Intermediarul de România

Și pentru că Terra este într-o continuă transformare naturală, alte categorii care se subordonează genului au luat naștere în mica și fascinanta noastră țară.

Unul dintre soiurile foarte dăunătoare, care a prosperat și s-a înmulțit ajutat de „solul” național-artificial, este acela care, la fiecare doi pași, întreabă „da’ mie ce-mi iese?”.
Într-un viitor nomenclator al meseriilor îl vom găsi sub denumirile de „Intermediarul de România” sau „Profitorul de ocazie”. Când spun „intermediar” în acest context nu mă refer la tranzacționări (im)perfect legale, la comisionari, la mediatori sau dealeri. Nici măcar la samsari…

Mediatori cu carte de muncă

De exemplu, agentul imobiliar, care este „puntea” dintre proprietarul unui imobil și cumpărător, este un intermediar. Numai că acesta chiar muncește, aleargă dintr-un loc în altul, încheie contracte, este mereu la curent cu noutățile din piață. Desigur, pentru un comision tentant. Care nu-i pică din cer! La mijloc au fost căutări, riscuri, probleme. Ne mai putem gândi la impresarii artiștilor. Nici ei, aparent, nu fac nimic. Dar între protejații lor și spectacole stă un drum pavat cu neserioși, cu sute de telefoane, cu drumuri lungi în toate zările și, bineînțeles, cu riscuri. Merită recompensa? Eu zic că da. Chiar și samsarii din târgul de mașini depun eforturi pentru profitul lor. I-am văzut – stau, pândesc, își fac calcule, îndură frigul sau canicula, „investesc”. Fac ceva.

Să ajungă la toată lumea…

Lista intermediarilor cu carte de muncă și care prestează pentru banii pe care-i câștigă poate continua. Eu aș dori o mică și modestă analiză a speciei care nu face nimic și totuși îi pică. Sunt peste tot. Îi recunoaștem când avem o necesitate, poate o urgență, îi găsim de la baza piramidei până la vârf. Mi s-a întâmplat să am nevoie de un instalator, să rog o cunoștință să-mi recomande pe cineva și apoi să aflu că instalatorul și-a împărțit câștigul cu „amicul” meu. Doar i-a dat o lucrare! Dacă nu exista intermediarul binevoitor, muncitorul nu instala nimic. După model, diverși miniștri, prefecți și primari sunt interfața între constructorii de (auto)străzi și o țară modernă. Lor ce le iese la afacere? Pentru că, dacă nu erau ei în posturile-cheie, firma constructoare nu câștiga licitația. Deci, e simplu! Cash, please!

Vă dați seama cât de desuetă aș părea să invoc aici bunul-simț, datoria de prieten sau pe cea de demnitar? Am uitat să vă spun că instalația m-a costat cu 30% mai mult decât în mod normal, pentru că tehnicianul (săracul) știa că va trebui să răsplătească „munca” prietenului meu.

Așa am renunțat eu să mă mai întreb de ce un kilometru din autostrada  Timișoara-Arad (ne) costă peste trei milioane de euro sau de ce un kilometru din tronsonul București-Moara Vlăsiei este în jur de opt milioane de euro, în condițiile în care se construiește pe teren plan. Doar la munte e mai scump! Până în aprilie, România construise 54 de kilometri din autostrada Transilvania cu 1,25 miliarde de euro, adică un cost de circa 23 de milioane de euro pe kilometru!!! Așa se face că în conturile „intermediarilor de România” au răsărit sume fabuloase, pe care nu știu cum le pot justifica printr-un salariu de la stat. Scuze! Am uitat că pe lângă leafă, domnii cu pricina (a se citi și doamne) au firme prin care își pot „justifica” prosperitatea. Până când nu va avea și România reglementat „comisionul de succes”, ca în Occident, prin care îi revine negociatorului o parte din suma salvată, toate contractele vor rămâne mult pe plus. Să fie și de „ciuguleală”…

Analizele sunt bune, cinstea a murit

Ce-a fost mai întâi? Politicianul corupt sau societatea bolnavă? Vârful cangrenat a făcut ca întregului sistem să i se cronicizeze buba, sau, dimpotrivă, o obște beteagă a propulsat spre vârf căpetenii fără valoare. Când toată lumea e coruptă, de la „prieteni” la profesori, doctori, polițiști, vameși, afaceriști, buticari etc., oare politicienii care îmbracă haina „omului de stat” și care se ridică tot din aceste categorii vor putea să-și schimbe năravul și să spună „Suficient! Acum reprezint numai și numai interesul țării”? Îmi tremură tastatura de râs…

Românului îi place câștigul nemuncit. Nu trebuie să fie neapărat bănesc. Chiar și dintr-un accident sau o bătaie pe stradă ne place să plecăm cu câte un suvenir, să ne iasă și nouă ceva. Mai bine facem o poză sau un filmuleț decât să acordăm primul ajutor! YouTube ne va fi recunoscător! Microbul „da’ mie ce-mi iese?” a îmbolnăvit o mare parte dintre noi. Oameni „respectabili” nu mai pot face acte umanitare decât pe posturi naționale, cu maximă audiență. Să știe o țară întreagă cât sunt ei de darnici, cum oferă din prea-plinul lor o bucățică și celor care nu au nimic. Bineînțeles că ar putea fi discreți, altruismul adevărat cred că pe asta se baza odată. Dar reținerea și cumpătarea nu aduc capital de imagine, foarte greu de obținut în alte condiții.

Existența „profitorului de ocazie”
va dăinui mult și bine. El va progresa, în timp ce totul în jurul lui se încetinește sau se prăbușește de-a binelea. Între cunoștința mea profitoare și înaltul demnitar nu este nicio diferență de etică, de moralitate, poate nici chiar de procent. Singura deosebire o face greutatea comisionului. Unul se vinde pentru 50 de lei, celălalt pe milioane de lei. Și unul și altul sunt un  fel de cocote îngenuncheate de lăcomie, sugătoare de bani și scuipătoare de principii. Intermediarul vinde datoria și/sau prietenia. Pe câți bani? Detalii, detalii…