Actual

67 de cuvinte care au schimbat istoria evreilor

2 Noiembrie 2017 – moment cheie pentru evreii din întreaga lume. Este data la care Marea Britanie le recunoaște dreptul de a se stabili în Țara Sfântă, de a avea un cămin național în Palestina.

Evreii așteptau asta de 19 secole. Secretarul pentru afaceri externe, James Balfour, i-a trimis o scrisoare oficială baronului Lionel Walter Rothschild, unul dintre liderii comunității evreiești din Regatul Unit al Marii Britanii. Documentul rămâne în istorie drept Declarația de la Balfour, un act care cuprinde 67 de cuvinte și care reprezintă baza care avea să ducă la formarea statului Israel.

„Declarația Balfour încununează aproape 2000 de ani de așteptare. Deși Marea Britanie nu a fost întotdeauna elegantă cu evreii, totuși a reușit să facă acest Cămin Național. Este de importanță capitală. Visul sionist, întoarcerea din diasporă la Ierusalim, la Sion, însumează salutul care a răzbătut 2000 de ani în istoria evreilor, faimosul: „Anul viitor să ne vedem la Ierusalim”. Acest lucru a păstrat vie conștiința poporului evreu. Declarația Balfour le dă dreptul la focarul național. În momentul acela, Palestina era o regiune extrem de puțin populată. De aici începe faimoasa formulă: „un pământ fără popor, pentru un popor fără pământ, a declarat pentru Q Magazine conf. dr. Adrian Niculescu, profesor de istorie în cadrul S.N.S.P.A.

Emil Nicolae este scriitor și liderul unei comunități relativ mici de evrei , de 130 de membri, din Piatra Neamț. De la început ne avertizează că acest moment este sentimental și subiectivitatea îi va cuprinde fiecare vorbă.

„Pentru evrei este important. Este prima dată când într-o cancelarie se recunoaște necesitatea unui spațiu național, un Cămin pentru evrei. În declarație nu este vorba despre stat. O populație răspândită peste tot în lume nu avea un punct de sprijin administrativ. Ne-am ales cu un stat, într-un final, dar și cu conflicte în zonă. Efectul e fericit, dar nu întodeauna binele luminează locul, are și umbre și penumbre.”, a declarat Emil Nicolae pentru Q Magazine

În baza Declarației Balfour, tot mai mulți evrei din Europa au început să se stabilească în patria strămoșilor. Între timp, în Europa, antisemitismul devenea tot mai radical, iar ascensiunea naziștilor a dus la tragedia Holocaustului.

„Politicienii au refăcut hărțile lumii. Încet, încet, în mentalul colectiv evreii sunt asociați cu un spațiu. S-au dus evrei mânați de speranțe, dar unii au fost întorși din drum, unii au reușit să se strecoare clandestin. Una e condiția unui om aflat într-o diasporă, care știe că are în spate un stat, un punct de sprijin, iar alta a fost condiția evreilor până în anul 1948, când era singura populație care nu avea un teritoriu al ei.”, adaugă Emil Nicolae

În România anilor '50 existau aproximativ 400 de mii de evrei. Cei mai mulți, stabiliți în Moldova. Rând pe rând, au plecat în patria mamă. Pentru scriitorul Emil Nicolae acest moment a înseamnat despărțirea de bunica maternă. Își amintește vag de zgomotul provocat de valize și, peste ani, de comuniștii care puneau întrebări despre „rudele din străinătate”. Bunicul, comerciant de meserie, și-a pierdut negoțul, din cauza comuniștilor. Cum totul a trecut în patrimoniul statului, au rămas fără nimic.


„De ce au plecat? Conștiința umană e complicată. În mentalul evreiesc a funcționat și necesitatea unui stat, care le conferea siguranță. Pe de altă parte, s-au dus din cauza antisemitismului răspândit peste tot în lume”, a declarat Emil Nicolae pentru Q Magazine. 


Astăzi, statul Israel are o populație de 7,5 milioane de locuitori și o suprafață de puțin peste 20 de mii de kilometri pătrați.

„Israelul este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai spectaculoase pagini din istoria umanității”, spune Adrian Niculescu.

 


„Evreii sunt singurul popor din istoria omenirii care au obligativitatea scrisului și cititului. Asta de 4000 de ani”  – Adrian Niculescu


Niculescu spune că, de exemplu, poporul francez are doar 6 generații de alfabetizare – de când învățământul este obligatoriu.

„Israelul este prima țară ca și cheltuieli pentru învățământ și sănătate. Asta în condițiile unui buget militar de 40%. Ei nu dau 2% pentru armată, ei dau 40%. Și sunt țara care alocă un buget uriaș pentru cercetare științifică: 4,5% din PIB. Doar Coreea de Sud îi întrece, cu un procent de 4,6. Ca să putem face o comparație, SUA alocă pentru cercetare puțin peste 2 la sută, iar Uniunea Europeană – 1,73%”, conchide conf. dr. Adrian Niculescu, profesor de istorie în cadrul S.N.S.P.A pentru Q Magazine. 

La 100 de ani de la Declarația Balfour, premierul Marii Britanii, Theresa May și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, s-au întâlnit la Londra pentru a celebra acest moment istoric.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top