Laura Codruţa Kovesi a fost propusă, miercuri, de premierul Victor Ponta pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit unei scrisori adresate de primul-ministru preşedintelui CSM.

Featured

Kovesi, la şefia DNA

În scrisoarea se arată că, la 3 aprilie, expiră mandatul interimar al lui Daniel Morar, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia de către CSM, situaţie care poate atrage nelegalitatea actelor emise de acum înainte de către Ministerul Public, şi este invocat faptul că, potrivit legii, toţi aceşti procurori sunt numiţi de preşedintele ţării, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror.

“În baza mandatului strict imitat pe care mi l-am asumat, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei de instabilitate a Ministerului Public şi identificarea unor soluţii de asigurare a stabilităţii şi predictibilităţii Ministerului Public, precum şi a asigura respectarea  angajamentelor externe ale României şi de a întări independenţa Justiţiei, doresc să înaintez spre avizare aceste propuneri (…)”, scrie Ponta în scrisoarea adresată CSM.

El adaugă că a luat act de poziţia exprimată, în cadrul discuţiilor “informale”, de membrii secţiei de procurori ai CSM, dar roagă să se dispună asupra acestor propuneri, “conform atribuiţilor conferite fiecărei instituţii” în baza prevederilor constituţionale şi legale.

Avizul CSM pentru numirea acestor procurori este consultativ.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top