vedere că unele localități NU au conexiuni sau, în plus, multe familii nu își permit să plătească un abonament de internet. Le va plăti statul?

Opinia mea este că urgența o reprezintă acum, în perspectiva viitorului an școlar, dotarea cu aparatură electronică modernă și conectarea la internet pentru toate școlile și structurile, acordare de tablete și abonamente la internet pentru elevii defavorizați, dar și demararea demersurilor de formare inițială și continuă a profesorilor cu elemente de proiectare curriculară, didactică și competențe digitale, abilitarea acestora pentru realizarea de lecții și activități educaționale de predare, învățare, evaluare în sistem online. La nivel de curriculum școlar se impune introducerea unor conținuturi ce vizează  competențe digitale specifice  disciplinelor de studiu.

Programul EURO 200 pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare este important și sprijină comunitatea și grupurile vulnerabile, dar nu este destul de eficient, pentru ca nu acopera toate situațiile din realitatea socială.

Am propus în numeroase intervenții ridicarea plafonului financiar pentru acordarea acestor vouchere, în prezent beneficiarii fiind elevii și studenții care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. Acest program trebuie extins, iar voucherul să fie acordat și pentru achiziția de tablete (nu doar calculatore/laptopuri), întrucât cele din urmă se pot conecta la internet prin intermediul rețelelor de telefonie. 

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Este cu siguranță dificil de pus la punct un scenariu perfect acum, în situația în care ne aflăm, cu atât mai mult cu cât nici în România și nici în alte țări nu s-au avut în vedere niciodată asemenea scenarii ample de criză, în care procesul de învățământ să fie asigurat integral doar în mediul online.

În cât timp va asigura statul aceste dotări și din ce resurse?

Am mari îndoieli în ceea ce privește rapiditatea de reacție și implicare a Guvernului. Problematica este complexă, observ că până în prezent M.E.C. nu a prezentat nicio statistică relevantă, nicio analiză de nevoi și nici un proiect realist și concret pentru ca învățământul online să funcționeze rezonabil în toate școlile din România.

Eu constat multă inerție, amânarea deciziilor majore, absența strategiilor coerente, o retorică de  suprafață, fie din prudență, fie, mai grav, din lipsa de idei și soluții creative. Accesarea de fonduri europene este o urgență în acest sens, de altfel guvernarea social-democrată a semnat contractarea pentru un set de  proiecte digitale precum catalogul electronic, sistemul informatic de management școlar, o bibliotecă virtuală, platforma de resurse educaționale deschise etc., dar depinde totul acum de viziunea liberală, de eficiența managerială, de susținerea consecventă a acestor elemente de modernizare a învățământului românesc, dincolo de pandemia actuală.

Medicii oftalmologi recomandă o pauză de 10 minute la 2 ore

S-a făcut o evaluare împreună cu sociologi și psihologi a ceea ce înseamnă relația profesor-elev și ce efecte asupra procesului de învățare pot avea cursurile online?

Din perspectiva pedagogică știm foarte bine cât de mult înseamnă pentru un copil sau adolescent relația cu profesorul – în plan afectiv, intelectual, educațional. Se creează punți de comunicare, profesorul intuiește aptitudini și vocații pe care le poate stimula și antrena spre performanță, există o autoritate a profesiei care transmite cunoaștere, principii, atitudini și valori. De multe ori dascălii devin modele pentru discipolii lor, conturând personalitățile în formare. În cele 40 de minute de interferență, în contextul lecției online, se pierde mult din comunicarea directă, din acest dialog afectiv și ideatic pe care întâlnirea directă le presupune. Psihologii au semnalat faptul că este o perioadă atipică, generatoare de disconfort, de apatie sau irascibilitate, solicitând  sprijinul și implicarea atentă din partea  părinților. Cursul online este, cu siguranță,  o soluție necesară în aceste timpuri dificile de distanțare socială, trebuie să rămână în continuare o modalitate de învățare, utilizând tehnologia și provocările acesteia, doar în complementaritate cu activitățile din clase și amfiteatre, în atmosfera firească și directă de predare, învățare, comunicare.

