Licitația organizată miercuri de casa Artmark la împlinirea a 5 ani de activitate aduce laolaltă o impresionantă serie de capodopere ale celor mai valoroși pictori români: cinci opere de Nicolae Tonitza, patru opere de Theodor Pallady și tot atâtea de Dumitru Ghiață, câte trei opere semnate de Gheorghe Petrașcu, Ion Țuculescu ori Nicolae Dărăscu, dar și Ștefan Câlția, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu și Sorin Ilfoveanu.

Actual

Lucrări de Petrașcu, Țuculescu și Dărăscu, vedetele licitației aniversare Artmark de miercuri

 

În spațiul emblematic al Ateneului Român, publicul iubitor de artă și colecționarii vor licita pentru peste 200 de loturi, a căror valoare totală depășește 1,5 milioane de euro.

Seara de miercuri își propune un traseu de-a lungul a trei secole de istoria artei românești, ce parcurge toate marile curente, de la Clasicism, Simbolism și Tradiționalism, prin Impresionism, Postimpresionim, Avangardă și Expresionism, până la Postmodernism, Neoavangardă și Contemporană.

Multe dintre operele licitației sunt încărcate de substratul autobiografic al artiștilor. “După război”, tablou pictat de Nicolae Tonitza în 1923 (valoare estimativă: 9,000 — 16,000 de euro), se remarcă a fi o operă profund expresionistă, definitorie pentru creația artistului în etapa ulterioară Primului Război Mondial. În perioada 1919-1924, Tonitza manifestă o preocupare accentuată pentru experiența războiului, când, mobilizat și trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia și ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferință i-au fost timp de aproape doi ani modele pentru cele aproape 1.000 de desene și schițe, pe care Tonitza intenționa să le publice în scopul propagandei pacifiste. Tema războiului va rămâne în opera sa până către anul 1925, zilele petrecute pe front și în lagăr marcându-l puternic și alimentând cu subiecte dramaticele picturi-reportaje, rezultate din observația directă.

O altă categorie aparte în Licitația de Iarnă o reprezintă operele cu un parcurs expozițional de excepție: de pildă, tabloul “Păpușile, norul și fluturii” (valoare estimativă: 90.000 — 140.000 de euro), pictat de Ion Țuculescu în 1957 și provenind din colecția Ioanei Țuculescu, fiica artistului, a participat, în anii ’60, la Bienala de la Veneția, unde Țuculescu a fost primul artist din Blocul Estic care a făcut senzație și a fost pe punctul de a obține marele premiu al Bienalei, la un traseu expozițional prin Oslo, Copenhaga dar și la faimoasa retrospectivă Ion Țuculescu organizată la Sala Dalles din București, în 1965.

Proveniența remarcabilă a tablourilor din Licitația de Iarnă se probează în cazul unor opere precum “Interior la Târgoviște” de Gheorghe Petrașcu (valoare estimativă: 35.000 — 55.000 de euro). Tabloul, pictat în ultima perioadă de creație a artistului, provine din colecția compozitorului de talie internațională Ion Dumitrescu (1913—1996), fost elev al lui Alfonso Castaldi și al lui Mihail Jora.

Licitația de Iarnă, Ediție Aniversară “Artmark — După 5 Ani” se desfășoară miercuri, ora 19,00, la Ateneul Român.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top