Cartea oferă, prin intermediul unei poveşti personale, o analiză percutantă şi lipsită de încrâncenare a uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria noastră.

Cultură

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate de Jan Willem Bos, Editura Trei

Jan Willem Bos este traducătorul în limba olandeză a peste 15 autori români, printre care Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu şi Urmuz. În timpul studenţiei, a făcut mai multe vizite în România, în perioada 1978-1979 iar între 1982-1984 revine în România în calitate de lector de olandeză la Universitatea din Bucureşti.
Considerat un potenţial element ostil la adresa regimului comunist, este luat în vizor de către maşinăria diabolică a Securităţii, iar toate activităţile sale sunt atent monitorizate. În 2007, Jan Willem Bos depune o cerere prin care solicită să-şi vadă dosarul întocmit de poliţia secretă şi, un an mai târziu, intră în posesia acestui document care acoperă peste un deceniu şi reflectă paranoia unui regim criminal. A aflat că este urmărit de la un foarte bun prieten al său pe care l-a cunoscut în prima călătorie în România, în 1974. În 1979, prietenul său a fost cooptat de Securitate pentru a da o serie de note informative despre studentul olandez venit la specializare. Cei doi au convenit să accepte cererea Securităţii, însă informaţiile respective erau lipsite de orice fel de conţinut. Extrasele din dosare frizează adesea absurdul, revelând paranoia şi megalomania regimului Ceauşescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top