Chiar și din punct de vedere medical sunt cunoscute efectele nocive ale utilizării îndelungate a calculatorului. Medicii oftalmologi recomandă o pauză de 10 minute la 2 ore, absolut necesară pentru relaxarea ochilor și evitarea patologiilor specifice. Folosirea zilnică a ecranului de vizualizare trebuie să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate, care să reducă suprasolicitarea vizuală. Din punct de vedere psihic, efectele pot fi mai adânci, deși aparent nu sunt vizibile imediat. Omul este o ființă socială,  mai ales la vârstele fragede lipsa comunicării directe cu prieteni și colegi de aceeași vârstă nu poate fi nici înțeleasă și nici acceptată de cei mici.

Schimbarea la față a sistemului educațional, determinată de contextul epidemiologic, înseamnă și deschiderea spre noile metode de învățare-predare-evaluare, ieșirea dintr-un anume conservatorism didactic, dezvoltând creativitatea, diversitatea, concentrarea și răbdarea copiilor. Uneori învățarea online este mai placută, conduce spre autonomia elevilor care pot naviga singuri prin diferitele secțiuni ale platformelor online, după cum materia,  conținuturile pot fi reluate de câte ori este nevoie.

Cum se va face online practica la anumite materii de învățământ?

Oricât am încerca să evidențiem avantajele noilor tehnologii în procesul de predare-învățare-evaluare, ajungem la un punct în care acestea își arată limitele. Unele aspecte tratate în mod practic, în realitatea palpabilă și multisenzorială, la orele de curs, nu pot fi experimentate în mod similar în mediul online. Practica pe teren, așa cum se face la geografie de exemplu, nu poate fi translată în mediul online cu un succes similar, la fel cum experimentele realizate în laboratorul de fizica sau chimie nu pot fi înlocuite de filmări, care nu pot reda, de exemplu, notele olfactive. Orele de muzică, activitățile si jocurile sportive, practica și abilitățile practic-aplicative în contextul învățământului tehnologic sau profesional sunt alte domenii cu posibilități  limitate.

Obligativitatea cursurilor online se lovește fatal de dificultăți reale

Ce se întâmplă acolo unde într-o familie sunt doi sau trei copii, de vârste diferite, care vor avea cursuri online în același timp, într-un spațiu de două camere în care mai sunt și părinții eventual?

Aceasta este o realitate certă, fără soluții imediate. Deci obligativitatea cursurilor online se lovește fatal de dificultăți reale, nivel de viață, sărăcie, inechități, părinți puțin preocupați de susținerea educației, familii cu mai mulți copii, spații restrânse, viața urbană sau rurală cu toate fațetele ei…

Am făcut numeroase recomandări, în acest sens, pentru a diminua decalajele dintre elevi și pentru a sprijini grupurile vulnerabile de preșcolari sau elevi. Deci, ca excepție de la cursurile online, o alternativă pentru cei ce nu au posibilități, școlile  pot pregăti săptămânal un pachet educațional cu fișe printate, materiale didactice, sinteze, teste pregătite de profesori și transmise către elevi, prin intermediul părinților sau al reprezentanților legali, în format fizic. Accesul egal la educație este garantat de Constituția României, iar guvernul trebuie să ia măsuri nondiscriminatorii, chiar și în starea de urgență.

În așteptarea cursurilor online și a unor eventuale dotări, a unor programe sociale pe care Guvernul întârzie să le formuleze, educația și învățarea trebuie să continue!

Subliniez totuși că suntem de acord cu obligația de implicare a Guvernului, care trebuie să asigure șanse egale și acces elevilor la o educație de calitate, dar să nu uitam faptul că educația este și responsabilitatea părinților. Acestia au datoria să asigure copiilor organizarea unui program de învățare acasă, cu alternanța la calculator dacă sunt mai mulți, cu implicare deplină pentru încurajare și evoluție școlară.

Estimați o creștere a nivelului intelectual și profesional al elevilor care vor învăța online sau dimpotrivă? Reamintesc că operăm, la nivel național, cu cifre de cca 40% analfabeți funcționali, în condițiile școlii normale.

