Mi-a plăcut foarte mult limbajul poetic folosit de către domnul consilier Adrian Vasilescu atunci când a caracterizat obiectivele economice pe care România le are în acest an.

Actual

MIRCEA COŞEA: Ferestre şi uşi

Acesta spunea că
România trebuie să deschidă două uşi: uşa investiţiilor şi uşa consumului.
Mi-a plăcut şi pentru că mi-a adus aminte de una dintre cele mai interesante experienţe pe care le-am trăit acum vreo zece ani, când am avut privilegiul să pot discuta cu vicepreşedintele Republicii Populare Chineze.Excelenţa Sa mi-a împărtăşit unele elemente ale strategiei de dezvoltare pe termen lung a ţării sale, folosind, de asemenea, un limbaj poetic.Spunea că, pe parcursul viitorilor cincizeci de ani, China va trebui să deschidă cinci ferestre: fereastra spre siguranţa alimentară, fereastra spre educaţie şi cultură, fereastra energetică, fereastra monetară şi fereastra militară.După ce aceste ferestre vor fi deschise, a concluzionat Excelenţa Sa, China va deveni prima putere a lumii şi ţara cea mai prietenoasă faţă de cetăţenii ei.Au trecut doar zece ani şi m-am convins că aproape toate ferestrele Chinei au fost deschise.Este un succes pe care nimeni nu poate să-l minimalizeze. Între ceea ce s-a întâmplat în China şi ceea ce se întâmplă în România nu este decât un singur element de asemănare: limbajul poetic. În realitate, chiar şi între limbajele poetice există o deosebire, căci, în timp ce limbajul poetic chinezesc este doar un mod de exprimare a unor concepxe clare şi a unei voinţe politice bine determinate, la noi, limbajul poetic nu arată nimic altceva decât că… tot românul e poet.
Nu vreau să se creadă că dezaprob declaraţiile domnului Adrian Vasilescu.Din contră, îl felicit pentru corectitudinea şi clarviziunea afirmaţiilor sale. Într-adevăr, acelea sunt obiectivele pe care economia românească le are după realizarea macrostabilizării.Fără un accent special pe investiţii şi pe consum, nu vom putea relansa economia şi ne vom bate joc de sacrificiul de austeritate al populaţiei. Ceea ce mă îngrijorează este fapxul că limbajul poetic al uşilor ar putea fi prea ermetic pentru decidenţii noştri de politici economice, căci, spre deosebire de China, deschiderea uşilor domnului Vasilescu ar trebui să beneficieze de un mod de întrebuinţare.Ar trebui să se ştie cum şi când se deschid uşile, căci, dacă le deschidem pe amândouă în acelaşi timp, s-ar putea face curent şi economia ar prinde guturai, dacă le deschidem pe rând, ar trebui să ştim ce uşi deschidem mai întâi, iar dacă le-am deschis, ar trebui să ştim dacă le deschidem larg sau doar le crăpăm puţin.
Renunţând la poezie, trebuie spus neaoş şi într-o română cât mai simplă că există un mare semn de întrebare în legătură cu evoluţia economiei în acest an.FMI ne-a adus la stadiul de macrostabilizare, domnul Vasilescu ne spune ce este de făcut, dar cine şi cum va face ceea ce trebuie făcut, în absenţa unei strategii clare şi precise, ca un fel de road map al măsurilor de relansare?
Suntem deja la mijlocul lunii februarie şi încă nu ştim dacă există o strategie de accelerare a atragerii fondurilor europene, dacă există o strategie şi o etapizare a liberalizării preţurilor la energie, dacă există o strategie a restructurării sau a privatizării activelor statului, dacă există o posibilitate de definitivare rapidă a noului cod al muncii ş.a.m.d.Poetic vorbind, avem uşi, dar nu avem clanţe.Oare cum le vom deschide? 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top