"
Ne-am obişnuit ca PSD atunci când are probleme cu corupţia, să acuze jocuri politice.Dacă se întâmplă să fie de la PDL persoana care are probleme cu justiţia, atunci sigur, este corupx şi tot partidul este corupx, dar dacă e de la PSD, sunt jocuri politice…", a spus preşedintele PDL Bucureşti la RFI.Elena Udrea deplânge fapxul căPSD nu reuşeşte să renunţe la vechile practici de a-şi apăra membrii cercetaţi penal, deşi e condus de un fost procuror, Victor Ponta. "Păcat că
PSD, chiar aşa, cu un fost procuror în frunte nu reuşeşte să se dezbare de practicile care l-au consacrat de-a lungul timpului.Ne-amintim de ei cu Bivolaru la Parchet, ne-amintim de protestele din timpul anchetelor şi percheziţiilor la Adrian Năstase acasă.Ar trebui să vină vremea să înveţe şi ei că totuşi justiţia se respectă".Ministrul Turismului se întreabă dacăVictor Ponta primea ordine de la fostul premier, Adrian Năstase de vreme ce acum spune că justiţia se face la comandă politică. "
Eu mă întreb dacă domnul procuror Ponta primea ordine de la Năstase, când avea activitate de procuror, pentru că altfel nu-mi explic de ce este aşa de sigur că se fac presiuni politice sau se dau ordine din partea politicului asupra procurorilor.Este evident când toată conducerea unui partid iese să protesteze împotriva justiţiei, să acuze intervenţii politice atunci când unul dintre ai lor are probleme, este evident ce fel de politică urmează să facă în continuare PSD", conchide Udrea.Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi seară că arestarea preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este un abuz în spatele căruia se află preşedintele Traian Băsescu, precizând că social-democraţii vor reacţiona în consecinţă printr-un protest în faţa sediului DNA.Ponta a fost întrebat într-o intervenţie la Realitatea Tv cum apreciază arestarea preşedintelui CJ Argeş, social-democratul Constantin Nicolescu. "Traian Băsescu ştie clar că nu poate să mai câştige niciodată alegeri democratice şi atunci practic apelează la ceea ce a mai folosit când era disperat: dosare penale, abuzuri, înscenări, aceleaşi metode, DNA.
Bineînţeles şi în mod sigur reacţia noastră nu va fi în niciun caz de intimidare, pasivitate.Ne vom bate în continuare, probabil că luni şedinţa noastră de conducere şi grupurile parlamentare le vom face în faţă la DNA", a spus Ponta.El a ţinut să reitereze o comparaţie între fostul dictator Nicolae Ceauşescu şi actualul şef al statului. "La fel ca şi Nicolae Ceauşescu, la fel ca şi alţii care au apelat la astfel de metode, acesta este sfârşitul lui Traian Băsescu. În schimb, viaţa şi a dnului Nicolescu şi a multor alţi oameni este o pată pe mâinile lui Traian Băsescu", a mai acuzat Ponta.El a menţionat că îl va vizita pe Nicolescu la spital imediat ce acesta va fi transferat în Bucureşti.
Preşedintele CN al PSD Adrian Năstase a cerut joi o reacţie fermă a partidului său faţă de cazul Nicolescu, pentru că în caz contrar formaţiunea se va dovedi a fi "de mămăligă" şi s-a arătat mirat că "oamenii încă nu au început să iasă în stradă".











































