140 de ani de…

Câţiva ani mai târziu, contingentul divizat în patru secţii distincte va asigura coordonarea trupelor române în Războiul de Independenţă. Astăzi, la 140 de ani de la înfiinţarea armei de comunicaţii şi informatică, Ministrul Apărării Naţionale şi Şeful Statului Major General au inaugurat noul sediu al Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii.

“Militarii transmisionişti sunt mereu tineri, pentru că trebuie să-şi adapteze întreaga activitate la provocările tehnicii de astăzi, şi cum tehnica se mişcă şi se transformă destul de repede, militarii transmisionişti trebuie să ţină pasul cu aceasta“, a spus Ministrul Apărării, Mircea Duşa. Demnitarul a subliniat faptul că după intrarea României în NATO a fost nevoie ca toate sistemele de transmisiuni şi de informatică să fie compatibile cu cele ale NATO, pentru a le face operabile şi misiunile să poată fi coordonate. “Fie că vorbim de Afganistan sau alte locaţii, transmisioniştii îndeplinesc misiuni în teatrele de operaţii, sunt alături de trupele terestre şi îşi aduc partea de misiune care vizează acest domeniu în toate acţiunile armatei României“, a adăugat Duşa.

În onoarea eroilor
Ceremonia, care a debutat cu intonarea Imnului naţional, a inclus un serviciu religios de cinstire a eroilor transmisionişti şi conferirea Emblemelor de onoare a Armatei României. De asemenea, a avut loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la Troiţa Eroilor transmisionişti căzuţi în Războiul de Independenţă, în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, totul culminând cu defilarea unităţilor. Inaugurarea noului sediu al Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii a avut parte si de două momente speciale, eliberarea a şapte porumbei voiajori care “au zburat în cele şapte provincii istorice să vestească deschiderea Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii” şi o videoconferinţă cu militari ai Batalionului 2 Manevră, aflaţi în Afganistan.

Cel mai mare din Europa
Dupa sfinţirea noului sediu de către un sobor de preoţi, ministrul Apărării a vizitat Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii (filială a Muzeului Militar Naţional “Regele Fedinand I”), cel mai mare de acest gen din Europa, unde sunt expuse arme de foc, uniforme, tehnică de transmisiuni, piese şi componente electronice, drapele de luptă, legitimaţii, fotografii, cărţi, documente de arhivă şi colecţii de numismatică. Cea mai valoroasă colecţie din patrimoniu, alcătuit din peste 7.000 de exponate şi obiecte, este considerată a fi cea a mijloacelor de transmisiuni, care cuprinde aparate şi centrale telefonice şi telegrafice, staţii radio folosite de subunităţile de transmisiuni la începutul secolului trecut, în campaniile Primului Război Mondial, în perioada interbelică sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La final, organizatorii au oferit o masă festivă, unde participantii au fost ospătati cu  raţii de “hrană de război”, preparate la bucătăria de campanie.

Istoria telegrafiei militare din România
Nevoia comunicării la distanţă a existat odată cu începuturile societăţii umane, însă condiţiile n-au fost cele mai favorabile decât la începutul secolului al XIX-lea. De la telegraful lui Samuel Finley Breeze Morse din 1837, ori telefonul lui Alexandre Graham Bell din 1876 şi până la societatea informaţională de astăzi, drumul a fost lung si anevoios, saltul tehnologic a fost uriaş, iar efectele în plan economic şi social incomensurabile. Toate aceste realizări tehnice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au pătruns în armatele timpului, inclusiv în armata tânărului stat român. Astfel, încă din anul 1855 s-a înfiinţat o şcoală absolvită de primii şapte telegrafişti, iar în primăvara lui 1873 ofiţeri români au fost trimişi pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria. Naşterea transmisiunilor în Armata Română s-a produs la 14 iulie 1873 prin Înaltul Decret nr. 1303, când, în organica batalionului de geniu, în cadrul primei companii de minări s-a înfiinţat “Secţiunea de telegrafişti militari”. Un an mai tarziu, s-a hotărât constituirea a patru secţii de telegrafie militară. Nucleul de personal al noilor secţii format din militarii, care încadrau secţia înfiinţată în 1873,  a asigurat nevoile de conducere şi dirijare a trupelor autohtone la Războiul de Independenţă din 1877-1878.

Primul ofiţer telegrafist al Armatei Române
Drumul parcurs în arma transmisiunilor a fost sinuos, deloc neted, cu spectaculoase ascensiuni, căderi sau stagnări, în funcţie de complexitatea situaţiei politico-militare. Activităţile practice de specialitate se desfăşurau sub conducerea directă a comandantului companiei de minări, căpitanul Grigore Giosan, primul ofiţer telegrafist din Armata României. Perioada de după Războiul de Independenţă şi până la Primul Război Mondial este cea în care se face trecerea de la mica specialitate militară de transmisiuni (telegrafişti), la conturarea transmisiunilor ca specialitate distinctă, în cadrul căreia se creează subunităţi de telefonişti, de telegrafie fără fir şi de curieri. În paralel cu dezvoltarea trupelor de transmisiuni, între cele două războaie s-a trecut şi la înzestrarea acestora cu tehnică specifică, provenită în special din import.

Sistemul nervos al armatei
În 1932, prin reorganizarea armei, se înfiinţează încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte. Apare, astfel, nevoia coordonării unitare a acestor unităţi, din punct de vedere al specialităţii, de către un organ de specialitate competent, investit cu deplină autoritate. În acest sens, este constituită Brigada de transmisiuni, a carei structură evoluată se bazează acum pe centre de transmisiuni, centre înaintate de transmisiuni şi centre de informaţii, axe transversale şi reţele de transmisiuni, profilându-se, cu pregnanţă, existenţa unei arme cu totul specifice, cu un pronunţat caracter de diferenţiere faţă de celelalte arme. Abia un deceniu mai târziu, la 1 iulie 194, va avea loc separarea definitivă a transmisiunilor de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. Militarii acestei arme, numită şi sistemul nervos al armatei, sunt întâlniţi în toate categoriile de forţe, unde prin munca lor asigură suportul de comunicaţii şi tehnologia informaţiei necesare exercitării actului de comandă.

Informaţia înseamnă putere
Aşa cum spunea, la sfârşitul secolului trecut, futurologul american Alvin Toffler, “Informaţia înseamnă Putere”. Indiscutabil, secolul XXI este secolul celor mai profunde transformări în domeniul tehnologiei informaţiei. La 140 de ani de la naşterea armei transmisiuni, schimbările tehnologiei informaţiilor s-au făcut simţite şi în arma transmisiunii, transformată în arma comunicaţiilor şi tehnologia informaţiei. Necesitatea asigurării unui volum mare de informaţii în timp oportun a dus la înţelegerea rolului armei transmisiuni, fapt care a condus către o evoluţie permanentă a mijloacelor tehnice de asigurare a legăturii, pornind de la telegraful militar, în anul 1873, trecând prin telegrafia fără fir, 1909, liniile permanent aeriene, 1942 şi ajungând, în prezent, la complexa “Reţea de Comunicaţii Voce-Date (RCVD) a M.A.I.