Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat, miercuri, că, împreună cu viitorul cumpărător al CFR Marfă, trebuie găsite soluţii pentru ca oamenii să nu plece acasă fără bani, precizând că se pot găsi soluţii pentru plăţi compensatorii.

Intern

Fenechiu: Oamenii disponibilizaţi de la CFR Marfă nu trebuie să plece acasă fără bani

Deputatul PNL Relu Fenechiu a venit, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea unui recurs pe care l-a făcut la o decizie de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate, luată de instanţa care a judecat în fond dosarul “Transformatorul” şi care în 12 iulie l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Întrebat, la intrarea în sediul ICCJ, dacă se ştia de disponibilizările care ar urma să fie făcute în cadrul privatizării CFR Marfă, fostul ministru al Transporturilor a spus că îi pare rău că în continuare „se discută poveşti pe surse”.

„Nu ştiu ce decizie va lua viitorul ministru al Transporturilor, dar eu am discutat cu toţi şefii CFR-urilor şi cu cu toţi liderii de sindicat şi le-am promis că, cel puţin atât timp cât sunt eu, nu vor fi oameni disponibilizaţi fără să primească salarii compensatorii”, a mai spus Relu Fenechiu, citat de Economica.net.

Întrebat de ce nu există nimic scris în acest sens, Relu Fenechiu a spus că nu este nimic scris pentru ca actualul Contract Colectiv de Muncă este valabil până în aprilie 2014.

“Am văzut discuţii de ce nu am prevăzut un nou Contract Colectiv de Muncă, dar, dacă într-un proces de privatizare îi spui unui cumpărător că trebuie să facă un nou contract colectiv în momentul în care ajunge să cumpere societatea, nu vine nimeni”, a spus Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a precizat că important este ca, împreună cu viitorul cumpărător, să fie găsite soluţii pentru ca oamenii “să nu plece acasă fără bani”.

„Disponibilizările trebuie făcute în special din sectorul TESA, dar nu trebuie făcute trimiţând oamenii acasă şi fără să mai aibă din ce trăi. Se găsesc soluţii pentru plăţi compensatorii şi se găsesc soluţii pentru redistribuirea lor în alte sectoare unde este nevoie de personal”, a mai spus Fenechiu.

Întrebat ce are cel mai important de făcut viitorul ministru al Transporturilor, Fenechiu a spus că, din punctul lui de vedere, atragerea fondurilor europene este cel mai important lucru pentru România.

„Patru miliare de euro care să intre în România înseamnă câte puţin pentru fiecare în buzunare, până la urmă”, a precizat Relu Fenechiu.

El a adăugat că cele mai importante lucruri care ar trebui făcute la Ministerul Transporturilor sunt finalizarea privatizării CFR Marfă şi continuarea restructurării companiilor, “cel puţin a celor din sectorul feroviar, dar şi aerian”.

În 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Decizia nu este definitivă, recursul urmând să fie judecat de Completul de cinci judecători al instanţei supreme

În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Deputatul liberal Ovidiu Silaghi a fost propus, marţi, de conducerea PNL pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top