Actual

850.000 de euro de la Google pentru trei proiecte din România

Trei proiecte jurnalistice din România vor primi finanțare în valoare de 850.000 de euro din partea Google, prin Fondul de Inovare al Digital News Initiative, a anunțat joi compania, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Proiectele selectate pentru a primi finanțare sunt: Rise Project — Corruption Pattern Reporting/CPR: Un nou suflu în ancheta jurnalistică, Centrul pentru Jurnalism Independent de Investigatie (CRJI) — Liquid investigations și Journalism Development Network (Organized Crime and Corruption Reporting Project) — O platformă “la cheie” pentru echipele de investigație.

Potrivit sursei citate, la nivel european vor primi finanțare în valoare totală de 24 de milioane de euro 124 de proiecte din 25 de țări. Prin fondul de inovare al Digital News Initiative, Google s-a angajat sa acorde finanțări de 150 de milioane de euro, timp de trei ani, pentru a sprijini sectorul media din Europa și a oferi organizațiilor posibilitatea să încerce lucruri noi, să experimenteze și să inoveze în mediul digital.

„În această rundă secundă de finanțare, accentul a fost pus pe proiecte colaborative, dincolo de criteriile de bază: impactul proiectului, inovație și fezabilitate. Proiectele care s-au remarcat au mizat pe colaborarea dintre editori, antreprenori, dezvoltatori și cadre universitare. Au fost depuse peste 800 de proiecte, iar dintre cele 124 finanțate, 43 au la bază colaborarea și parteneriatele”, precizează Google.

În urma selecției au fost acceptate și trei proiecte din România, iar valoare totală a finanțării se ridică la 850.000 euro.

Cele mai mari alocări, de câte 400.000 de euro, au primit proiecte derulate de Centrul pentru Jurnalism Independent de Investigație (CRJI) și Journalism Development Network (Organized Crime and Corruption Reporting Project), în timp ce proiectul prezentat de Rise Project va beneficia de o finanțare de 50.000 de euro.

Proiectul Journalism Development Network (Organized Crime and Corruption Reporting Project) — O platformă „la cheie” pentru echipele de investigație este gândit ca o soluție „la cheie” care să accelereze și să simplifice munca reporterilor de investigație și să diminueze costurile.

Fondul de inovare al Digital News Initiative s-a lansat în octombrie 2015, când s-au depus primele proiecte în runda inițială de finanțare. De atunci, echipele DNI au avut oportunitatea să discute cu mii de redacții din Europa, persoane, edituri, start-up-uri sau cadre universitare și să descopere volumul imens de cercetare și dezvoltare din zona jurnalismului.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top