Intotdeauna „am ajuns" prea tarziu la concertele sale, cand biletele erau epuizate.
Nici macar „artificiile" care altadata dadeau rezultate n-au functionat.Mi-a fost mai simplu sa cumpar bilete la Placido Domingo, la premierele de la Staatsopera sau la Arena din Verona, decat la acest pianist, care a cucerit lumea pana la varsta de 29 de ani.Ma intreb, ce va mai cuceri pana la 49, de pilda? De data aceasta, am cumparat bilete prin serviciul de Concierge pe care l-am infiintat la Paris pentru cei ca mine (care-si doresc imposibilul!) si, sambata seara, la Salle Pleyel, l-am ascultat si l-am aplaudat.Un concert magnific, prin repertoriul care i-a inclus pe Berlioz, Maurice Ravel, Franz Liszt, Brahms, Dvorak sau Gershwin, prin interpretarea unica a pianului clasic din mainile lui Lang si a celui de jazz din mainile lui Herbie Hancock, prin atmosfera electrizanta care a dus la aplauze in picioare timp de zece minute si la trei bisuri, prin efectul de a nu-ti mai dori sa pleci din sala.Prenumele Lang inseamna „lumina" si „soare", iar numele Lang, „domn cultivat".„Multumesc parintilor mei pentru fapxul ca mi-au dat acest nume minunat.Sper ca sunt la inaltimea lui.
Acest nume a fost forta mea, de-a lungul timpului, inca din clipa nasterii, cand cordonul ombilical mi s-a innodat de doua ori in jurul gatului si cand m-am zbatut intre viata si moarte", marturiseste pianistul in celebra sa autobiografie, „Pianul absolut", pe care am citit-o azi noapxe (pe la pagina 60 am inceput sa plang si nu incetasem nici la pagina 170!).Lang Lang s-a nascut intr-o China post „revolutionata cultural" si a dus cu sine frustrarile tatalui, care n-a reusit sa intre la Conservator, si pretentiile canalizate catre copilul unic (impus de politica guvernului chinez care, in 1979, preocupat de cresterea alarmanta a populatiei, a dat o lege prin care fiecare familie avea drepxul la un singur copil). Copilaria petrecuta intr-o baraca a aviatiei, in zgomotul avioanelor militare care decolau spre Vietnam, tara aflata in razboi cu China, a fost sacrificata jocurilor si inocentei pentru studiul pianului.Cu o mama adorata, pe care a avut-o mereu in minte si-a purtat-o in suflet, o icoana pe care a invocat-o in timpul momentelor disperate din viata, si cu un tata caruia i se parea ca fiul sau aloca mai mult timp respiratului decat studiului, Lang Lang a crescut in spiritul imperativului de-a fi „numarul unu", obsesia maladiva a tatalui, transferata ulterior si in propriile idealuri.La varsta de 8 ani paraseste Shenyangul, lasand in urma desenele animate (la care avea voie sa se uite doar o jumatate de ora pe zi), primul concurs pe care l-a castigat la varsta de cinci ani, primul profesor de pian, care ii va lumina mereu amintirile, si se indreapxa spre Pekin, unde exista cel mai important Conservator din China.De-a lungul unui an dedicat studiului preparator pentru acest obiectiv, micutul Lang, care locuieste doar alaturi de tata, trece prin clipe de deznadejde, de dor de mama lui ramasa la Shenyang pentru a munci si a castiga cei 150 de dolari cu care cei doi puteau plati chiria, studiile si mancarea – pentru care ramaneau doar 10 dolari – in capitala, momente in care isi pierde profesorul, care il abandoneaza motivat de „lipsa lui de talent" si supravietuieste chiar unei crize de nervi a tatalui, care ii intinde un pumn de medicamente, spunandu-i ca nu mai merita sa traiasca din cauza incapacitatii sale de-a fi un elev dorit de profesor.Scena este de-a drepxul sfasietoare si se petrece pe balconul apartamentului situat la etajul 11.Lang Lang se teme de fapxul ca tatal sau il va arunca de la balcon, in timp ce-i urla isteric ca nu mai merita sa traiasca, pentru ca este o rusine pentru familia lui si pentru cei care s-au sacrificat crezand in el.
