Cei doi judecători de la Înalta Curte din Londra responsabili de acest dosar au respins argumentele apărării potrivit cărora cererea de extrădare a australianului în vârstă de 40 de ani este „injustă şi contrară legii”.
Julian Assange, suspectat în Suedia de viol şi agresiune sexuală, a fost arestat în decembrie în Marea Britanie.
O primă instanţă britanică a aprobat, în februarie, extrădarea lui Assange, însă avocaţii acestuia au declanşat o procedură complexă de apel. Fondatorul WikiLeaks, consemnat la domiciliu în Marea Britanie în aşteptarea deciziei judecătoreşti, locuieşte la conacul unui prieten, nu departe de Londra.
Site-ul WikiLeaks a început să publice în noiembrie 2010 mii de telegrame diplomatice americane, site-ul şi fondatorul său atrăgând critici dure din partea administraţiei de la Washington. Într-o biografie neautorizată publicată în septembrie, Julian Assange dezminte încă o dată acuzaţiile de viol formulate în Suedia, denunţând o manipulare politică. “Aceste două femei au avut cu mine relaţii sexuale deplin consimţite”, afirmă el.












































