Lucru curios, dat fiind faptul că nu sunt nici primele şi nici ultimele declaraţii „ciudate” ale liderilor maghiari faţă de naţiunea română.
Nu-i este uşor niciunui politician să accepte critica sau adresările negative din partea presei, mai ales atunci când crede că dreptatea este de partea lui. Cu atâta mai puţin din partea unei reviste cum este Q Magazine, care nu face partizanat politic şi nici nu inventează ştiri, ci doar comentează faptele şi atitudinile politice ale zilei.
Ceea ce surprinde în mod neplăcut la clasa politică românească (şi ne referim aici nu numai la cei de etnie română) este acel sentiment de impunitate şi de infailibilitate pe care îl emană cu fiecare gest sau apariţie publică. Curios este faptul că de această „boală” par să nu sufere doar liderii cu vechime ai partidelor politice, ci şi cei mai tineri care nu au performat prea mult (sau deloc) în politica pre-decembristă, deci nu ar trebui să sufere de acest sindrom specific doar epocii proletcultiste. Trist, dar de acest comportament par să se fi „îmbolnăvit” şi anumiţi politicieni aparţinând blocului politic al maghiarilor. Şi dacă ar fi doar să facem aducere aminte doar de pastorul Laszlo Tokes ne-ar trebui încă câteva sute de pagini doar ca să descriem tuşele sale atitudinale agresive la adresa românilor.
Articolul de ieri publicat în ediţia electronică a revistei sub titlul „Kelemen Hunor şi Basarabia” pare să fi declanşat anumite reacţii de respingere din partea preşedintelui UDMR. Ne pare rău că revista Q Magazine a surprins în mod nefericit o anumită reacţie a domnului Kelemen Hunor faţă de românii din Basarabia. Poate că nu ar fi trebuit să preluăm ştirea publicată de către Deutsche Welle (http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15369678,00.html), poate că ar fi trebuit să ne facem că ştirea nu a existat şi poate că ar fi trebuit să evităm să o comentăm, în numele unei convieţuiri perfecte între români şi maghiari, dar şi în numele acelui respect profund pe care etnicii maghiari îl nutresc faţă de naţiunea română, faţă de simbolurile, cultura şi istoria ei.
După cum spuneam, revista Q Magazine nu-şi propune nici să inventeze ştiri şi cu atât mai puţin să ofere consultanţă politică sau să dea sfaturi politicienilor de pe Dâmboviţa. Nu din pentru că nu ar fi capabilă să o facă, ci deoarce recunoaştem că aceştia sunt deţinătorii unicului adevăr şi că atitudinile lor publice tind să frizeze perfecţiunea. Atunci când vine vorba despre domnul Kelemen Hunor, poate că domnia sa ar trebui să sesizeze existenţa, în mentalul colectiv al fiecărei naţiuni (inclusiv a celei române, nu numai al celei maghiare), a unor repere identitare care devin foarte sensibile atunci când sunt atacate. Mai ales de către un politician care reprezintă un partid politic care pune sub semnul întrebării dreptul românilor de a deţine Transilvania. Alăturarea nefericită pe care domnul Kelemen Hunor a făcut-o cu românii din Basarabia, ştiută fiind această sensibilitate a noastră faţă de teritoriul ocupat şi acum de Imperiul Rus, a provocat o reacţie de ne-simpatie. Şi nu numai în rândurile revistei Q Magazine. Reacţia, după cum am arătat, a fost contabilizată în primul rând de agenţia de ştiri germană Deustche Welle. Şi dacă noi românii putem fi subiectivi în descrierea faptelor, nu acelaşi lucru se poate spune despre o respectabilă agenţie de ştiri germană, nu-i aşa?
Interpretarea pe care noi am dat-o declaraţiilor domnului Kelemen Hunor nu a făcut decât să surprindă momentul delicat în care se află UDMR vis-a-vis de jocul politic şi electoral, nemulţumirea domniilor lor referitoare la posibilitatea modificării sistemului electoral, dar şi reacţia de frustrare atunci când vine vorba despre votul românilor din Basarabia. Totul plecând de la ştirea publicată de Deutsche Welle. Dacă ştirea agenţiei germane a fost falsă (deşi ne îndoim de asta), atunci reacţia domnului Hunor ar trebui să se îndrepte către Berlin şi nu către Q Magazine. Dacă, în schimb, nu realitatea faptelor prezentate, ci calitatea comentariului revistei Q Magazine a declanşat acea reacţie de supărare a preşedintelui UDMR, atunci reacţia ni se pare cel puţin neavenită. Cu atât mai mult cu cât opiniile prezentate de către noi nu au adus în niciun fel atingere demnităţii personale a domniei sale şi nici nu au manifestat în niciun fel lipsă de respect faţă de comunitatea maghiară, aşa cum au făcut-o declaraţiile domniei sale faţă de comunitatea românească din Basarabia.













