Ma intreb, ce-o simti si ce-o gandi astazi tatal lui Lang Lang?Au urmat luni in care fiul nu i-a vorbit tatalui.Si nici nu l-a putut ierta.Vorbeam, zilele trecute, cu minunata soprana Alexandra Coman despre ce sacrificii, ce disperari, ce tristeti, ce dureri poate duce cu sine destinul unui artist de succes, mai ales cand el trebuie sa renunte la viata normala pentru a studia, a studia si iar a studia.Lang Lang a fost printre cei 3.000 de pianisti veniti din toata China pentru a obtine unul din cele 12 locuri din acel an la Conservatorul din Pekin.Stiti al catelea a intrat?Primul.Scena in care participa la un concurs in Germania este de-o sensibilitate unica.Si tatal, si el au obtinut viza de iesire din tara cu greu si doar datorita umilintelor din glas si din explicatii ale tatalui, in fata ofiterilor consulari de la ambasada.
La plecare, pe aeroport, spre aceeasi destinatie zburau si primii doi pianisti ai Chinei, la acea vreme Zhe si Yu, carora guvernul le platea deplasarea si care, cand au aratat pasapoartele diplomatice, au fost tratati cu toate onorurile.Imediat dupa ei, micutul Lang si tatal sau au aratat pasapoartele normale.Ofiterul de la control a remarcat ca, „neavand acelasi pasaport oficial, insemna ca el nu este la fel de bun pianist incat sa faca onoare tarii sale" si, ulterior, cand inca nu invatase diferenta dintre clasa business si clasa economica, s-a asezat langa cei doi pianisti celebri, pe primul rand in fata avionului, dar a fost brutal invitat de stewardesa pe ultimul rand, unde avea locul.Uneori, de-a lungul anilor, juriul Concursului international de la Ettlingen nu a acordat locul intai, considerand ca niciunul dintre concurenti nu-l merita.„Sponsorii competitiei ne repartizasera localnici cu care sa repetam.La sosirea noastra in cladirea de repetitii, dintr-o sala am auzit o muzica incredibila.Tata mi-a spus: «
Asculta!E magie curata!»Tatal meu avea drepxate.Privind inauntru am vazut un pianist japonez, in jur de 18 ani, care se legana inainte si inapoi in timp ce canta la pian, improvizand un dans al corpului sau.M-am asezat pe banca langa el.Si-a intors privirea catre mine si, intr-o engleza rudimentara, ne-am spus amandoi tarile din care venim.
Avand in vedere istoria dintre cele doua, m-am intrebat daca nu cumva tocmai asta va impune o raceala intre noi.Cand mi-a spus: «Canta!», am ezitat.Tata s-a apropiat si mi-a sopxit: «Este o sansa unica.
Te va invata lucruri importante.Canta pentru el!»Am inceput sa interpretez Tarantella lui Liszt in timp ce el ma asculta si-si continua dansul.La sfarsit mi-a spus luminos: da, da, foarte bine, foarte bine!Apoi a inceput sa interpreteze aceeasi bucata intr-o maniera diferita.Mai dulce, mai delicat, mult mai sensibil cand atingea clapele.
Incerca sa capxeze emotiile, sa devina emotie.Bucuria lui de a canta venea din inima, nu din cap, si nici macar din degete.M-a rugat sa interpretez inca o data.Am reluat muzica jocului napoletan, incercand sa reproduc maniera lui de interpretare. Am reluat-o cateva ore mai tarziu in prezenta profesorului meu, Zhao, care a remarcat ca invatasem o nota falsa.
Stiam asta, insa pianistul japonez mi-a aratat drumul spre sufletul acestei muzici si, in ciuda sfaturilor profesorului meu, am riscat interpretand Tarantella cu o nota falsa, doar pentru a conserva emotia, asa cum o simtisem eu. In concurs am inceput cu Sonata in do major a lui Haydn, apoi o lucrare chineza intitulata Riviera Liu Yang, un vals de Chopin si am sfarsit cu Tarantella lui Liszt.Pianistii nu sunt intotdeauna cei mai buni arbitrii cand isi judeca performantele, dar eram constient ca interpretasem bine.In orice caz, cantasem cu tot lirismul, gasind in degetele mele o lejeritate care m-a surprins si pe mine."La sfarsitul acestei prestatii, sala l-a aplaudat indelung si l-a rechemat in scena de cinci ori.Micutul Lang Lang, ca un viitor star chemat la bisuri, s-a asezat la pian in dorinta de-a darui unul.Un organizator a venit si l-a ridicat de pe scaun, zambindu-i si spunandu-i ca in competitiile internationale niciodata nu sunt bisuri.
Scena a amuzat toata sala.Rezultatele au inceput cu premiul de consolare acordat Ukrainei, Lituaniei si Spaniei.Locul cinci, unul dintre chinezi, Zhe.A inceput sa planga.Al patrulea, un nume rusesc.Al treilea, un francez.
