Din punct de vedere economic, presa românească a fost în cădere liberă în ultimul an, se arată într-un raport al FreeEx „Libertatea Presei în România”.

Actual

Presa românească, în cădere liberă

Restructurările, disponibilizările, demisiile, reorganizările, falimentele, mutările pe online, schimbările de management și de acționariate s-au adăugat la efectele crizei economice, iar acestea au dus (și ele) la degradarea severă a conținutului și a practicilor jurnalistice.

În condițiile în care disponibilizările și fluctuația de personal din presă s-au amplificat, mulți jurnaliști au ales să se refugieze în domenii conexe, precum relațiile publice și publicitatea. Raportul FreeEx „Libertatea Presei în România” semnalează existența a numeroase cazuri în care jurnaliști sau instituții media combină ambele activități, în mod deschis sau mascat.

Printul, cel mai afectat de criză

Presa scrisă a fost mediul cel mai afectat din punct de vedere economic, ceea ce explică prăbușirea calitativă (credibilitatea) și cantitativă (reducerea alarmantă a tirajelor și, implicit, a veniturilor din publicitate). Tirajele s-au diminuat chiar de la începutul anului, când cele mai vândute titluri erau tabloidele Click! şi Libertatea, dar şi cotidianul generalist Adevărul. La rândul lor, investițiile în publicitatea din presa scrisă au scăzut dramatic în raport cu cele din anul precedent, fapt ce a determinat migrarea multor publicații în mediul online sau chiar închiderea acestora.

Presa locală, dependentă de banii publici
Printre cele mai afectate a fost presa locală, multe redacții dispărând complet sau devenind dependente de banii publici, prin urmare vulnerabile la presiunile politice. Un studiu lansat în februarie 2012 de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) arată că, în 2011, statul român a fost printre principalii actori de pe piața de publicitate și că piața de publicitate publică este în continuă creștere.

Presa online
În 2011, presa online a crescut cu 50% față de anul anterior din punctul de vedere al numărului de articole publicate, iar potrivit datelor de la recensământ, nouă milioane de români (din totalul de 19 milioane) au utilizat internetul. Publicitatea online din România a generat venituri de 31 de milioane de euro în 2011, cu 22% mai mari decât în 2010, conform unui studiu ROADS derulat de IAB Romania și de PWC.

Credibilitatea demersului jurnalistic

Politicieni sau consilieri politici importanți (Sebastian Lăzăroiu, Vasile Dâncu, Cozmin Gușă și Dan Andronic) au devenit în ultimul an patroni sau manageri de presă, ridicând noi semne de întrebare asupra credibilității demersului jurnalistic. Piața de media rămâne dominată de oameni de afaceri interesați în primul rând de obținerea unor avantaje politice și economice, dispuși să investească sume fabuloase pentru a-și atinge aceste scopuri. Aceasta poate fi și una din explicațiile pierderilor imense înregistrate în ultimii şapte-opt ani de actori semnificativi din piața de media.

TV-ul, principalul mijloc de informare
Televiziunea a rămas principalul mijloc de informare pe piața media din România. Trecută prin transformări remarcabile pe tot parcursul anului 2011, piața TV a avut parte de un deznodământ spectaculos odată cu sciziunea Realității TV și arestările repetate ale lui Sorin Ovidiu Vântu, acuzat de șantaj și de spălare de bani, se arată în același raport. Departamentul FreeEx a început să publice rapoarte anuale dedicate libertății presei în anul 2000. Scopul acestor rapoarte este să ofere o imagine asupra principalelor evenimente și tendințe în ceea ce privește libertatea de exprimare și libertatea presei.

Industria media, invadată de televiziuni de știri
Piața s-a confruntat în ultimele luni cu o explozie a televiziunilor de știri, explicabilă prin proximitatea anului electoral, se arată în cercetare. Sustenabilitatea economică a acestora ridică însă mari semne de întrebare. Cel puțin cinci canale de știri la nivel național plus alte canale regionale au intrat pe o piață ale cărei încasări din publicitate nu dau semne de revenire după perioada de criză. Acest aspect alimentează speculațiile privind adevărata rațiune de a exista a acestor instituții media – aceea de a servi ca instrumente de influență politică în anul electoral 2012, marcat de alegerile locale din iunie și de cele parlamentare din noiembrie.

George Orbean (Digi24): Lansarea în an electoral nu ne știrbește din credibilitate
Problemele cu care se confruntă presa românească sunt unele de fond, nu de formă, consideră George Orbean, managerul de proiect al Digi 24. Acesta spune, în exclusivitate pentru Q Magazine, că această cădere liberă a fenomenului media este inerentă și nu se întâmplă doar la noi. „Nu știu dacă sunt multe sau puține televiziuni de știri. Eu zic că e important să existe, căci până la urmă acționează criteriul cel mai important într-o astfel de competiție, și anume oferta. Televiziunea funcționează la fel ca un chioșc de ziare sau ca o fabrică oarecare, este, finalmente, o întreprindere. Faptul că ne-am lansat într-un an electoral nu ne știrbește din credibilitate, ba dimpotrivă, ne consolidează poziția pe zi ce trece. Ne-am propus să fim echidistanți în lupta electorală și așa vom fi. Am înțeles că au apărut zvonuri și informații pe diverse bloguri media că la Digi 24 au început deja problemele financiare. Nimic mai fals. Noi nu vom avea niciodată buget special pentru blogurile de media și cu asta sper că am spus totul!

Ceea ce am făcut noi la Digi 24 ne confirmă că o televiziune nu cade în sondaje dacă adaugă și un ingredient de care cei mai mulți au uitat, și anume bunul-simț. Nu s-a demonstrat până acum că un program normal de televiziune, care este bine făcut, ar fi respins de public. S-a demonstrat doar că oamenii sunt curioși din fire și se uită, așa cum mă uit și eu, și dumneavoastră, și orișicine, la lucrurile exagerate, ciudate, la grozăviile extreme. Și dacă cineva spune că nu-i este distrasă atenția de la chestiunile serioase de astfel de șocuri vizuale măcar pentru două secunde, cu siguranță acela nu este un om onest.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top