Vineri după-amiază a avut loc, la sediul UEFA de la Nyon, tragerea la sorţi a play-off-ului Europa League, a doua competiţie continentală intercluburi. România a fost reprezentată de cinci formaţii.
Iată tabloul tragerii pentru echipele româneşti:
Vorslka Poltava (Ucraina) – DINAMO
STEAUA – ŢSKA Sofia (Bulgaria)
Slask Wroclaw (Polonia) – RAPID
FC VASLUI – Sparta Praga (Cehia)
GAZ METAN MEDIAŞ – Austria Viena(Austria)
Turul este programat pe 18 august, iar returul pe 25 august.
Prezentarea adversarelor echipelor noastre
Vorslka Poltava (adversara lui Dinamo), formaţie aflată în acest moment pe locul 2 în Ucraina, a fost fondată în 1955 și evoluează pe o arenă de 25.000 de locuri. Sezonul trecut, Vorskla Poltava a terminat pe poziţia a 6-a. Adversara „câinilor” a trecut până acum două tururi preliminare, învingând pe Glentoran din Irlanda de Nord, şi pe Sligo Rovers din Irlanda.
ŢSKA Sofia (adversara Stelei) este echipa Armatei din Bulgaria. La fel ca şi omoloaga bucureşteană, ŢSKA este cea mai galonată echipă din ţara vecină, cu 31 de titluri de campioană. În lotul echipei sofiote se regăsesc şi doi jucători veniţi din Liga I, românul Ianis Zicu, respectiv brazilianul Junior Moraes, o mai veche ţintă a steliştilor. De notat că Steaua şi ŢSKA s-au mai întâlnit în Europa în două rânduri. În sezonul 1997/98 al Ligii Campionilor, Steaua a remizat cu ŢSKA la Bucureşti, 3-3, dar s-a impus la Sofia, 2-0. Cele două s-au duelat mai recent în ediţia 2004/2005 a Cupei UEFA, când a fost 2-1 acasă pentru Steaua, respectiv 2-2 în deplasare.
Slask Wroclaw (adversara Rapidului) este vicecampioana Cehiei în stagiunea precedentă. Clubul a fost fondat în 1947 şi se va muta în curând pe un stadion ultramodern ce va găzdui meciuri la Euro 2012. Prima prezenţă europeană a lui Slask datează din ediţia 1975-1976 a Cupei UEFA, cea mai bună performanţă înregistrând-o sezonul următor, când a atins sferturile Cupei Cupelor, de unde a fost eliminată de Napoli.
Sparta Praga (adversara lui FC Vaslui). Praghezii, foşti adversari ai Stelei în cupele europene, au încheiat pe locul 2 în ediţia trecută a campionatului intern.
Austria Viena (adversara celor de la Gaz Metan Mediaș) este „bronzul” Bundesligii austriece şi are o istorie ilustră, cu 23 de titluri de campioană, dar şi o prezenţă în finala Cupei Cupelor din 1978. Austria Viena a ratat şi sezonul trecut accesul în grupele Europa League, fiind scoasă în play-off de Aris, din Grecia.













