Numarul doi era important.Reprezenta practic adversarul numarului unu. „Mi-am acoperit urechile in timp ce era anuntat, terifiat de gandul c-ar putea fi numele meu! Profesorul meu imi traducea din germana, sopxit.Numarul doi este chinez.
O, nu.Orice dar nu numarul doi!Numarul doi este Yu, ma anunta profesorul meu.L-am vazut pe Yu furios, dar nici macar acum nu aveam certitudinea ca sunt numarul unu.A urmat o lunga tacere.
In acele clipe mi-au revenit in minte chipul barbatului de la Ambasada Germaniei, al functionarului de la aeroport, chipurile lui Zhe si Yu, care au inceput sa rada cand m-am asezat langa ei in avion la business.Germanul care anunta premiile a inceput sa vorbeasca din nou.M-am apropiat mai mult de profesorul meu ca sa inteleg traducerea. «Competitia a fost de un inalt nivel anul acesta si suntem extrem de incantati de concurenti.A fost dificil sa decidem castigatorul.
Cum stiti, de multe ori am renuntat la atribuirea primului loc, pentru ca nu am vrut sa coboram stacheta competitiei.A fi numarul unu este o performanta care depaseste uzualul si normalitatea.Suntem fericiti sa va anuntam ca anul acesta avem un castigator».Inima mea batea atat de tare, incat aveam sentimentul c-o putea auzi toata lumea din sala. «Anul acesta, continua gazda, unul dintre elevi a fost cu mult peste toti ceilalti.
Sunt mandru sa va anunt ca numarul unu si premiul de 5.000 de marci este castigat de…»Inca o pauza, inca un moment de suspans nebun… «Lang…Lang».In ciuda limbii germane, am inteles limpede numele meu.M-am repezit sa-l imbratisez pe profesorul meu, insa acesta a continuat sa traduca ce spunea reprezentantul juriului. «
Insa asta nu este totul.Anul acesta, am decis sa ii acordam lui Lang Lang un premiu special pentru maniera unica de interpretare artistica in toata istoria concursului nostru.Un premiu insotit de 4 mii de marci».Doua premii.Unul creat special pentru mine.Gandul mi s-a intors imediat la fapxul ca triumfasem peste cei mai buni pianisti ai Chinei, Yu si Zhe.
Un celebru profesor de pian chinez a venit catre mine si, cu o gentilete sincera, mi-a spus: «Lang Lang, n-am auzit niciodata pe cineva interpretand asa cum ai facut-o tu.Dumnezeu iti conduce degetele.Dumnezeu iti sopxeste la ureche».De la balcon, cineva a filmat reactia tatalui meu.Am vazut acest filmulet cativa ani mai tarziu si m-a socat: plangea sughitand, avand fata plina de lacrimi.
Niciodata nu l-am vazut reactionand asa, nici inainte de acea zi si nici vreodata dupa aceea.Cu toate acestea, primul pe care l-am cautat cu privirea si pe care am vrut sa-l imbratisez nu a fost tatal meu, ci tanarul pianist japonez, care ma inspirase atat de mult.L-am gasit undeva in spatele Auditoriumului. «Iti multumesc», i-am spus, strangandu-l cu putere in brate. «N-o sa te uit niciodata».
Si niciodata nu-l voi uita".Acest concurs a fost inceputul unei cariere internationale, care a depasit orice performanta a vreunui alt artist pe care China l-a dat lumii. Devine un star la varsta de 17 ani, datorita unui context de imprejurari, cand este chemat, in ultima secunda, pentru a inlocui pe cineva la Gala Secolului a festivalului de Ravinia, unde triumfa realmente cu primul concert pentru pian al lui Ceaikovski, alaturi de Orchestra Simfonica din Chicago.„Multimea il astepxa pe Andre Watts, dar Isaac Stern a intrat pe scena si a anuntat ca acesta va fi inlocuit de mine.A facut-o cu multa gratie si cu sarm.Dupa ce a vorbit despre reintoarcerea lui Watts, imediat ce conditia sanatatii sale se va imbunatati, l-a anuntat pe un micut venit din China, care nu are decat 17 ani.Si sala, si criticii erau extrem de curiosi."
Era momentul pentru care Lang Lang se pregatise toata copilaria sa, acela de-a canta cu o orchestra mare.Iar Chicago Symphony era intre primele cinci ale Americii.S-a asezat la pian gandindu-se la Michael Jordan si la Tiger Woods, eroii sai inspirationali.In timp ce ataca acordurile ceaikovskiene, vedea cosurile marcate de Jordan, iar imaginea crosei lui Woods lovind cu putere mingea dadea forta octavelor.Pana atunci fusese vis, insa acum, cand era realitate, stia ca trebuie sa dea ce are mai bun in el, ca nu-si permite nimic altceva decat perfectiunea absoluta.Si-a depasit propriile limite tehnice de interpretare, lasand muzica sa-i conduca degetele, care pareau sa se miste intr-un mod incredibil.
