Un tablou realizat de pictorul abstract german Gerhard Richter a fost vândut pentru 34,2 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii organizate la Londra de casa Sotheby’s, stabilind un record pentru o lucrare realizată de un artist în viaţă.

Cultură

Un tablou de Gerhard Richter, vândut pentru 34,2 milioane de dolari la o licitaţie la Londra

Tabloul, intitulat “Abstraktes Bild (809-4)”, a făcut parte din colecţia personală a cântăreţului britanic Eric Clapton. El a fost cumpărat de o persoană care a dorit să îşi păstreze anonimatul, vineri, în cadrul licitaţiei organizate la Londra de casa Sotheby’s.

Tabloul, care fusese evaluat la 19 milioane de dolari, a depăşit cu mult estimările iniţiale. Preţul în sine nu reprezintă însă o surpriză pentru cunoscători, întrucât Gerhard Richter este unul dintre cei mai apreciaţi pictori în viaţă. O altă operă de Richter a fost vândută la o licitaţie de artă ce avut loc la New York, în luna mai, pentru 21,8 milioane de dolari, anunță Adevărul.

Pictura lui Gerhard Richter (născut pe 9 februarie 1932) a depăşit recordul pentru o lucrare realizată de un artist în viaţă, stabilit în 2010 de lucrarea “Flag” de Jasper Johns, care a fost vândută pentru o sumă de 28,6 milioane de dolari, la o licitaţie organizată la New York de casa Christie’s.

Tabloul “Abstraktes Bild (809-4)” de Gerhard Richter are o suprafaţă de peste doi metri pătraţi. Acest tablou a fost unul dintre cele trei pe care Eric Clapton le-a cumpărat în 2001, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s, pentru o sumă totală de 3,4 milioane de dolari.

“Abstraktes Bild” face parte dintr-o serie de patru tablouri create de Richter la jumătatea anilor ’90. Trei dintre ele au fost cumpărate de Eric Clapton în urmă cu 11 ani, iar cel de-al patrulea aparţine colecţiei de artă deţinută în comun de două muzee celebre britanice – Tate şi National Galleries of Scotland.

Muzicianul britanic nu este străin de universul licitaţiilor. În 2011, starul britanic s-a despărţit de peste 70 dintre chitarele sale, pentru 2,15 milioane de dolari, cu ocazia unei licitaţii organizate în scopuri caritabile, la New York, la care au participat câteva sute de fani şi care a depăşit toate pronosticurile specialiştilor.

Banii obţinuţi au fost donaţi de muzician în beneficiul Crossroads Centre, o clinică de dezalcoolizare şi dezintoxicare pe care Eric Clapton a înfiinţat-o în Antigua şi Barbuda.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top