În Egipt, lucrurile sunt departe de a se fi liniştit.

Actual

BOGDAN CHIREAC: Egiptul – nucleul statului arab unificat?

Deşi, aparent, Hosni Mubarak, preşedintele octogenar al ţării, a câştigat o bătălie în asigurarea unei tranziţii controlate de la statul laic tot la statul laic, şi nu la cel islamist, lucrurile se complică tot mai mult. al-Qaida, organizaţia suspectată că s-ar fi aflat la originea manifestaţiilor de stradă din Tunisia, Egipt, Iordania, Siria, Yemen, dar şi a încercărilor de destabilizare din Sudan şi Algeria, a ieşit deschis la rampă. Într-un comunicat oficial al celulei teroriste al-Qaida din Irak s-a făcut un apel către drept-credincioşii egipteni la începerea imediată a Jihadului. al-Qaida a cerut să se renunţe la „naţionalismul păgân", la „democraţia dezamăgitoare" şi să fie adus la putere „un guvern care să instaureze sharia, legea islamică".
Apelul confirmă suspiciunile din cancelariile occidentale conform cărora temuta organizaţie teroristă abia a început o nouă acţiune de mari proporţii.
Osama bin Laden, liderul spiritual al-Qaida, a arătat lumii, după 11 sepxembrie, ambiţii de mare om politic.Acum cinci ani, Osama bin Laden oferea ţărilor europene „pacea" – în sensul în care nu vor mai avea loc atentate teroriste pe continent, în schimbul retragerii forţelor europene din Afganistan şi Irak.Aşa cum arată lucrurile astăzi, se pare că al-Qaida doreşte să împlinească visul mai multor lideri arabi, de formare a unei singure mari naţiuni, întinsă din nordul Africii şi până în Golful Persic.Nu ar fi prima dată când se naşte un asemenea proiect.La sfârşitul secolului al XX-lea, odată cu primele şocuri petroliere, şi în special după cel din 1979, mai mulţi lideri au discutat despre o unificare a naţiunii arabe.
Atunci propunerea s-a oprit într-un singur obstacol: cine ar fi fost şeful suprem?Saddam Hussein din Irak, Muammar al-Gaddafi al Libiei şi, mai târziu, chiar Mubarak şi-ar fi dorit rolul de conducător. Între timp, modul de unificare a Uniunii Europene ar putea fi un model de inspiraţie pentru unificarea arabă. Şi asta chiar dacă cele două culturi sunt atât de diferite.Elementul de noutate îl constituie însă tendinţa de islamizare pe care al-Qaida o imprimă acestui început de unificare.Din punct de vedere economic şi politic, un stat arab unit, stăpân peste jumătate din rezervele de hidrocarburi ale omenirii, ar negocia de la egal la egal cu America, Europa, China, Rusia sau India.Dacă statul ar deveni fundamentalist islamic, atunci acest bloc ar fi ca o civilizaţie extraterestră stabilită pe Pământ. În plus, dotată cu arme nucleare şi dispusă să le utilizeze imediat către ţinte din Israel, Statele Unite şi Europa.Naţiunile vestice au fost luate din nou prin surprindere de mişcările care au început să zguduie regimurile autoritare din regiune – corupxe, e adevărat, dar laice şi deschise către dialog cu Vestul.
Bine ar fi ca, măcar de acum încolo, atât Occidentul, cât şi moderaţii din Orient să conştientizeze riscurile. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top