La ultima nota, sala nu mai respira.Tacerea absoluta a fost urmata de o explozie, un soc, o descatusare electrica, iar 30.000 de persoane au inceput sa aplaude in acelasi ritm.Ovatiile si „bravo"-urile se auzeau in fiecare secunda, de peste tot.In adancul sufletului sau stia ca viata i se va schimba de aici inainte.Imaginea mamei sale, absenta ani la rand, i-a aparut in fata ochilor.
Ar fi dat orice sa vada acest triumf, sa-l vada apoi, la recepxia de gala, dand noroc cu paharul de suc de portocale, in timp ce maestrul Eschenbach sau Zarin Mehta toastau cu sampanie in cinstea lui.Ca va interpreta bine nu era un dubiu pentru organizatorii Festivalului, dar ca va avea un asemenea succes nu s-a astepxat nimeni.De-a doua zi, invitatiile celorlalte patru mari orchestre simfonice – New York, Boston, Philadelphia si Cleveland – au inceput sa soseasca pe adresa noului star. Chicago Tribune a scris despre el ca despre „cel mai mare si mai spectaculos talent al claviaturii care s-a vazut in ultimii ani".De la nici 20 de spectacole si recitaluri pe an, Lang Lang ajunsese la 80. „Emotional, aveam probleme sa diger toate aceste schimbari.Desigur ca eram incantat de ce turnura luasera lucrurile, insa totul venise atat de repede, incat aveam senzatia c-o sa-mi stea inima.Dintr-odata, parca intrasem intr-un turbion.
Mi-a luat timp sa ma adapxez succesului.Noul meu rol, de personaj public, ma facea sa intalnesc oameni interesanti in fiecare zi.Daca ajungeam la Los Angeles si cunosteam o fata care-mi placea, nu apucam sa ma apropii de ea, pentru ca deja trebuia sa-mi fac bagajele ca sa plec intr-un alt oras, spre un alt concert.Iubeam sa am prieteni, dar ce prietenii pot rezista dupa doar doua zile?", marturiseste pianistul.Incepuse sa castige, iar cand tatal sau l-a sunat o data, din China, sa-l intrebe cu cat a fost remunerat pentru un concert, Lang i-a raspuns „cinci", iar batranul a crezut ca cinci sute, nicidecum cinci mii de dolari.Putea, in sfarsit, sa-si vada mama.A sunat-o la Shenyang, un adevarat lux.
Avea bani sa-i plateasca un bilet de avion.Cand a aterizat la Philadelphia, Lang Lang nu-si mai vazuse mama de trei ani.Isi mai dorea doar un recital la Carnegie Hall si sa se reintoarca pentru un turneu triumfator in China sa natala. In 2000, la varsta de 18 ani, acest chinez care cucerise America avea sa evolueze in fata exigentului public rus din Sankt Petersburg, interpretand cei mai iubiti si romantici compozitori rusi: Rahmaninov, Ceaikovski si Balakierev. „S-au ridicat in picioare si m-au aplaudat sase minute luuungi, care au ramas pentru mine cele mai frumoase din toata viata mea." A doua zi, presa ruseasca isi va aminti ca, la inceputul secolului al XX-lea, un pianist texan, Van Cliburn, a provocat un cutremur in lumea muzicii clasice cand a castigat Concursul international de pian „Ceaikovski, de la Moscova, iar acum, la inceputul secolului al XXI-lea, un chinez vine sa ia tara cu asalt".Au urmat New York, Viena, a urmat coup de foudre cu francezii Debussy sau Ravel, au urmat Lorin Mazel si Daniel Barenboim, a urmat intoarcerea in China, a urmat pana si emotionantul moment de la Carnegie Hall, in care Lang Lang va canta pe scena alaturi de tatal sau, care-l va acompania, cantand la un instrument vechi chinezesc.Fara sa uite dificultatile trecutului, suferintele indurate si regimul militar la care il obligase toata viata, Lang Lang admitea ca tatalui ii datora in mare masura performanta la care ajunsese.
