Preşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, estimează că peste 30.

Actual

Peste 30.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

000 de turişti se vor afla pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, iar aceştia vor avea parte de mai multe surprize, printre care paradă de autoturisme, de motociclete şi concerte.

“Pentru 1 Mai am pregătit foarte multe evenimente care se vor derula în fiecare zi până la finalizarea minivacanţei care a devenit maxi-vacanţă prin decizia Guvernului de a uni 1 Mai cu Paştele. Astfel, până pe 7 mai avem ocazia să oferim tuturor turiştilor care aleg litoralul românesc surprize, spectacole, parade de maşini, parade de motociclete, concerte, evenimente în fiecare club de noapte. Primăria Mangalia anunţă evenimente atractive pentru staţiunile din sud, inclusiv un eveniment care se cheamă Patimile lui Hristos cu ocazia Paştelui. Slujbele de Paşte vor avea loc pe plajă atât în staţiunea Mamaia, în dreptul Cazinoului, cât şi pe plaja din Mangalia. De asemenea, deschiderea sezonului o vom face cu tur-operatori din Emiratele Arabe Unite şi presa din Emirate pentru a le prezenta ce înseamnă staţiunea Mamaia”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Corina Martin.

Ea a spus că estimează că peste 30.000 de turişti se vor afla de 1 Mai pe litoral.

“Vrem să batem recordul de vizitatori de anul trecut care a fost cifrat la 30.000 şi, dacă vremea ne ajută şi se pare că ne ajută, vom avea o deschidere de sezon în forţă pe litoralul românesc”, a explicat Corina Martin, potrivit Mediafax.

Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării a mai afirmat că se aşteaptă ca pe litoralul românesc să se afle mai mulţi turişti români decât pe cel bulgăresc cu ocazia sărbătorilor pascale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top