70 de ani de la trista zi de Sf. Nicolae din închisoarea Pitești

Ziua Sf. Nicolae este primită de toți cu mare bucurie. Copiii își pun ghetuțele la geam, după ce le-au lustruit bine și așteaptă cu nerăbdare verdictul Moșului: au fost sau nu cuminți? Vor primi daruri sau nuielușa?

În istoria noastră, 6 decembrie nu este doar despre bucurie. În urmă cu 70 de ani, în 1950, niște tineri anticomuniști aveau parte de un „bun venit” șocant în închisoarea Pitești, locul macabrului experiment de reeducare de la Pitești.

Puțini mai sunt aceia care trăiesc astăzi, dar noile generații trebuie să știe, să onoreze și să respecte memoria martirilor care au pierit în groaznicele închisori comuniste.

Pentru cei care nu știu ce a însemnat Fenomenul Pitești le spunem că deținuții politici închiși aici au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării.  Obiectivul era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-un supus total, dedicat regimului.

Umilirea publică era de asemenea aplicată, deținuții fiind siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Ba chiar unii erau îmbrăcați precum Iisus, iar ceilalți erau siliți să-i insulte^, erau forțați să blasfemieze simboluri religioase și texte sfinte.

Pe pagina de Facebook a Memorialului Pitești sunt postate mărturii ale lui Nicolae Purcărea, unul dintre supraviețuitorii de la Pitești. El a scris volumul intitulat „Urlă haita”, carte ce adună în paginile ei mărturii despre ceea ce a însemnat Experimentul Pitești.

„6 Decembrie 1950. Închisoarea Pitești Așa am ajuns în ziua de Sfântul Nicolae a anului 1950. Plăcută se arăta a fi acea zi de 6 decembrie! Ne pregăteam de sărbătoare. Trăiam în sufletele noastre praznicul marelui ierarh, chiar dacă nu aveam biserică. Celula în care trăiam ne devenea, în zilele de sărbătoare, biserică, prin înălţarea noastră sufletească, prin rugăciune, prin purtarea și trăirea noastră plină de evlavie. Sărbătoarea era în sufletele noastre, de parcă Dumnezeu Se cobora printre noi. Trei inși – Nicu Ioniţă, Puiu Chivulescu și eu – ne bucuram mai mult de strălucirea acelei zile, ca unii ce eram aniversaţi. Colegii de celulă au ţinut să ne ureze „La mulţi ani!“ și sănătate, ca și cum n-am fi fost închiși”.

Iar sinistrul tablou al zilei de 6 decembrie este creionat astfel de același Nicolae Purcărea.

„Ziua Sfântului Nicolae din 1950 de la Închisoarea Pitești a rămas, în memoria tinerilor anticomuniști aruncați de regimul comunist în această temniță, drept un șoc de bun venit. Despre etapele violențelor puteți citi detaliat în volumul „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”. Mai jos, mărturia lui Nicolae Purcărea, un supraviețuitor al Fenomenului Pitești. „Torturile s-au declanșat aproape simultan în camerele 1, 2 și 3 de la secţia de muncă silnică, pe 6 decembrie 1950, iar la camera 1-subsol bătaia a fost declanșată de însuși Ţurcanu: La un moment dat zice: «Pe ei!» Și atuncea au apărut ciomege, cozi de mătură, picioare de scaun, și o parte dintre amicii noștri care veniseră cu scopul acesta au sărit pe noi și a început bătaia. Sigur, elementul acesta al surprizei, al nedumeririi, al buimăcelii… «Ce se întâmplă? Ce se întâmplă?» … ne-a dat gata. Ne-a paralizat! […] Știu că i-a răspuns [Stere – n.n.] Anagnoste, care era lângă mine. Era un macedonean grozav de gură, student la Litere. […] Nu știu ce-a răspuns, dar Ţurcanu l-a doborât dintr-o palmă. Și ne-a bătut zdravăn câteva ore, ne-a tot bătut, până când la un moment dat Ţurcanu a zis: «Gata, dezbrăcarea la pielea goală!» Ne-a lăsat cămașa de pe noi și strictul necesar. Restul la magazie. Și cu ăstea am rămas ani de zile, până m-am eliberat. Am trecut prin toată pleiada, prin toată gama de schingiuiri posibile.”