“Acum susţin (proiectul – n.r.) mai mult ca oricând, şi nu din motive sentimentale, ci din motive pragmatice. Vă uitaţi ce se întâmplă cu toate monedele, inclusiv cu cele care sunt monede de rezervă, dolarul, chiar euro. Au probleme de stabilitate şi probleme de depreciere”, a spus Traian Băsescu, explicând că el are datoria ca şef al statului “să-şi pună ţara în siguranţă”.
Din acest motiv, spune preşedintele, exploatarea de la Roşia Montană trebuie să înceapă, iar aurul pe care îl va obţine statul român va trebui direcţionat către rezerva BNR. “Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. (…) Cred că incertitudinea viitorului obligă orice stat care poate să-şi consolideze rezervele de aur. România are în momentul de faţă 103 tone de aur în rezervă şi cred că din exploatare în teritoriul naţional ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone de aur în următorii ani”, a precizat Băsescu.
Potrivit calculelor sale, statul ar obţine numai din redevenţa de 4% aproximativ 12 tone de aur, iar Regia Cupru Deva mai deţine 20% din acţiunile exploatării. “Probabil o renegociere ne-ar aduce ceva mai mult”, a completat preşedintele, însă nu a dorit să intre în detalii “tehnice” cu privire la posibilitatea acestei renegocieri şi momentul în care ar trebui să înceapă exploatarea.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că necesitatea proiectului Roşia Montană este dată şi de posibilitatea creării locurilor de muncă.
Şeful statului nu a dorit să comenteze nici obiecţiile unor membri PDL, precum Monica Macovei, sau a consilierului său Peter Eckstein Kovacs faţă de proiectul Roşia Montană: “Hai să-i lăsăm, sunt oameni cu puncte de vedere diferite legate de acest proiect”, a afirmat preşedintele.












































