Anunţul a fost făcut luni de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, după ce acesta s-a întâlnit cu premierul Emil Boc. "
Când l-am numit pe Mironescu, nu aveam semnale de la DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă – n.r.) cu privire la anumite probleme pe care le-ar avea acesta", a mai spus Igaş.
Mironescu este implicat scandalul contrabandei din portul Constanţa, alături de senatorul PDL Mircea Banias.Senatorul a declarat luni, la ieşirea de la DNA, că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, dar că nu ar avea nicio legătură cu activităţile desfăşurate în portul Constanţa.











































