.. Atunci, maestrul îi era alături. De aproape doi ani însă ne este tare, tare dor de Gheorghe Dinică!
Iubirea dintre ei trăieşte dincolo de toate limitele noastre umane de a ne-o explica, deşi maestrul a plecat în Ceruri, să vegheze de acolo asupra celei care i-a îndulcit ultimii ani ai vieţii. Pe 16 mai maestrul a coborât preţ de câteva zeci de minute în amintirea celor care au fost la evenimentul de lansare a cărţii „Nestemate!”, semnată de Mia Pădurean.
Autoarea, cu emoţie în glas, mi-a mărturisit ca nu-şi găseşte puterea de a spune prea multe. „Primul volum al cărţii a fost o bucurie! Am mers peste tot să îl lansăm. Acum, de când nu mai e Gheorghe Dinică, nimic nu mai e la fel!”.
Distinsă şi rafinată, Gabi Dinică a fost înconjurată de prieteni, în foayerul Teatrului de Comedie. Şi printre lacrimi de aducere-aminte pentru cel care a fost Gheorghe Dinică, invitaţii şi-au amintit că ieri a fost şi ziua de naştere a Doamnei Gabi.
La mulţi ani, doamnă şi să găsiţi puterea de a ne reaminti mereu de unul dintre numele fără de care scena românească nu ar mai fi aceeaşi – Gheorghe Dinică.



Gabi Dinică

Autoarea – Mia Pădurean


Dan Puric

Valentin Uritescu

Vladimir Găitan

Carmen Tănase şi Monica Pop

Cristi Brancu

Florina Cercel

Ivan Patzaichin

Gabi Dinică semnând autografe

Ruxandra Ion














































