Coautorii cărţii vor fi prezenţi în magazinele Diverta din AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, Mall Vitan şi Sun Plaza pentru a prezenta motivele care au stat la baza întoarcerii lor în tara, cu ce se ocupă în prezent şi pentru a dezvălui unde văd România peste zece ani. Bucureştenii au la sfârşit de săpxămână ocazia să interacţioneze, în mod direct, şi să afle motivele care îi îndeamnă pe unii români să aleagă
România!Mulţi dintre co-autorii cărţii „De ce m-am întors în România" sunt pregătiţi să răspundă întrebărilor care le vor fi adresate sâmbătă 9 aprilie la Diverta din Afi Cotroceni (orele 14:00) şi Diverta din Băneasa Shopping City (orele 17:00) iar duminică 10 aprilie in Diverta din Mall Vitan (orele 14:00) şi Diverta din Sun Plaza (orele 17:00).Participanţii la evenimente vor avea ocazia să pună întrebări co-autorilor şi să deguste vinurile speciale oferite de Senator Wine, sponsorul principal al evenimentului. „Mi-aş dori ca, printre rânduri, această carte să ne îmbie să ne îndrăgostim din nou de România!.
Stiu că, în ultimul timp, a devenit de bonton mai curând să ne denigrăm ţara, dar cred că, atunci când o privim prin ochii unor oameni de succes care au ales să se întoarcă şi să trăiască aici, putem redobândi acea stare de iubire.Chiar dacă unii dintre autorii paginilor nu sunt tocmai blânzi cu ce au găsit acasă în România, citind povestea fiecăruia descoperim noi motive (şi maniere) de a o iubi, de a o părăsi şi, în final, de a reveni totuşi la ea…", a spus Sandra Pralong.











