Realitatea depasise imaginatia din copilaria lui.Acum calatorea in business, zbura intre Berlin si Tokio, Buenos Aires si Seul, de la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur la Cupa Mondiala, de la Kremlin la Casa Alba sau in fata Reginei Marii Britanii.Era invitat in cele mai luxoase restaurante, avea un sofer cu limuzina de lux peste tot, suitele imperiale din cele mai faimoase hoteluri… dar, totusi…Lang Lang are regretul de a nu-si mai apartine siesi si de a-si dedica tot timpul pe care ceilalti il petrec bucurandu-se de viata exercitiului permanent din fata claviaturii.Viata i-a daruit succesul absolut si i-a razbunat toate durerile sufletului.
Pare sa plateasca insa cu fericirea.
Am o a doua cariera", a declarat acesta in seara lansarii Fundatiei.Lang Lang este primul ambasador al You Tube Symphony Orchestra.Rolul sau in acest proiect gigant creat de You Tube si Google demonstreaza vointa sa de-a atrage un public nou si de a face sa fie descoperita muzica clasica tinerilor din lumea intreaga.In timpul sezonului 2009-2010, Lang Lang a fost vedeta Festivalului de la Carnegie Hall.In timpul concertului „Lang Lang si prietenii" a invitat sa cante alaturi de el viitoarele staruri ale pianului din America si China, care au interpretat piese chineze si occidentale.Lang este cel mai tanar instrumentist invitat ca rezident al Filarmonicii din Berlin, care sustine un concert in fiecare primavara cu cei mai talentati copii.La inceputul sezonului 2010-2011, Lang a participat la deschidere impreuna cu Orchestra Simfonica Nationala, condusa de Christoph Eschenbach, la Carnegie Hall, si a cantat alaturi de Filarmonica vieneza.Este, in acelasi timp, rezident la Londra, Milano, Madrid si Sydney.In timpul verii 2008, biografia sa „Pianul absolut'''' publicata de Random House in 11 limbi, a avut un imens succes de critica.
Urmandu-si promisiunea in favoarea educatiei tinerilor, el si-a rescris biografia intr-o versiune accesibila copiilor, intitulata „Cantand cu chei zburatoare".Zeci de mii de oameni profita de concertele in aer liber pe care Lang Lang le sustine, cum au fost cel din 2008, in Central Park, la New York, la Hollywood Bowl in Los Angeles, la Festivalul Ravinia din Chicago sau la Derby Park de la Hamburg.Tanarul pianist a participat la concertul de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal in 2006, pe stadionul olimpic din Munchen, precum si la cel de inchidere a Euro Cup 2008, in fata castelului Schonbrunn.In decembrie 2007, Lang Lang a fost invitat sa sustina un concert pentru decernarea premiului Nobel, la Stockholm, in prezenta familiei regale.S-a reintors doi ani mai tarziu pentru ceremonia prilejuita de acordarea Nobelului pentru Pace intentiilor lui Barack Obama.Lang Lang si-a imprumutat imaginea mai multor companii de comunicatii.Profitand de enorma sa popularitate in randul tinerilor, Steinway a creat cinci versiuni „
Lang Lang Steinway" dedicate educatiei muzicale a copiilor.Este pentru prima data in cei 150 de ani de existenta ai Steinway cand produce un pian cu numele unui artist.Lang Lang este, de asemenea, ambasadorul Sony Electronics in domeniul inovarii si creatiei.De curand el a semnat un contract cu intreprinderea de servicii financiare Aegon si cu Audi.Tinutele de concert ale artistului sunt create de Casa Versace.A sustinut recitaluri in fata unor inalti demnitari, intre care fostul si actualul secretar general al ONU, Kofi Anan si Ban Ki-Moon, a presedintelui american Obama, a fostilor presedinti George Bush si Bill Clinton, a reginei Elisabeta a II-a , a printului Charles, a lui Vladimir Putin sau a presedintelui chinez Hu Jintao.Recent, el a cantat pentru cei doi sefi de stat, chinez si american, la cina oficiala de la Casa Alba.Lang Lang a fost nominalizat ambasador al bunavointei de catre UNICEF, a contribuit la strangerea de fonduri pentru sustinerea populatiei dupa cutremurele din China si din Haiti.A organizat un concert in Central Park, in cadrul caruia a vandut un pian rosu la care a cantat, si a donat toate fondurile stranse Crucii Rosii americane pentru victimele seismului din China.Presedintele Premiului „
Mont Blanc", care patroneaza Artele si Cultura, Lang Lang este angajat activ si in mecenat.In 2009, revista Time l-a inclus in primele 100 personalitati ale lumii, iar in 2010 este intre cele 250 de personalitati alese de Forumul Economic Mondial.
Lang Lang impreuna cu mama sa, in baraca din copilarie 
La Shenyang in plina vara, fara ventilator
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
