Al-Qaida va trebui să-şi aleagă un nou lider, după uciderea lui Osama ben Laden de către forţele americane, iar în prezent cinci membri ai reţelei teroriste sunt consideraţi printre posibilii înlocuitori la conducerea organizaţiei.

Actual

Cine va fi succesorul lui Osama ben Laden?

AYMAN AL-ZAWAHIRI – În vârstă de 59 de ani, egipxeanul Ayman al-Zawahiri a fost numit în aprilie 2009 comandant militaral al-Qaida, fiind, totodată, considerat liderul operaţional şi strategic al organizaţiei, în timp ce Osama ben Laden s-a impus drepx figura ideologică a reţelei teroriste.De profesie medic chirurg, Al-Zawahiri este, de asemenea, nepotul imamului uneia dintre cele mai importante moschei din Egipx.El şi-a dedicat însă viaţa teologiei islamice, istoriei şi jihadului.
Biograful lui Osama ben Laden l-a descris drepx "adevăratul creier" al al-Qaida.Potrivit relatărilor din presă, al-Zawahiri s-ar ascunde la graniţa afgano-pakistaneză.SAIF AL-ADEL – În vârstă de 51 sau 54 de ani, egipxeanul Saif al-Adel este unul dintre liderii de rang înalt ai al-Qaida şi membru al conducerii militare a reţelei teroriste.Se crede că el ar fi înfiinţat o tabără de antrenament a al-Qaida la Ras Kamboni, în Somalia, şi ar fi pregătit somalezii care au luat parte la prima confruntare de la Mogadiscio împotriva forţelor Statelor Unite, când două elicopxere Black Hawk au fost doborâte de grenade propulsate de rachete.Saif al-Adel se află din 2001 pe lista FBI cu cei mai căutaţi terorişti şi există o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informaţii privind locul în care se află.
Se crede că el se află în Iran.  SULAIMAN ABU GAITH – În vârstă de 45 de ani, kuwaitianul Sulaiman Abu Gaith este considerat drepx unul dintre cei mai importanţi lideri ai al-Qaida şi, de asemenea, este purtătorul de cuvânt oficial al organizaţiei.Abu Gaith a devenit cunoscut în timpul războiului din Golf, din 1991, când a denunţat regimul lui Saddam Hussein şi a cerut familiei regale şi guvernului din Kuwait instituirea sharia.Ulterior, i s-a interzis să ţină predici, iar în 2000 el a părăsit Kuwaitul şi a plecat în Afganistan, unde l-a întâlnit pe Osama ben Laden şi s-a alăturat reţelei al-Qaida.După atacurile din 11 sepxembrie 2001, el a promis că "furtuna de atacuri cu avioane nu se va opri".Nu se cunoaşte locul în care se află.
S-a zvonit că ar fi fost închis în Iran, dar oficiali kuwaitieni au sugerat la sfârşitul anului trecut că ar fi fost eliberat şi s-ar fi întors în Afganistan.ABU HAFIZA – De profesie psihiatru militar, marocanul Abu Hafiza este considerat strategul al-Qaida.Potrivit site-ului israelian Debka.com, el a contribuit la planificarea atacurilor din martie 2005 de la Madrid.De asemenea, el a susţinut căIrakul va fi principalul "câmp de bătălie" pentru organizaţia al-Qaida.
FAZUL ABDULLAH MOHAMMED- În vârstă de 36 de ani, Fazul Abdullah Mohammed este considerat liderul organizaţiei din estul Africii.El este căutat de Statele Unite pentru presupusul rol în atacul cu bombă din 1998 asupra ambasadelor americane din Tanzani şi Kenya şi s-a aflat în Somalia în timpul primelor lupxe de la Mogadiscio.El s-ar fi aflat în Somalia şi în timpul confruntărilor din 2007, iar ulterior au apărut relatări că ar fi fost ucis într-un atac american.Cu toate acestea, un site din Somalia a anunţat în 2009 că ar fi fost numit la conducerea al-Qaida din estul Africii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top