Noul ministru al Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Lucian Isar, este categoric: „O astfel de măsură, în forma propusă, nu face decât să consolideze stagnarea economiei”.
El are o soluție alternativă, care ține cont și de nevoile electorale. Astfel, propune Isar, în loc de taxarea averilor, partea din avere ce se dorește virată la buget va fi direcționată de către deținătorii averii în investiții directe în economia românească, iar profitul, reinvestit pentru o perioadă de cel puțin 15 ani. Investițiile vor fi făcute de către deținătorii averilor către zece poli de creștere, respectiv fonduri de private equity cu focus investițional restricționat la România. Beneficiile sunt numeroase: cei cu averi au posibilitatea să nu piardă banii prin impozitare și să îi multiplice. Pentru stat și cetățeni, banii intră în economia reală pe termen lung, în forme de investiții eficiente și cu efect de multiplicare care generează venituri suplimentare, locuri de muncă și bunăstare socială.












































