În ziua în care Uniunea Social-Liberală a fost înregistrată oficial la Tribunal, liderii PSD şi Alianța de Centru-Dreapta au avut de trecut un prim hop, la negocierile pe tema candidaturilor la alegerile locale.

Actual

USL: Vorbe grele la împărţirea candidaturilor

Deocamdată, au fost stabiliţi candidaţii la consiliile judeţene şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ. PSD va avea candidaţi la 22 de consilii judeţene, în timp ce PNL va arunca în luptă candidaţi pentru 19.

 

Săptămâna trecută a fost dată publicităţii şi o sinteză a sondajelor interne comandate de PSD şi ACD în fiecare judeţ. Ponderea la nivel naţional în privinţa intenţiilor de vot este de 60% pentru USL şi 20% pentru PD-L, cu menţiunea că Bucureştiul nu a intrat în acest calcul.

Până să apară împreună, împăcaţi cu deciziile luate – cel puţin în spaţiul public –, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au avut de trecut printr-o rundă aprinsă de negocieri. „A fost o negociere, o construcţie dificilă. Nu are niciun rost să evoc acum lucruri care se ştiu sau se pot presupune. E foarte greu adesea în interiorul unui singur partid să echilibrezi, să armonizezi, să selectezi ofertele individuale, personalităţile, potenţialii candidaţi. Cu atât mai greu e când e vorba de mai multe partide, cu atât mai greu când e vorba de o construcţie amplă cu partide mari, ambiţii pe măsură”, avea să declare copreşedintele USL, Crin Antonescu, la conferinţa de presă comună. Desemnarea candidaţilor a ţinut cont de rezultatele sondajelor. Desigur, în cea mai mare parte, acolo unde USL are deja aleşi în funcţie, aceştia vor fi susţinuţi în continuare dacă au şanse reale.

 

Famiglia PSD Buzău a pierdut CJ în favoarea liberalilor

Prima dezbatere a avut loc pe şefia Consiliului Judeţean Buzău, acolo unde liberalii au impus candidatura senatorului Cristinel Baghiu, chiar dacă acesta a fost cotat în sondajele interne realizate de cele două partide cu patru procente mai jos decât actualul preşedinte, social-democratul Victor Mocanu. „În urma negocierilor, am fost de acord să cedăm CJ Buzău pentru PNL, mai ales că noi am ales patru judeţe în care avem şanse reale”, ne-a informat unul dintre liderii PSD.

Comitetul executiv al PSD a decis, cu cinci abţineri şi un vot împotrivă, pentru susţinerea candidatului PNL din partea USL. Mulţi dintre liderii PSD nu au uitat istoricul politic al conducerii PSD din Buzău.  Victor Mocanu este în sondaje mult sub cota politică a PSD în Buzău. În plus, fiul său, deputatul Adrian Mocanu, are un traseu politic neconvingător: ales pe lista PSD, a trecut la UNPR în urma unui conflict cu liderul de atunci al organizaţiei judeţene, senatorul Ion Vasile, pentru a reveni în PSD după înlocuirea preşedintelui PSD Buzău cu Constantin Boşcodeală, actualul naş al deputatului şi primar al Buzăului. De altfel, Boşcodeală a fost cel care a votat împotriva susţinerii candidatului PNL la preşedinţia CJ din partea USL.

 

Vanghelie către Voiculescu: Cum te baţi cu Băsescu dacă faci afaceri din energie?

De departe însă, cea mai aprinsă negociere a fost la Iaşi. Conservatorii au ţinut cu dinţii ca Tudor Ciuhodaru să fie candidatul pentru primărie, în ciuda faptului că primar este Gheorghe Nichita, social-democratul fiind foarte bine cotat şi pentru un nou mandat.  Încăpăţânarea PC a fost atât de mare încât, la un moment dat, în urma unui schimb de replici, Marian Vanghelie a ajuns chiar să aibă o reacţie nervoasă la adresa preşedintelui fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu. Primarul sectorului 5 l-a întrebat pe Voiculescu cum de se poate bate cu preşedintele Traian Băsescu, din moment ce face bani din energie. Cât de complicate au fost discuţiile pentru primăria de la Iaşi a lăsat să se înţeleagă şi Victor Ponta, liderul PSD, care a afirmat că soluţia a fost adoptată „ca să păstrăm USL. Mă nemulţumeşte decizia de la Iaşi, dar vreau să câştige USL, nu alt partid”. Soluţia care l-a nemulţumit pe Victor Ponta, dar care a calmat apele în sânul Uniunii, a fost ca din partea PC să candideze Tudor Ciuhodaru, în timp ce PSD şi PNL vor susţine pe actualul edil, Gheorghe Nichita. La schimb, la şefia Consiliului Judeţean va candida un liberal.

Şi în privinţa candidaturii la CJ Prahova apele s-au calmat, deşi, iniţial, liberalii l-ar fi dorit candidat pe Teodor Meleşcanu. Mircea Cosma, deja preşedinte al CJ, va mai candida pentru un nou mandat. Colegul său de partid, deputatul Iulian Bădescu, va candida pentru primăria Ploieşti.

Şi în Sibiu au fost discuţii, dar, în urma negocierilor, PSD va candida pentru preşedinţia CJ, iar PNL la primăria municipiului. Nu este însă exclus ca până la urmă USL să ajungă la un acord cu actualul primar, Klaus Iohannis, care este foarte bine cotat politic. La Bacău va candida pentru preşedinţia CJ social-democratul Dragoş Benea, în timp ce pentru primărie va candida Romeo Stavarache. La Ilfov, va fi susţinut candidatul PNL.

 

Oprescu îşi securizează mandatul sub siglă USL

Cel puţin aşa consideră liderii Uniunii Social-Liberale. Victor Ponta a fost mandatat de Biroul Permanent Naţional pentru a trata cu Sorin Oprescu o candidatură a acestuia cu susţinerea Uniunii Social- Liberale. USL va începe săptămâna viitoare un sondaj de opinie cu privire la stabilirea candidaţilor şi în Bucureşti. Printre candidaţi va fi şi Sorin Oprescu.

De altfel, parteneriatul Sorin Oprescu-USL pare să fie cel mai avantajos. Conform unor surse din USL, inclusiv din datele din sondajul comandat de primarul general rezultă că Sorin Oprescu şi-ar securiza un nou mandat dacă va candida susţinut de USL, în timp ce la o eventuală candidatură din partea PD-L şansele sale de a fi reales ar fi de 50 la sută. Victor Ponta şi Crin Antonescu doresc ca Oprescu să candideze asumându-şi sigla USL, chiar dacă rămâne independent. „Sorin Oprescu nu trebuie să se înscrie în PSD sau PNL, dar are nevoie de un Consiliu General cu majoritate USL care să îi sprijine proiectele. Şi USL are nevoie de un primar care să îi sprijine proiectele. Avem interese politice majore”, a explicat argumentele negocierilor Victor Ponta. Cert este că, până la finele lunii, liderii USL doresc să clarifice şi problema candidaturii la Primăria Capitalei. Nu de alta, dar urmează stabilirea ponderilor pe listele de consilieri judeţeni şi pe cele ale consiliilor locale din primăriile reşedinţă de judeţ, precum şi nominalizarea candidaţilor. Alte calcule, alte interese, alte orgolii şi, mai ales, alte dispute cărora trebuie să le facă faţă liderii USL.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top