O afacere regală mi-a atras atenția încă de când am văzut reclama, iar faptul că filmul este danez i-a conferit un avantaj din prima. Nu vreau să par încrezută, cum sunt mulți „critici” în zilele noastre, care preferă orice în afară de filmele hollywoodiene, dar descopăr mereu filme de nişă care sunt făcute cu suflet. Voi merge mereu la cinematograf să văd blockbustere, dar vreau să vă atrag atenția şi asupra unor filme care poate v-ar scăpa altfel.
Așa este O afacere regală, povestea de dragoste dintre o regină şi un doctor. Prea tânăra Caroline Mathilde, regina Danemarcei, îl are ca soț pe Christian al VII-lea, un rege nebun, care preferă să se îmbete şi să meargă la bordel decât să stea cu soția lui. Relația lor este de la început compromisă, tânăra regină retrăgându-se în lumea ei până când îl cunoaște pe doctorul personal al regelui, un neamț cu idei iluministe pe nume Struensee.
Vrăjită atât de persoana doctorului, cât şi de ideile lui, cei doi vor reuși să impună niște reforme, manipulându-l şi folosindu-se de naivitatea regelui nebun. Dar cum orice relație adulteră sfârşeşte rău până la urmă, nu e greu de ghicit ce se întâmplă mai departe.
În afară de Mads Mikkelsen, pe care sigur îl știți din Quantum of Solace, şi Valhala Rising (acesta, nefiind un bărbat frumos, este fermecător în rolul doctorului Struensee), am rămas impresionată de tânăra actriţă Alicia Vikander, care o interpretează superb pe regină. Mai trebuie menționat că la festivalul de film de la Berlin, Mikkel Boe Folsgaard a câștigat „Leul de aur” pentru interpretarea sa a regelui Christian al VII-lea, iar Nicolaj Arcel (care este şi regizorul filmului) şi Rasmus Heisterberg au câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Pentru o lecție de istorie mai puțin cunoscută şi o poveste de dragoste nu ratați O afacere regală. Enjoy!
















































