Adormirea Maicii Domnului. Hristos poartă sufletul mamei sale ca pe un bebeluş!

Sfintele Evanghelii nu descriu explicit obştescul sfârşit al Fecioarei Maria, dar există detalii în tradiţia Bisericii. Scrierile Sfinţilor Modest, Patriarhul Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, şi Ioan Damaschin, reconstituie ultimele clipe ale vieţii pământeşti a Maicii Domnului. Cu trei zile înainte de Adormire, Fecioarei i s-a arătat Arhanghelul Gavriil, purtătorul de veşti divine, care îi spune: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Maica Domnului a primit vestea cu bucurie senină. A urcat pe Muntele Măslinilor şi s-a rugat fierbinte, ca odinioară Fiul ei. Apoi s-a întors acasă, a dereticat şi a pregătit cele trebuincioase îngropăciunii. În ziua sorocită, s-a auzit un vuiet puternic. Aduşi pe nori, în chip minunat, Apostolii au venit să-şi ia rămas bun de la cea care le fusese ca o maică bună. Văzându-i, Fecioara s-a bucurat, şi-e cerut iertare de la toţi, s-a aşezat pe pat şi, rugându-se, şi-a dat liniştită sufletul în mâinile Domnului şi Fiului ei. În acel moment, s-au auzit îngerii cântând, o mireasmă dumnezeiască s-a răspândit în tot locul, iar toţi cei bolnavi şi betegi din jur s-au vindecat minunat. Apostolii au apucat patul cu trupul Maicii Domnului şi, cu alai mare, s-au îndreptat spre Grădina Ghetsimani, unde era pregătit mormântul. Pe drum, mai marii iudeilor au asmuţit poporul să răstoarne patul. Unul mai îndrăzneţ s-a repezit, dar, în momentul în care s-a atins cu mâinile de patul cu corpul Fecioarei, acestea i-au fost tăiate de la cot de o sabie nevăzută. Iudeul a căzut atunci în genunchi, cerându-şi iertare şi s-a vindecat prin minune.
Alaiul şi-a urmat drumul până la Ghetsimani, unde Maica Domnului a fost îngropată. Vreme de trei zile, cei care au privegheat au auzit cântări dumnezeieşti.

Apariţiile Sfintei Fecioare Maria
Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare creştină dintre Paşte şi Crăciun. Pasionat de teologie, deşi nu este de formaţie teolog, scriitorul Stelian Tănase a trecut în revistă cele mai importante apariţii ale Fecioarei Maria după ridicarea la ceruri. Sfânta Fecioară a apărut la Guadelupe, Mexic, în 1531, la Lourdes, Franţa, în 1858, la Fatima, Portugalia, în 1917. În 1981 a apărut la Medjugorie, în Bosnia-Herţegovina. De fiecare dată apariţiile au provocat fenomene în masă, convertiri, vindecări etc. Locurile unde Sfânta Fecioară a apărut sunt azi locuri de pelerinaj unde anual vin milioane de credincioşi. Biserica s-a văzut nevoită să recunoască drept autentice aceste apariţii (după multe cercetări, ezitări, amânări). Deşi s-a vorbit uneori (Buşteni 1981, Seuca 2005 ) de apariţia Sfintei Fecioare în România, niciuna nu este atestată. În 1699, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a lăcrimat vreme de o lună aici, la mănăstirea Nicula, unde pelerinajul a început.

Reciprocitatea iubirii
Este extraordinar de greu să scrii despre o Maică, o Mamă, mai ales cea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere teologic, o pot face cu brio, din punct de vedere uman e mai greu. Din simplul motiv că vorbeşti despre o Mamă. Puţină lumea ştie că în icoana praznicului, lângă sicriul cu trupul Fecioarei Maria, apare Hristos, purtând sufletul Maicii Sale, ca pe un bebeluș. Este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Hristos poartă sufletul Maicii sale la Ceruri, precum odată a fost el ocrotit! Cred că acesta-i esenţialul! Restul sunt detalii folclorice sau, cum spune un prieten de-al meu nedus la Biserică, argumente popeşti!