Teatrele externe de operaţiuni: atracţie financiară, datorie faţă de ţară sau teribilism?
Pentru ce pleacă militarii români în Afganistan, Irak, Kosovo sau aiurea în lume?Pentru ce participăRomânia în asemenea operaţiuni?Pentru că aşa e moda sau pentru că aşa e bine pentru ţară? Armatele au fost întotdeauna un instrument nu doar al apărării teritoriului, ci şi al protejării şi promovării intereselor statelor.Ba chiar, uneori, al impunerii lor. În definitiv, în complicatul sistem al relaţiilor internaţionale, interesele particulare primează în faţa argumentelor de ordin moral (ne referim în primul rând aici la actorii statali, deşi influenţa celorlalţi actori, nestatali, este la fel de sesizabilă).
Marile puteri operează doar declarativ cu acel sistem de valori al egalităţii „între popoare", în rest, interesul propriu fiind cel care dictează acţiunea sau nonacţiunea!De ce ar face România altfel?Doar fiindcă 40 de ani de stalinism propagandistic ne-au învăţat că noi suntem „paşnici"?Ce le face pe statele mari să-şi trimită eşaloanele militare „la dracu-n praznic", în teatre de operaţiuni cu nume greu pronunţabile?Tocmai servirea acestui interes naţional.Ce le face pe statele mici să procedeze similar?
Tocmai grija de a nu lipsi în locurile şi în momentele unde se face noua istorie şi, să fim cinstiţi, preocuparea de a nu lipsi de la „masa bogaţilor". Cât de mult îi reuşeşte României acest lucru este de dezbătut!Dar, măcar în această privinţă, îi trebuie recunoscută oricărei echipe de la Palatul Victoria acea cerbicie a prezenţei constante a ţării în teatrele politico-militare. Începând cu Victor Ciorbea şi terminând cu Emil Boc.Indiferent de retorica politicii interne, toate guvernele României, cu atât mai mult cel din zilele noastre, sunt de apreciat că au reuşit să menţină (cu mari eforturi şi cu pierderi dureroase) acest obiectiv strategic: prezenţa militarilor români şi, implicit, a României în teatrele majore de operaţiuni. Promovarea interesuluiOricât de cinic ar suna, statele cu viziune pe termen lung au trecut de mult de la logica amorfă a „apărării naţionale" la concepxul de promovare a intereselor.Interesul unui stat nu poate fi doar apărarea teritoriului, ci şi, să recunoaştem, propria bunăstare. Şi dacă această bunăstare, nesesizabilă pe moment, poate fi obţinută şi prin participarea cu militari în teatrele de operaţiuni, de ce să nu o facem şi noi, românii?O fac americanii, britanicii, francezii, australienii (!), italienii şi chiar şi nordicii.
Iar, oricât s-ar critica acest instrument, armata rămâne unul dintre instrumentele de forţă ale oricărei diplomaţii.Marea civilizaţie britanică, atât de invidiată, nu s-a creat prin anchilozarea militarilor britanici pe teritoriul naţional, ci tocmai prin proiectarea intereselor perfidului Albion peste tot unde Coroana britanică a sesizat un câtuşi de puţin interes.Preţul scăzut al petrolului în SUA, atât de mult discutat, nu trăieşte datorită hărniciei petroliştilor americani, ci tocmai datorită protejării intereselor americane în Orientul Mijlociu de către Forţele Speciale.Iar negocierile României pentru petrolul din Golf, aşa cum este el, cumpărat de companii private, se duc mult mai bine de când România are militari acolo. Pierderi şi câştiguriLumea ciudată a mileniului al treile ne-a adus în pragul casei o crudă realitate: militarii mor în războaiele altora.E trist, inaccepxabil din punct de vedere uman, dar cât se poate de real.De ce ne mor militarii?
Fiindcă pleacă la război!Ce cautăRomânia în fosta Iugoslavie (deşi prezenţa a fost redusă simţitor)?Tocmai oportunitatea de a avea un cuvânt de spus în reformarea politică a Balcanilor, sursă a atâtor frământări şi conflicte.Ce caută
România în Orientul Mijlociu?Tocmai acea oportunitate de a fi prezentă atunci când, la „masa bogaţilor", se vor împărţi procentele câştigurilor din exporturile de petrol!Privit la nivel strategic, România trebuie să-şi asume (şi a şi făcut-o, în mod onorabil) acest risc al pierderilor umane în teatrele de operaţiuni.Nu e mai puţin adevărat că şi la nivel tactic, individual, fiecare dintre militarii aflaţi în misiune îşi asumă în subconştientul lor acest risc.Oricât ar părea de paradoxal, cel puţin pentru comentariile tabloide, militarii români din teatrele de operaţiuni servesc interesul naţional mai mult decât orice diplomat, mai mult decât orice parlamentar sau ministru.Războaiele din Orient sunt şi războaiele României: pentru recunoaşterea loialităţii faţă de alianţele militare ale României, pentru promovarea intereselor zonale şi pentru formarea politicilor pe termen mediu ale ţării. „
Suntem în Afganistan să îndeplinim nişte obiective politice ale NATO şi ar trebui să ne menţinem ferm participarea alături de aliaţi, pentru că aici se joacă atât credibilitatea alianţei, cât şi credibilitatea noastră ca aliat", spune Corneliu Dobriţoiu, fostul secretar de stat de la Ministerul Apărării!Şi nu trebuie să ne ascundem după deget: dacăRomânia nu va fi acolo, altcineva îi va lua locul, fără regrete şi fără prea mari procese de conştiinţă. Al 19-leaPe 10 mai a murit al 19-lea militar român în teatrele de operaţiuni.E puţin, ar putea spune unii, în comparaţie cu miile de americani morţi.E prea mult, ar spune alţii, care nu sunt obişnuiţi cu logica războiului.România plăteşte scump preţul aflării ei pe harta decizională a lumii.Un preţ pe care trebuie să ni-l asumăm!
Din nefericire, sublocotenentul (post-mortem) Cătălin Marinescu a plătit cu propria-i viaţă acest preţ pe care România încă nu-l conştientizează.Nici România „populară" şi nici România „politică"!Dumnezeu să-i odihnească pe toţi eroii României!











