Apreciez că vom avea cu toții de învățat din experiența izolării pe care am trăit-o în această perioadă, vom integra mai dezinvolt resursele IT&C, vom diversifica paleta de metode si mijloace didactice, vom marca un plus de modernizare a scolii românești, în măsura în care vor veni și proiectele menționate. Dar nu cred că vor fi rezultate mai bune prin învățământul online, în sensul aprofundării si interiorizării cunoștințelor sau prin creșterea nivelului intelectual în cazul elevilor cu rezultate modeste sau dezinteres pentru studiu. Cred că prezența în clasă, alături de profesor, exersând conținuturi și trasee de învățare  ar fi mult mai eficientă.

Învățarea de acasă este  categoric un exercițiu util, mai ales pentru elevii de liceu, cu o anume maturitate și independență intelectuală, vorbim de tineri ce se apropie de facultate sau de integrarea în piața muncii. Sunt convinsă că în această perioadă unii elevi – dar și unii profesori – și-au perfecționat competențele tehnologice, digitale,  competențe de care cetățeanul european are imperios nevoie.

Cu siguranță trebuie să conturăm un suport legislativ și o strategie coerentă, cu etape, măsuri, demersuri consecvente pentru a generaliza competențele digitale, pregătind temeinic sistemul educațional pentru o modificare substanțială la nivel de mentalitate, de organizare, conținuturi și dotări, metode și procedee didactice. Integrarea abordărilor digitale în procesul educațional presupune la acest moment cel puțin două aspecte. Trebuie să concepem un demers didactic în care aplicațiile, internetul, calculatorul, filmul didactic, jocurile și exercițiile didactice interactive, simularea proceselor științifice abstracte, modelarea unor fenomene complexe să fie  forme de predare-învățare care completează prezentarea teoretică, manualul, cărțile, culegerile, fișele de lucru, activitățile și interacțiunile din sala de clasă.

Integrarea și utilizarea diverselor tipuri de tehnologii în procesul educațional nu mai este o etapă aparent anvangardistă, ci devine fapt real și necesitate.

Alfabetizarea tehnologică, informațională și digitală reprezintă pași importanți spre societatea cunoașterii.

Concluzii provizorii…

Pentru a vorbi de digitalizare eficientă, școala trebuie să dispună de dotarea necesară, de profesori pregătiți și deschiși spre metode mai puțin convenționale, creativi, specialiști și pedagogi, în aceeași măsură. De asemenea sistemul are nevoie de platforme naționale adecvate, de accesul la biblioteci virtuale și resurse educaționale deschise,  asigurând un traseu echitabil pentru toți elevii și studenții, dincolo de posibilitățile individuale, de mediile rezidențiale, de posibile inegalități de ordin economic. Acestea sunt principii europene esențiale, cât și condiții ale unei societăți moderne, incluzive și democratice.

Educația modernă înseamnă cărți și calculatoare, biblioteci și softuri, prelegeri academice, dialoguri, seminarii și webinarii, cursuri și lecții față în față, cursuri la distanță,  audiere și interacțiune, aplicații IT, modalități diverse de a valorifica resursele internetului, informațiile unei lumi dinamice, fluide care așteaptă inteligența umană pentru dezvoltare și reconfigurare creativă.

Să revenim, pentru reflecție pedagogică,  la sugestiile metaforice ale lui Alvin Toffler care avertizează că alfabetizarea  în secolul XXI  înseamnă posibilitatea tinerilor să învețe, să se dezvețe și să reînvețe.

Lecția majoră pe care a transmis-o pandemia actuală este că uneori învățarea, studiul, viețile noastre  profesionale ies din tiparele cunoscute, iar adaptarea, alternativele trebuie să fie imediat accesibile pentru a depăși necunoscutul și imprevizibilul existențial. De aceea digitalizarea, modalitățile de e-learning și dezvoltarea competențelor digitale devin trasee educaționale obligatorii pe care trebuie să le asumăm ca politică educațională de urgență.